19.05.2026
DAS Oradea: grupuri de sprijin gratuite pentru persoanele cu dependențe Știrisănătate S-a încheiat cu succes prima sesiune din cadrul programului gratuit de sprijin pentru persoanele cu dependențe demarat de Direcția de Asistență Socială Oradea (DAS Oradea), în parteneriat cu Asociația Psihologilor pentru Comunitate și Facultatea de Științe Socio-Umane (Departamentul de Psihologie) din cadrul Universității din Oradea. Lansat în toamna anului 2025 la Centrul Multifuncțional de pe str. Ialomiței nr. 3, proiectul a fost gândit ca un spațiu sigur, confidențial și empatic pentru personae care se confruntă cu diverse tipuri de dependențe, care au beneficiat de ședințe de terapie gratuite, săptămânal, în cadrul acestui program. Inițiat de prof. univ. dr. Alina Decsei-Radu și consilierul local Ioan Tirla, programul a oferit participanților instrumentele necesare pentru a face pași importanți spre o viață mai sănătoasă. „Le mulțumesc doamnei Alina Decsei-Radu și domnului consilier local, Ioan Tirla, care au venit înspre noi cu această propunere de parteneriat, oferind astfel un real sprijin celor care se confruntă cu diverse adicții. Din discuțiile purtate cu beneficiarii înscriși în acest program, aceștia ne-au mărturisit că au aflat de sesiunile noastre prin intermediul presei, iar terapia de care au beneficiat i-a ajutat să depășească situația critică în care se aflau. Noi, la Direcția de Asistență Socială Oradea, vedem zi de zi persoane care se confruntă cu o serie de încercări ale vieții, iar faptul că aceștia conștientizează situația în care se află și cer sprijin este un pas semnificativ în depășirea ei. Transmit, în același timp, cele mai calde felicitări și mulțumiri echipei de psihologi voluntari; implicarea, dăruirea și profesionalismul lor au transformat acest program într-o resursă importantă pentru cei care au nevoie de acest sprijin!” a subliniat Anca Grama, directorul executiv al DAS Oradea. Atenția pe comunitate și profesionalism a fost completată de implicarea profundă a echipei de terapeuți: „Dorința noastră cea mai mare a fost să oferim din cunoștințele și expertiza noastră academică înapoi comunității, acolo unde este cea mai mare nevoie de intervenție timpurie și sprijin. Nimic din toate acestea nu ar fi fost posibil fără implicarea extraordinară a celor 27 de psihologi voluntari. Le mulțumesc pentru dedicare, pentru profesionalismul și pentru expertiza valoroasă cu care au venit în întâmpinarea acestui proiect. Pe această cale, doresc să mulțumesc echipei de la DAS Oradea pentru deschidere, încredere și pentru această colaborare excelentă, care a transformat o viziune într-un sprijin instituțional concret!” a menționat prof. univ. dr. Alina Decsei-Radu. Astăzi, după luni de muncă silențioasă și profundă, prima sesiune a programului de suport dedicat persoanelor aflate în proces de recuperare din comportamente adictive s-a încheiat. Deși vindecarea și liniștea interioară nu pot fi complet cuantificate, parcursul din ultimele luni se reflectă în date concrete care demonstrează seriozitatea, efortul și continuitatea acestei intervenții: Pe parcursul celor 18 săptămâni, s-a lucrat pe dependențe de substanțe și medicamente, dar și pe adicții comportamentale sau alimentare. Pentru că nevoia de sprijin rămâne o prioritate vitală pentru orașul nostru, DAS Oradea și partenerii săi confirmă că acest program gratuit va fi reluat în toamna acestui an. Detaliile privind noul calendar de înscrieri și organizarea viitoarelor grupuri de suport vor fi comunicate public în perioada următoare. Schimbările importante se construiesc împreună, zi de zi, în comunitate.
