31.03.2026
Autovehicul considerat abandonat, ridicat de pe domeniul public ȘtiriPoliția Locală Fiind necesară eliberarea domeniului public, Primăria municipiului Oradea anunță public că în cursul zilei de marți, 31 martie 2026, Direcția Poliția Locală Oradea a dispus ridicarea vehicului marca Mazda cu numărul de înmatriculare GJ 09 MGS, considerat a fi abandonat, conform prevederilor Legii nr. 421/2002, aflat pe str. Piața Cetății, nr. 28. Proprietarul vehiculului a fost somat să elibereze domeniul public, somația în vederea ridicării autovehiculului de către deținătorul legal fiind afișată pe caroserie și comunicată prin poștă cu confirmare de primire. Autovehiculul a fost transportat pe str. Academiei nr. 3, spațiu administrat de către Direcția Patrimoniu Imobiliar din cadrul Primăriei Oradea. În măsura în care în termen de 10 zile de la publicarea prezentului anunț, proprietarul sau deținătorul legal al autovehicului nu se prezintă în vederea ridicării, acesta va trece de drept în proprietatea municipiului Oradea și urmează a fi valorificat în condițiile legii. Informații suplimentare se pot obţine la sediul Direcției Poliția Locală Oradea, str. Iuliu Maniu nr. 20, tel: 0359/412.551, de luni până vineri între orele 08:00 – 16:00.
18.03.2026
Un autovehicul abandonat și altul considerat fără stăpân au fost ridicate de pe domeniul public ȘtiriPoliția Locală Fiind necesară eliberarea domeniului public, Primăria municipiului Oradea anunță public că în cursul zilei de marți, 17 martie 2026, Direcția Poliția Locală Oradea a dispus ridicarea următoarelor vehicule: Vehicululele au fost transportate pe str. Academiei nr. 3, spațiu administrat de către Direcția Patrimoniu Imobiliar din cadrul Primăriei Oradea. În măsura în care în termen de 10 zile de la publicarea prezentului anunț, proprietarul sau deținătorul legal al vehiculelor nu se prezintă în vederea ridicării, acestea vor trece de drept în proprietatea municipiului Oradea și urmează a fi valorificate în condițiile legii. Informații suplimentare se pot obţine la sediul Direcției Poliția Locală Oradea, str. Iuliu Maniu nr. 20, tel: 0359/412.551, de luni până vineri între orele 08-16.
10.03.2026
Autovehicul fără stăpân, depistat pe domeniul public ȘtiriPoliția Locală În urma verificărilor efectuate de către Poliția Locală Oradea, a fost depistat următorul autovehicul presupus a fi fără stăpân: – autovehiculul marca Volkswagen, de culoare albă înmatriculat în străinătate, cu număr de înmatriculare – LLI5 YMR, aflat pe str. Lacul Roșu, nr. 11A. În acest sens a fost întocmit procesul-verbal de constatare și somația, în vederea ridicării autovehiculului de către deținătorul legal, care a fost afișată pe caroserie, conform prevederilor Legii nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului, ori al unităților administrativ-teritoriale. În situația în care autovehiculul nu va fi ridicat de către deținătorul legal, acesta va fi ridicat și transportat pe str. Academiei nr. 3, spațiu administrat de către Direcția Patrimoniu Imobiliar din cadrul Primăriei Oradea. Informații suplimentare se pot obține la sediul Direcției Poliția Locală Oradea – str. Iuliu Maniu, nr.20, sau la numărul de telefon 0359.412.551, în intervalul orar 08-16.
