05.02.2026
Raportul de activitate al Direcției Tehnice – anul 2025 Știriparcuri Direcția Tehnică din cadrul Primăriei Municipiului Oradea și-a prezentat astăzi raportul de activitate pentru anul 2025, în cadrul unei conferințe de presă la care au participat viceprimarul municipiului, Teofil Filimon, directorul executiv al Direcției Tehnice, Sebastian Marchiș, și directorii adjuncți Aurelia Țenț și Adina Popa. Viceprimarul Teofil Filimon a declarat că Direcția Tehnică gestionează un spectru larg de responsabilități, de la întreținerea străzilor și a spațiilor verzi, până la investiții noi, autorizații și licitații publice. „Le mulțumesc colegilor și colaboratorilor noștri, de la firmele cu care colaborăm până la deținătorii de rețele și avizatori, pentru implicarea și răspunsul prompt la nevoile comunității,” a spus viceprimarul. Directorul executiv al Direcției Tehnice, Sebastian Marchiș, a prezentat principalele coordonate ale activității desfășurate în 2025, precizând că bugetul Direcției a fost structurat în jurul proiectelor finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), incluzând atât pregătirea documentațiilor pentru licitații, cât și execuția lucrărilor. „Anul trecut a fost unul de pregătire a proiectelor mari. La sfârșitul anului au început lucrările la principalele parcuri din municipiu, au fost atribuite contractele pentru pasaje și ne pregătim de execuție. De asemenea, suntem în curs de finalizare a proiectului pilot la nivel național, proiectul de regenerare urbană din cartierul Nufărul,” a afirmat directorul. Rețeaua stradală și lucrările de întreținere La finalul anului 2025, municipiul Oradea avea 936 de străzi, însumând 472 km. Dintre acestea, 765 de străzi, cu o lungime de aproximativ 380 km, erau modernizate integral sau pe anumite tronsoane, iar 171 de străzi, însumând 91 km, erau nemodernizate. În cadrul lucrărilor de întreținere, valoarea totală a intervențiilor a fost de aproximativ 50 de milioane de lei, acoperind trei categorii principale: străzi modernizate, străzi nemodernizate și lucrări pentru siguranța circulației. Pe străzile modernizate s-au realizat lucrări pe 55 dintre acestea, constând în reparații de trotuare, plombări, așternere de covoare asfaltice și intervenții la rețelele edilitare. În proiectul de bugetare participativă de pe strada Oneștilor au fost montate capace autonivelante. În categoria lucrări pentru siguranța circulației au fost amenajate 440 de locuri de parcare noi. Pe străzile nemodernizate s-au efectuat intervenții pe 60 de străzi, de una, două sau trei ori, în funcție de necesitate, folosind 15.500 de tone de piatră spartă și 9.000 de metri cubi de balast, pe o suprafață totală de 88.000 mp. Trafic rutier și siguranța circulației În 2025, Comisia de circulație a avut 34 de ședințe, abordând aproximativ 500 de subiecte legate de fluidizarea circulației, restricții de trafic și alte aspecte conexe. Marcajele rutiere au fost realizate pe 10.700 mp cu plastic și pe 4.600 mp cu vopsea, iar 1.500 de indicatoare rutiere au fost înlocuite. La începutul anului, s-au efectuat lucrări pe drumul expres din zona Ecaterina Teodoroiu – Ciuperca, unde infrastructura a fost refăcută pe o bandă de circulație. Pentru creșterea siguranței copiilor, au fost amenajate 10 treceri de pietoni în proximitatea unităților de învățământ. De asemenea, proiectul „Kiss and Ride” a fost implementat în zona Școlii Gimnaziale nr. 16. Rețeaua de piste pentru biciclete a fost extinsă cu 1.670 metri liniari, ajungând la aproximativ 52 km, urmărindu-se conectarea tronsoanelor existente. Investiții și proiecte majore Prin Serviciul Public de Lucrări de Investiții, în 2025 au fost realizate investiții în valoare de 62.754.613 lei. Au fost începute și finalizate șase străzi, printre care Bulgarilor, Sinaia și Americii, și a fost amenajat un cvartal de blocuri cu acces auto și parcări în zona Gheorghe Costaforu. Au fost recepționate lucrări în trei parcuri și 18 străzi, inclusiv Parcul Petőfi. Lucrările aflate în execuție includ strada Gheorghe Doja, strada Rinului, strada Lirei și strada Bethlen Gábor, precum și pasaje și obiective de infrastructură, unele temporar suspendate din motive tehnice sau juridice. Pasajul intermodal, primul recepționat în țară prin PNRR, este finalizat, iar drumul colector aferent este în execuție din cauza relocării rețelei de curent de 110 kV. Alte lucrări aflate în curs includ strada Bajor Andor, Piațeta Dunării, coridorul de mobilitate de pe pietonala Republicii și amenajări de accese auto și parcări pe strada Traian Goga. Spații verzi, agrement și proiecte comunitare În 2025, au