19.05.2026
Două cadre medicale de la Spitalul Județean, premiate la Gala Dr. Mózes Carol Știrisănătate Sâmbătă, 16 mai 2026, sala „Traian Moșoiu” a Primăriei Municipiului Oradea a găzduit cea de-a XIV-a ediție a Premiilor „Dr. Mózes Carol“. Acest eveniment de elită celebrează excelența în asistența medicală, recompensând profesionalismul desăvârșit, dedicarea neobosită și empatia profundă arătate de asistenți pe parcursul întregii lor cariere în slujba pacienților. Evenimentul s-a desfășurat în prezența ministrului interimar al Sănătății, Cseke Attila, inițiatorul acestei distincții lansate în urmă cu mai bine de un deceniu. Premiul a fost instituit în anul 2011 pentru a marca, în apropierea Zilei Internaționale a Asistentului Medical, activitatea și dedicarea celor care se află în prima linie a relației cu pacientul. Premiul poartă numele doctorului Mózes Carol, fondatorul Școlii Tehnice Sanitare din Oradea și autorul manualului de referință pentru pregătirea asistenților medicali – “Tehnica îngrijirii bolnavului”. Ediția din acest an a avut o semnificație aparte pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor, două dintre premiile acordate în cadrul galei revenind unor cadre medicale ale unității sanitare: domnul Rob Florin, director de îngrijiri și asistent medical principal, respectiv doamna Szilasi Terez Eniko, asistent medical principal. În cadrul evenimentului s-a vorbit despre moștenirea lăsată de Dr. Mózes, construită pe parcursul a 55 de ani de activitate și descrisă drept practica care a stat la baza definiirii nursingului modern. Au fost acordate patru premii, după cum urmează: În discursul dedicat domnului Rob Florin, doamna Prof. Univ. Dr. Lucia Daina – Director Medical al SCJUBH, a evidențiat parcursul profesional remarcabil al acestuia și contribuția adusă sistemului medical bihorean. Dl. Rob Florin a lucrat timp de 21 de ani în cadrul Secției ATI, iar din anul 2015 ocupă funcția de Director de îngrijiri, fiind constant implicat în dezvoltarea resurselor umane și în evoluția spitalului. Acesta a subliniat că asistenții medicali reprezintă cea mai numeroasă categorie profesională dintr-o instituție sanitară și a dedicat distincția celor peste 1.500 de colegi asistenți medicali din cadrul SCJUBH. Despre doamna As. Szilasi Terez Eniko, Dr. Felicia Manole a spus că întruchipează „delicatețea și dăruirea” în profesia medicală. Laureata activează de peste 20 de ani în cadrul cabinetului ORL și a mulțumit colegilor, conducerii spitalului și familiei pentru susținere. Aceasta a dedicat premiul pacienților care i-au influențat parcursul profesional și care îi reamintesc zilnic cât de important este să îți practici profesia cu empatie și dedicare. În ceea ce o privește pe doamna As. Cornelia Cuc, Managerul Spitalul Orășenesc Ștei, Dr. Sorin Luigi Vesa a evidențiat atât calitățile profesionale, cât și cele morale ale acesteia. Asistenta medicală activează de 42 de ani în cadrul Cabinetului de Radiologie și Imagistică Medicală din Ștei. Dr. Marcela Coltău, Manager al Spitalul Orășenesc „Prof. Dr. Ioan Pușcaș” Șimleul Silvaniei, a rostit laudatio pentru domnul As. Lapohos-Hideg Andrei. În mesajul transmis în cadrul evenimentului, domnul Cseke Attila a subliniat faptul că, deși în sistemul sanitar se investește constant în dotări și în reabilitarea spitalelor, resursa umană rămâne esențială. Ministrul a vorbit despre importanța oamenilor care lucrează în sistemul medical și care sunt zilnic alături de bolnavi, evidențiind rolul fundamental al asistenților medicali în îngrijirea sănătății comunităților noastre. Conducerea SCJU Bihor transmite sincere felicitări celor patru asistenți medicali premiați în cadrul evenimentului, pentru dedicarea și profesionalismul cu care își desfășoară activitatea zi de zi și pentru empatia și sensibilitatea de care dau dovadă față de pacienți.