05.03.2026
Acțiune comună pentru creșterea disciplinei rutiere în municipiul Oradea ȘtiriPoliția LocalăPrimăria Municipiului Oradea informează că, la data de 4 martie 2026, polițiștii rutieri și de ordine publică din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Bihor, împreună cu reprezentanți ai Poliției Locale Oradea, au desfășurat o acțiune comună de amploare pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și fluidizarea circulației în municipiu. Acțiunea, derulată între orele 08:00 – 18:00, a vizat depistarea și sancționarea conducătorilor auto care opresc sau staționează neregulamentar, în special în zone aglomerate, pe trotuare, căi de acces, treceri de pietoni și intersecții, unde oprirea neregulamentară poate afecta vizibilitatea și siguranța participanților la trafic. În urma controalelor, au fost aplicate 101 sancțiuni contravenționale, cu amenzi totale în valoare de 37.640 lei. Dintre acestea: Totodată, au fost reținute 2 permise de conducere, retrase 5 certificate de înmatriculare, ridicate 16 autovehicule parcate ilegal, iar pentru 24 de conducători auto au fost întocmite note de constatare, urmând a fi sancționați conform procedurii legale. Polițiștii reamintesc că oprirea sau staționarea în locuri nepermise nu doar îngreunează traficul, ci poate genera situații de risc prin reducerea câmpului vizual al altor șoferi sau prin obligarea pietonilor să circule pe partea carosabilă. Astfel de acțiuni de control vor continua și în perioada următoare, pentru a asigura un climat de disciplină rutieră în municipiul Oradea.
05.03.2026
Autovehicul considerat abandonat, ridicat de pe domeniul public ȘtiriPoliția Locală Fiind necesară eliberarea domeniului public, Primăria municipiului Oradea anunță public că în cursul zilei de joi, 5 martie 2026, Direcția Poliția Locală Oradea a dispus ridicarea vehicului marca Renault Scenic cu numărul de înmatriculare CJ 26 CXK, considerat a fi abandonat conform prevederilor Legii nr. 421/2002, aflat pe str. Lacul Roșu, nr. 12. Proprietarul vehiculului a fost somat să elibereze domeniul public, somația în vederea ridicării autovehiculului de către deținătorul legal fiind afișată pe caroserie și comunicată prin poștă cu confirmare de primire. Autovehiculul a fost transportat pe str. Academiei nr. 3, spațiu administrat de către Direcția Patrimoniu Imobiliar din cadrul Primăriei Oradea. În măsura în care în termen de 10 zile de la publicarea prezentului anunț, proprietarul sau deținătorul legal al autovehicului nu se prezintă în vederea ridicării, acesta va trece de drept în proprietatea municipiului Oradea și urmează a fi valorificat în condițiile legii. Informații suplimentare se pot obţine la sediul Direcției Poliția Locală Oradea, str. Iuliu Maniu nr. 20, tel: 0359/412.551, de luni până vineri între orele 08-16.
05.02.2026
Autovehicule fără stăpân depistate pe domeniul public ȘtiriPoliția Locală În urma verificărilor efectuate de Poliția Locală Oradea, au fost depistate pe domeniul public al municipiului Oradea, următoarele autovehicule considerate a fi fără stăpân: În acest sens au fost întocmite procese-verbale de constatare și somații, în vederea ridicării autovehiculelor de către deținătorul legal, care au fost afișate pe caroseria autovehiculului, conform prevederilor Legii nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului, ori al unităților administrativ-teritoriale. În situația în care autovehiculele nu vor fi ridicate de către deținătorul legal, acestea vor fi ridicate și transportate pe str. Academiei nr. 3, spațiu administrat de către Direcția Patrimoniu Imobiliar din cadrul Primăriei Oradea. Informații suplimentare se pot obține la sediul Direcției Poliția Locală Oradea – str. Iuliu Maniu, nr. 20, sau la numărul de telefon 0359.412.551, în intervalul orar 08-16.