fost plantați 2.014 arbori ornamentali și au fost amenajate suprafețe verzi pe 6.749 mp. Au fost realizate lucrări de întreținere și reparații ale mobilierului urban, cu o valoare totală de 1.750.000 lei, au fost montate 185 de coșuri de gunoi, platforme pentru insule ecologice și rastele pentru biciclete. Au fost amenajate două terenuri de mini-basket în Parcul Salca, recondiționate băncile din Piața Unirii și strada Libertății, precum și realizate trei proiecte de bugetare participativă, inclusiv spații de fitness și parc eco de cățărare. Au fost realizate intervenții pentru întreținerea arborilor și corecții de coronament la 1.633 de arbori și 2.443 de corecții în coronament. Salubrizare și servicii conexe Serviciul public de salubrizare a avut cheltuieli de 38.114.000 lei și a inclus măturatul mecanic și manual, spălarea și stropirea carosabilului, întreținerea stațiilor de transport public, parcărilor și malurilor Crișului Repede și Peța, precum și deszăpezirea și combaterea poleiului. Colectarea deșeurilor menajere a fost realizată de SC RER Vest prin 367 de insule ecologice, 865 de puncte de colectare și 110 puncte pentru textile. Cetățenii au putut depozita gratuit deșeuri în cele două centre de pe străzile Thurzo Zoltan și Uzinelor. În anul 2025, au fost organizate patru campanii de colectare a deșeurilor voluminoase și periculoase, fiind colectate 139 tone de deșeuri voluminoase și 1,8 tone de deșeuri periculoase. Au fost derulate 16 tratamente de dezinsecție pe o suprafață de 13 milioane mp, trei tratamente de deratizare și 14 tratamente fitosanitare la arbori și arbuști. În activitatea de muncă în folosul comunității, 97 de persoane asistate social au efectuat 45.520 ore de muncă. În cadrul serviciului pentru gestionarea câinilor fără stăpân, au fost capturați 362 de câini, dintre care 466 adoptați. La finalul anului, în adăpostul Grivei au rămas 81 de câini fără stăpân, iar 475 câini cu stăpân au fost sterilizați. Iluminat public Rețeaua de iluminat public a municipiului Oradea însumează 752 km, dintre care 442 km rețea aeriană și
26.01.2026
Ofertele depuse pentru modernizarea Parcului Nicolae Bălcescu Știriparcuri Vineri, 23 ianuarie, la ora 15:00, a avut loc deschiderea ofertelor în cadrul procedurii de achiziție publică pentru obiectivul: „Execuția lucrărilor și a serviciilor de mentenanță a parcului pe perioada de garanție a lucrărilor, în cadrul investiției «Modernizare Parc Nicolae Bălcescu»”. În cadrul procedurii au fost depuse următoarele oferte: Valoarea estimată a achiziției este de 17.887.846,57 lei, fără TVA. Principalele intervenții care vor fi realizate în cadrul modernizării Parcului Nicolae Bălcescu sunt: Parcul are o suprafață totală de 23.800 mp și este conectat la rețeaua de transport public local, ceea ce va contribui la creșterea accesibilității și a gradului de utilizare la nivelul întregului municipiu. Garanția lucrărilor va fi de 5 ani, perioadă în care ofertantul declarat câștigător, în calitate de contractant, va asigura serviciile de mentenanță.
10.12.2025
Oradea deschide un nou loc de joacă eco-friendly pentru copii ȘtiriparcuriPrimăria Municipiului Oradea anunță finalizarea lucrărilor la cel mai nou loc de joacă din oraș, un spațiu modern și prietenos cu mediul, dotat cu echipamente de eco-cățărare. Proiectul a fost realizat prin mecanismul de bugetare participativă, fiind aprobat pentru finanțare în 2024, ca urmare a implicării directe a cetățenilor. Locul de joacă va fi deschis publicului începând din după-amiaza zilei de 10 decembrie, iar copiii se vor putea bucura de noile facilități. Inițiativa, propusă de orădeni și susținută printr-un număr semnificativ de voturi, demonstrează dorința comunității de a crea spații verzi sigure, atractive și sustenabile. Noul loc de joacă este amplasat pe strada A.D. Xenopol, la intersecția cu Păunului, în apropierea Grădiniței nr. 27, și oferă structuri moderne de cățărare, trasee interactive, echipamente ecologice și suprafețe de protecție conforme standardelor europene. Împrejmuirea realizată din materiale naturale completează un cadru sigur și estetic. „Ne bucurăm să oferim copiilor din Oradea un spațiu de joacă inovator și prietenos cu mediul,” a declarat primarul Florin Birta, subliniind că acest proiect este „dovada clară că implicarea cetățenilor prin bugetare participativă transformă ideile în proiecte reale, care aduc valoare și bucurie comunității.” Lucrările au fost realizate de S.C. Sport Play Systems S.R.L., valoarea contractului fiind de 80.200 lei + TVA, finanțarea fiind asigurată din bugetul local prin mecanismul de bugetare participativă.