08.05.2026
Parteneriat de excelență medicală între Spitalul Județean de Urgență Bihor și specialiști din SUA Știrisănătate În cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor a avut loc, în perioada 4–8 mai 2026 , un program de colaborare medicală internațională alături de specialiști de renume din Statele Unite ale Americii, dedicat chirurgiei oncologice oro-maxilo-faciale și reconstrucției cervico-faciale. Parteneriatul reprezintă un pas important pentru dezvoltarea chirurgiei maxilo-faciale de înaltă performanță în cadrul spitalului, atât prin tratarea unor cazuri dificile, cât și prin schimbul valoros de expertiză medicală și academică. În cadrul programului au fost realizate trei intervenții chirurgicale de mare complexitate, completate de o serie de conferințe și sesiuni academice desfășurate pe parcursul mai multor zile, adresate studenților, medicilor rezidenți și medicilor specialiști din cadrul spitalului. Specialiștii americani invitați Dr. Daniel Petrișor, DMD, MD, FACS Șef al Departamentului de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială, Providence St. Vincent’s Hospital, Portland, Oregon – Recunoscut internațional pentru contribuțiile sale în oncologia oro-maxilo-facială și chirurgia reconstructivă a capului și gâtului. Dr. Hans Brockhoff II, DDS, MD, FACS Director al Programului de Fellowship în Chirurgia Capului, Gâtului și Microchirurgie Vasculară, University Medical Center El Paso, Texas – Specializare de referință în oncologia cervico-facială și reconstrucția microchirurgicală. Echipa medicală română Alături de specialiștii din Statele Unite, echipa intervențională a fost compusă din: Dr. Iuliu Moldovan, medic primar chirurgie orală și maxilo-facială (Cluj-Napoca), Dr. Bogdan Bumbu, medic specialist chirurgie stomatologică și maxilo-facială și medic primar chirurgie dento-alveolară, Dr. Sorin Tripe, medic primar chirurgie maxilo-facială, Dr. Carmen Pantiș, medic primar ATI și șefa Secției Clinice ATI I. Noul compartiment ATI, cu saloane individuale, a asigurat un management post-operator la standarde ridicate, esențial pentru evoluția favorabilă a pacienților, după cum au remarcat cei doi medici din SUA. Intervențiile chirurgicale – Intervenții complexe de chirurgie maxilo-facială, oncologie oro-maxilo-facială și reconstrucție cervico-facială Cazul I — Excizie tumorală periorbitară cu reconstrucție cranio-facială Pacienta, în vârstă de 73 de ani din Oradea, suferea de o tumoră malignă agresivă localizată în jurul ochiului drept, care se extinsese către orbită (cavitatea în care se află globul ocular), sinusurile și o parte dintre structurile osoase din apropiere. Pentru a opri evoluția bolii și a elimina complet țesutul afectat, echipa medicală a realizat o intervenție chirurgicală extrem de complexă, care a presupus îndepărtarea globului ocular și a tuturor zonelor invadate de tumoră, inclusiv a unor structuri situate la baza craniului. După excizia tumorii, medicii au reconstruit zona operată folosind țesut prelevat din frunte și din regiunea gâtului pacientei, pentru a reface cât mai bine aspectul și funcționalitatea zonei afectate. Intervenția a necesitat un nivel foarte ridicat de precizie și coordonare, pentru ca tumora să fie eliminată complet, protejând în același timp structurile vitale care nu erau afectate de boală. Intervenția a durat 4 ore. Cazul II — Disecție radicală cervicală în cancer auricular recurent Pacientul, în vârstă de 61 de ani, din județul Satu Mare, se confrunta cu reapariția unui cancer localizat în zona urechii (partea dreaptă), boala extinzându-se către ganglionii limfatici ai gâtului și către glanda parotidă — una dintre principalele glande salivare, traversată de nervul facial, responsabil de mișcările feței, precum zâmbetul, clipitul sau expresiile faciale. Intervenția chirurgicală a fost una deosebit de dificilă și delicată. Medicii au efectuat o disecție radicală cervicală, îndepărtând peste 20 de ganglioni limfatici afectați, în imediata apropiere a unor structuri vitale, precum vena jugulară și artera carotidă. În același timp, echipa chirurgicală a reușit să păstreze intacte ramurile nervului facial, evitând paralizia feței. Operația, care a durat trei ore, i-a salvat viața pacientei. Fără această intervenție, evoluția agresivă a bolii ar fi redus speranța de viață la doar câteva luni. Cazul III — Excizia glandei submandibulare stângi Intervenția a fost realizată la un pacient în vârstă de 83 de ani, din Oradea, pentru tratarea unei afecțiuni cronice a glandei submandibulare stângi — una dintre glandele salivare situate sub mandibulă — afectată de infecții repetate, fibroză (îngroșarea și cicatrizarea țesuturilor) și dureri persistente. Operația a necesitat o abordare chirurgicală atentă, deoarece în apropierea acestei glande se află nervi și vase de sânge importante, responsabile de sensibilitatea și mobilitatea unor