25.11.2025
Autovehicul considerat a fi abandonat, ridicat de pe domeniul public ȘtiriPoliția LocalăPentru eliberarea domeniului public și menținerea ordinii în municipiu, Primăria Oradea informează public că, în cursul zilei de luni, 24 noiembrie 2025, Direcția Poliția Locală Oradea a dispus ridicarea următorului vehicul considerat a fi abandonat, conform prevederilor Legii nr. 421/2002: Acesta a fost transportat pe str. Academiei nr. 3, în spațiul administrat de Direcția Patrimoniu Imobiliar din cadrul Primăriei Oradea. Proprietarul vehiculului a fost somat să elibereze domeniul public, somația în vederea ridicării autovehiculului de către deținătorul legal fiind afișată pe caroserie și comunicată deținătorului. În conformitate cu prevederile legale, în cazul în care, în termen de 10 zile de la data publicării prezentului anunț, proprietarul sau deținătorul legal nu se prezintă pentru ridicarea vehiculului, acesta va trece de drept în proprietatea Municipiului Oradea, urmând a fi valorificat conform legislației în vigoare. Pentru informații suplimentare, persoanele interesate se pot adresa Direcției Poliția Locală Oradea, cu sediul în str. Iuliu Maniu nr. 20, telefon 0359/412.551, de luni până vineri, între orele 08:00 – 16:00.
12.11.2025
Autovehicule considerate fără stăpân, ridicate de pe domeniul public ȘtiriPoliția LocalăPentru eliberarea domeniului public și menținerea ordinii în municipiu, Primăria Oradea informează public că, în cursul zilei de marți, 11 noiembrie 2025, Direcția Poliția Locală Oradea a dispus ridicarea următoarelor autovehicule considerate a fi fără stăpân: Autovehiculele au fost transportate pe str. Academiei nr. 3, în spațiul administrat de Direcția Patrimoniu Imobiliar din cadrul Primăriei Oradea. În conformitate cu prevederile legale, în cazul în care, în termen de 10 zile de la data publicării prezentului anunț, proprietarii sau deținătorii legali nu se prezintă pentru ridicarea vehiculelor, acestea vor trece de drept în proprietatea Municipiului Oradea, urmând a fi valorificate conform legislației în vigoare. Pentru informații suplimentare, persoanele interesate se pot adresa Direcției Poliția Locală Oradea, cu sediul în str. Iuliu Maniu nr. 20, telefon 0359/412.551, de luni până vineri, între orele 08:00 – 16:00.
22.10.2025
Poliția Locală Oradea, alături de preșcolari, în activități educative despre siguranță rutieră și protecția mediului ȘtiriPoliția LocalăLa solicitarea Grădiniței cu Program Prelungit nr. 45 Oradea și a Grădiniței cu Program Prelungit nr. 5 – grupe Waldorf, polițiștii locali din cadrul Direcției Poliția Locală Oradea, compartimentul Ordine Publică și Rutieră, au desfășurat activități educative dedicate copiilor preșcolari, sub deviza „Micul pieton”. În cadrul acestor activități, polițiștii i-au îndrumat pe cei mici să cunoască regulile elementare de circulație și i-au învățat cum să folosească în siguranță trecerea de pietoni, bicicleta și trotineta. Activitățile au fost concepute într-o manieră interactivă și adaptată vârstei copiilor, punând accent pe formarea unui comportament responsabil în trafic încă de la cele mai fragede vârste. Tot în cadrul programului, reprezentanți ai Compartimentului de Protecție a Mediului din cadrul Poliției Locale Oradea, cu sprijinul specialiștilor ADI Ecolect Bihor, le-au vorbit copiilor despre importanța colectării selective a deșeurilor. Sub deviza „Reciclează – Salvează Planeta”, preșcolarii au aflat cum se realizează colectarea pe cinci fracții și de ce este esențială implicarea fiecăruia în protejarea mediului înconjurător. Toate aceste activități s-au desfășurat în cadrul programului educațional „Grădiniță altfel”, contribuind la formarea unor deprinderi civice și ecologice prin metode adaptate vârstei și prin interacțiunea directă cu reprezentanții instituțiilor publice locale.