08.12.2025
Zona Silvaș devine primul loc de picnic cu foc permis din Oradea ȘtiriparcuriPrimăria Municipiului Oradea a demarat lucrările de amenajare a cinci vetre pentru foc în zona de picnic Silvaș. Aceste demersuri vor transforma zona într-un spațiu de picnic cu foc permis, în conformitate cu legislația în vigoare. Zona de picnic Silvaș a fost reamenajată ca loc de scaldă și plajă încă din anul 2016, când s-au realizat aleile asfaltate, s-au instalat mese din beton provenite din vechile piețe dezafectate, s-au montat stâlpi pentru iluminat și buturugi pentru șezut. Începând cu anul 2023, pe perioada sezonului estival, primăria amplasează în zonă două toalete ecologice, pentru protejarea mediului și a ecosistemului, dar și pentru menținerea curățeniei, creșterea confortului și siguranței cetățenilor. Având în vedere că la nivelul municipiului Oradea nu există niciun loc special amenajat pentru picnic unde aprinderea focului să fie permisă, în condițiile legii picnicului, se dorește ca, începând din sezonul 2026, zona Silvaș să ofere și această facilitate. Prin amenajarea celor cinci vetre pentru foc, primăria urmărește: Vetrele vor fi realizate din piatră brută zidită și vor avea formă circulară, cu diametrul interior de 2,5 m. Lucrările sunt executate de S.C. Gavella Com S.R.L., valoarea contractului fiind de 47.125,97 lei, la care se adaugă TVA. În primăvara anului 2026 se vor amplasa și câteva mese cu scaune realizate din buturugi. Totodată, se va amenaja suprafața de plajă din zona podului, cu nisip, în baza unui proiect de bugetare participativă aprobat spre finanțare. De asemenea, angajații Direcției Tehnice din cadrul Primăriei Oradea pregătesc documentele necesare pentru modificarea Regulamentului privind desfășurarea activităților de picnic în municipiu, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 726/2015.
05.12.2025
Primăria Municipiului Oradea lansează consultarea publică privind modernizarea tuturor echipamentelor de joacă din cele 98 de spații de joacă din oraș ȘtiriparcuriPrimăria Municipiului Oradea anunță demararea unui amplu proiect de modernizare a tuturor echipamentelor de joacă din cele 98 de spații de joacă amplasate în cartiere și parcuri. În următorii trei ani, printr-un acord-cadru, toate echipamentele vechi vor fi înlocuite cu unele moderne, sigure și adaptate nevoilor copiilor de toate vârstele. Proiectul include instalarea a peste 70 de tipuri noi de echipamente de joacă, realizate din materiale durabile – lemn de salcâm și pin nordic, oțel galvanizat și vopsit în câmp electrostatic, HDPE de înaltă calitate, frânghii cu armătură metalică – concepute pentru rezistență, siguranță și utilizare intensivă. Pentru fiecare spațiu de joacă a fost stabilit un set personalizat de echipamente, precum turnuri cu tobogane, căsuțe tematice, tiroliene, carusele, leagăne mixte, echipamente incluzive, elemente de cățărare și echilibristică, precum și structuri complexe cu multiple turnuri și activități. Lista completă a tipurilor de echipamente propuse include, printre altele: turnuri cu tobogane (simple, duble sau înalte), complexe tematice (corăbii, vapor), leagăne mixte și incluzive, carusele rotative, tiroliene simple sau duble, echipamente pentru cățărare și echilibru, mese de nisip incluzive, căsuțe cu tobogan, poduri suspendate și multe alte elemente destinate jocului activ și dezvoltării motrice. Consultare publică pentru fiecare cartier Pentru transparență și pentru a oferi locuitorilor posibilitatea de a vedea cum se va moderniza spațiul de joacă din apropierea locuinței lor, Primăria pune în consultare publică lista completă a amplasamentelor, însoțită de configurația propusă pentru fiecare locație. Fiecare cetățean va putea: Documentele sunt disponibile pe pagina oficială a Primăriei Oradea, la secțiunea Consultări Publice (https://oradea.ro/consultari-publice), și includ planurile pentru toate cele 98 de amplasamente. Cum pot contribui cetățenii Propunerile și observațiile pot fi transmise: Consultarea publică este deschisă până la data de 8 ianuarie 2026.