zone ale feței și gâtului. Echipa medicală a reușit să trateze complet zona afectată, păstrând intacte toate structurile neurovasculare din vecinătate. Operații oncologice complexe în cadrul Compartimentului de Chirurgie Orală și Maxilo-Facială Aceste intervenții, realizate în cadrul Compartimentului de Chirurgie Orală și Maxilo-Facială, au necesitat un nivel excepțional de precizie și atenție chirurgicală, având în vedere complexitatea structurilor anatomice implicate și riscurile asociate unor astfel de cazuri. Un accent deosebit a fost pus pe excizia completă a țesuturilor afectate oncologic, cu păstrarea structurilor sănătoase și neimplicate de boală, pentru a asigura atât controlul local al cancerului, cât și menținerea funcțiilor esențiale. Totodată, echipele medicale au urmărit restaurarea formei și funcționalității feței și gâtului prin tehnici moderne de reconstrucție, utilizând transferuri de țesut adaptate fiecărui caz. În situațiile în care boala a afectat structuri nervoase importante, intervențiile au inclus și proceduri complexe de reconstrucție și reparare nervoasă, menite să păstreze sau să redea mobilitatea și funcțiile faciale ale pacienților. Formare profesională continuă și schimb de expertiză medicală internațională Vizita specialiștilor americani a inclus și două zile de prelegeri academice adresate studenților, rezidenților și specialiștilor, cu tematici privind: Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor mulțumește specialiștilor americani pentru disponibilitatea, profesionalismul și generozitatea cu care au împărtășit experiența clinică și academică. Parteneriatul a fost coordonat de către Dr. Bogdan Bumbu. În ultimii ani, Compartimentul de Chirurgie Orală și Maxilo-Facială din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor a avut o dezvoltare importantă, devenind un centru regional pentru tratarea cazurilor complexe de chirurgie oncologică și reconstructivă cervico-facială. În prezent, compartimentul tratează pacienți atât din Bihor, cât și din alte județe ale țării. Această evoluție a fost posibilă prin susținerea Conducerii spitalului, a Primăriei Municipiului Oradea și a Ministerului Sănătății, prin investiții în infrastructură, tehnologie și pregătirea continuă a echipei medicale.
08.05.2026
Smartphone-ul, mai aproape de seniorii orădeni Știrisănătate Pentru peste 40 de seniori din Oradea, telefonul mobil este mai puțin complicat și mult mai util. Aceștia au absolvit, recent, cursurile de digitalizare demarate în această primăvară și susținute gratuit de Direcția de Asistență Socială Oradea, la Centrul Social Multifuncțional pentru Persoane Vârstnice Rogerius II, fiind premiați cu diplome. Timp de două luni, participanții au învățat, pas cu pas, cum să folosească smartphone-ul în situații concrete din viața de zi cu zi: să trimită mesaje, să păstreze fotografii, să comunice mai ușor cu cei dragi, să caute informații pe internet, să plătească facturi online și să recunoască situațiile în care trebuie să fie atenți pentru a evita fraudele online. Cursurile s-au desfășurat atât în limba română, cât și în limba maghiară, fiind adaptate ritmului fiecărui participant. „Ne bucură foarte mult să vedem cât curaj și câtă dorință de învățare au seniorii care vin la cursuri. Prin acest program ne propunem să le oferim seniorilor atât sprijin tehnic, dar și încrederea că pot folosi tehnologia în siguranță și să rămână conectați la familie, la servicii și la comunitate”, a declarat Anca Grama, director executiv al DAS Oradea. Interesul pentru aceste cursuri este în continuare foarte mare. Lista de așteptare confirmă faptul că tot mai mulți seniori își doresc să devină mai independenți în folosirea telefonului mobil și a serviciilor digitale. Astfel, începând de săptămâna viitoare, alte trei grupe vor începe cursurile, cu participanți aflați deja pe lista de așteptare. Seniorii din Oradea care doresc să participe la cursurile de digitalizare se pot înscrie prin e-mail la social@daso-oradea.ro sau telefonic, la numărul 0770 988 624.
30.04.2026
Ambulatoriul de pe Strada Republicii (Policlinica galbenă) își reia activitatea în cadrul Staționarului II de pe strada Corneliu Coposu Știrisănătate Începând cu data de 4 mai 2026 (luni), Ambulatoriul care funcționează în cadrul Policlinicii galbene de pe strada Republicii nr. 37 revine în cadrul Staționarului II, de pe strada Corneliu Coposu nr. 12. Activitatea ambulatoriului a fost relocată temporar din octombrie 2025 pentru a permite realizarea lucrărilor de reabilitare și de eficientizare termică din cadrul Staționarului II. Pacienții sunt rugați ca, începând cu această dată, să se prezinte la noua locație. Pacienții care aveau programări confirmate la Policlinica de pe strada Republicii au fost deja contactați și informați cu privire la această modificare, astfel încât tranziția să se desfășoare fără dificultăți.
28.04.2026
Finalizarea proiectului „Creșterea performanței energetice a Spitalului Clinic Municipal Dr. Gavril Curteanu Oradea” ȘtirisănătateMunicipiul Oradea anunță finalizarea proiectului „Creșterea performanței energetice a Spitalului Clinic Municipal Dr. Gavril Curteanu Oradea”, cod SMIS 324376, proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin intermediul Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest, instituție care îndeplinește rolul de Autoritate de Management pentru Programul Regional Nord-Vest 2021–2027. Proiectul a fost implementat în cadrul Obiectivului de politică „O Europă mai verde”, Prioritatea P3 – „O regiune cu localități prietenoase cu mediul”, Obiectivul specific RSO2.1 – promovarea măsurilor de eficiență energetică și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, prin Operațiunea b) – sprijinirea eficienței energetice în clădirile publice. Valoarea finanțării prin Programul Regional Nord-Vest 2021–2027 este de 12.964.773,96 lei, din care 7.868.134,74 lei reprezintă cofinanțare din Fondul European de Dezvoltare Regională, iar 1.203.361,79 lei reprezintă contribuția de la bugetul național. Valoarea totală a proiectului, aferentă ambelor etape de finanțare (POR 2014–2020 și PR NV 2021–2027), este de 47.611.305,15 lei, din care 30.321.625,52 lei reprezintă finanțare nerambursabilă din partea Uniunii Europene. Lucrările au fost executate de SC Drum Asfalt SRL – lider de asociere cu SC Nord Conforest SA – asociat 1, SC Trameco SA – asociat 2 și SC Termoline SRL – asociat 3. Obiectivul general al investiției a vizat creșterea eficienței energetice, îmbunătățirea gestionării energiei și utilizarea surselor regenerabile în infrastructura medicală, în vederea reducerii consumurilor energetice și a emisiilor de gaze cu efect de seră. În cadrul proiectului au fost realizate lucrări complexe de reabilitare și modernizare a două corpuri de clădire ale spitalului, respectiv Corpul C1 (regim P+10E, exclusiv centrala termică) și Corpul C2 (regim P+4E), intervențiile vizând o suprafață construită la sol de 2.778 mp și o suprafață desfășurată de 19.871 mp. Prin măsurile implementate, consumul anual de energie primară a fost redus cu aproximativ 50% față de nivelul inițial, iar emisiile de gaze cu efect de seră au scăzut la 26,13 kg CO₂/mp/an, sub pragul stabilit de 27 kg CO₂/mp/an. Lucrările au inclus reabilitarea termică a anvelopei clădirii, înlocuirea tâmplăriei cu soluții performante, montarea de elemente parasolare și modernizarea acoperișului tip terasă, contribuind la reducerea pierderilor de energie și la creșterea confortului interior. În paralel, au fost modernizate sistemele de încălzire și ventilație prin utilizarea pompelor de căldură de tip sol-apă și aer-apă, iar ventilarea spațiilor a fost optimizată prin introducerea unor sisteme cu recuperare de căldură de peste 90% și aport integral de aer proaspăt, eliminând recircularea aerului între saloane. De asemenea, au fost reabilitate instalațiile sanitare și electrice, fiind montate echipamente moderne și eficiente, inclusiv iluminat LED. Clădirea a fost dotată cu panouri fotovoltaice și sistem de stocare a energiei, precum și cu un sistem inteligent de management al clădirii (BMS), care permite monitorizarea și controlul consumurilor energetice în timp real. Totodată, au fost înlocuite ascensoarele și modernizată centrala termică, iar lucrările au fost completate de intervenții conexe, inclusiv refacerea rampelor exterioare. Proiectul a fost implementat în perioada 08 iulie 2024 – 07 mai 2026 in cadrul PR NV 2021-2027.