21.11.2025
S-a lansat procedura de licitație pentru modernizarea Parcului Nicolae Bălcescu ȘtiriparcuriPrimăria Oradea anunță că a fost publicat anunțul de participare cu privire la licitația deschisă având ca obiect „Execuția lucrărilor și a serviciilor de mentenanță a parcului pe perioada de garanție a lucrărilor în cadrul obiectivului de investiție: MODERNIZARE PARC NICOLAE BĂLCESCU”. Garanția lucrărilor va fi de 5 ani, perioadă în care ofertantrul, devenit contractant, va asigura mentenanța. Valoarea estimată a procedurii este 17.887.846,57 RON fara TVA. Data limită de depunere a ofertelor în SEAP este 23.12.2025, ora 15:00. Informații suplimentare cu privire la această licitație se pot obține accesând site-ul http://www.e-licitatie.ro, anunț de participare CN1087520/18.11.2025. În urma unui studiu istoric asupra zonei, s-au stabilit măsurile necesare pentru revitalizarea acestui parc, una dintre cele mai importante zone verzi din Oradea. Modernizarea va include refacerea infrastructurii pietonale, plantarea de arbori, îmbunătățirea iluminatului și instalarea de noi echipamente în zonele de agrement. Principalele intervenții care vor fi realizate în cadrul modernizării Parcului Bălcescu sunt:• Reamenajarea aleilor pietonale cu piatră de tip porfir;• Crearea unor piațete pentru întâlniri și socializare;• Reabilitarea teatrului de vară, cu o suprafață de 112 mp;• Modernizarea locului de joacă, cu echipamente din materiale naturale;• Mascarea stației de pompare cu o structură pe care vor crește hortensii cățărătoare;• Înlocuirea mobilierului urban, inclusiv instalarea de bănci noi în zona teatrului de vară;• Implementarea unui sistem de irigație și amplasarea de cișmele;• Modernizarea sistemului de iluminat public, prin instalarea de stâlpi metalici cu corpuri de iluminat LED;• Plantarea a 116 arbori noi, inclusiv specii precum măr decorativ, liquidambar, mesteacăn, stejar și magnolie, și evaluarea stării de sănătate a arborilor existenți prin tomografiere;• Realizarea suprafețelor gazonate cu rulouri și amenajarea rondourilor cu arbuști și flori perene;• Desființarea restaurantului și a toaletei nefuncționale, urmată de amenajarea unei cafenele cu terasă și instalarea unor toalete cu autospălare. Cu o suprafață totală de 23.800 mp, parcul este conectat la rețeaua de transport public local, ceea ce va extinde accesul și utilizarea acestuia la nivelul întregului municipiu.
07.08.2025
Parcul 22 Decembrie a intrat în proces de modernizare ȘtiriparcuriPrimăria Municipiului Oradea anunță demararea lucrărilor de modernizare a Parcului 22 Decembrie, un spațiu verde cu o suprafață de 2,2 hectare, situat într-o zonă importantă a orașului. Ordinul de începere a lucrărilor a fost emis săptămâna trecută, iar în prezent lucrările se află în faza incipientă, care presupune: Modernizare amplă pentru revitalizarea unui parc urban important Parcul 22 Decembrie nu a beneficiat de intervenții majore în ultimii 10 ani. În prezent, spațiul prezintă un grad ridicat de uzură, mobilierul urban este degradat, iar locurile de joacă nu mai corespund standardelor actuale de siguranță și funcționalitate. Prin proiectul de modernizare, administrația locală urmărește transformarea parcului într-un spațiu public urban modern, accesibil și incluziv, prin: Dotări moderne și accesibilitate crescută Proiectul prevede dotarea parcului cu echipamente și mobilier urban de ultimă generație, menite să asigure atât confortul, cât și un grad ridicat de funcționalitate: Mobilier urban: Zonă de joacă pentru copii: Zonă sportivă: Detalii contractuale Această investiție face parte din strategia municipalității de a moderniza spațiile verzi din Oradea și de a oferi locuitorilor zone de relaxare și activitate fizică la standarde europene.