27.04.2026
Reluarea furnizării încălzirii în municipiul Oradea și localitatea Sânmartin Știrisănătate Având în vedere scăderea temperaturilor exterioare din ultimele zile și prognoza meteo care indică menținerea valorilor termice scăzute pentru perioada următoare, Termoficare Oradea S.A. anunță reluarea furnizării energiei termice pentru încălzire începând de astăzi, 27 aprilie 2026, către toți consumatorii racordați la sistemul centralizat (S.A.C.E.T.) din municipiul Oradea și localitatea Sânmartin. Decizia vine în întâmpinarea nevoii de confort a utilizatorilor, asigurând parametri optimi în locuințe pe parcursul acestui episod de vreme rece. Precizăm că furnizarea se va realiza automat, conform graficului de reglaj corelat cu temperaturile exterioare. Pentru o gestionare eficientă a consumului și facturilor, Termoficare reamintește utilizatorilor măsurile ce pot fi luate la nivelul fiecărui imobil: Aceste măsuri permit adaptarea consumului la nevoile reale ale fiecărei familii, conducând la facturi mai mici fără a afecta confortul ambiental. Pentru informații suplimentare, utilizatorii pot apela de urgență – Dispeceratul SCADA – Tel Verde 0 800 070 800 (număr apelabil gratuit din toate rețelele fixe și mobile) sau 0259 467 577.
07.04.2026
Curs specializat pentru salvarea nou-născuților critici, organizat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor Știrisănătate În perioada 3– 4 aprilie 2026, la Maternitatea din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor, s-a desfășurat cea de-a doua sesiune a seminarului de formare dedicat medicilor, având ca temă „Cateterizare și manevre invazive în terapia intensivă neonatală”. Evenimentul face parte din proiectul „Extinderea și modernizarea compartimentului de terapie intensivă neonatală, dotarea cu echipamente specifice, amenajarea și dotarea unui centru regional de formare pentru pacienții critici nou-născuți”, un demers important pentru creșterea calității actului medical și a îngrijirii nou-născuților aflați în stare critică. Pe parcursul celor două zile de curs, participanții au beneficiat de sesiuni teoretice și practice susținute de medici recunoscuți și cu o vastă experiență în domeniu, printre care conf. dr. Cîrstoveanu Cătălin Gabriel și șef lucrări dr. Bizubac Mihaela. Pe parcursul celor două zile, programul a inclus atât sesiuni teoretice, cât și workshopuri practice, acoperind principalele arii: Programul a fost structurat astfel încât să ofere un echilibru între prezentări teoretice și aplicații practice, contribuind la consolidarea competențelor medicale necesare în terapia intensivă neonatală. Programul a inclus atât prezentări teoretice, cât și componente interactive, oferind participanților posibilitatea de a discuta cazuri practice și de a clarifica aspecte esențiale din practica medicală curentă. La curs au participat medici rezidenți, specialiști și primari din mai multe centre medicale de referință. „Acest tip de inițiativă reflectă preocuparea constantă a Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor pentru formarea continuă a personalului medical și pentru asigurarea unor standarde cât mai ridicate în îngrijirea nou-născuților”, a declarat dr. Radu Galiș, medic primar neonatologie–pediatrie. Acest demers contribuie la creșterea calității actului medical și la îmbunătățirea prognosticului nou-născuților aflați în stare critică, prin formarea continuă a personalului medical.
01.04.2026
Prelungirea contractului de management la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor ȘtirisănătatePrimăria Municipiului Oradea informează că, în data de 1 aprilie 2026, expiră contractul de management al domnului dr. Gheorghe Carp la conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor. În conformitate cu prevederile legale în vigoare, autoritatea publică locală va dispune prelungirea contractului de management pentru o perioadă de trei luni. Această prelungire poate fi extinsă ulterior cu încă trei luni, conform condițiilor contractuale. În intervalul menționat, Primăria Oradea va demara procedurile necesare pentru asigurarea continuității managementului unității sanitare, urmând ca: Măsura are ca scop asigurarea stabilității și continuității actului managerial la nivelul spitalului, precum și respectarea cadrului legal aplicabil. Primăria Municipiului Oradea va comunica în timp util etapele următoare ale procedurii.
24.03.2026
Formare de nivel înalt în terapia intensivă neonatală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor ȘtirisănătateÎn perioada 20–21 martie 2026, la Maternitatea din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor s-au desfășurat cursuri de formare în domeniul terapiei intensive pentru nou-născuți, dedicate perfecționării medicilor implicați în îngrijirea cazurilor critice. Evenimentul a fost organizat cu susținerea conducerii Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor și a Primăriei Municipiului Oradea, sub coordonarea domnului dr. Radu Galiș, medic primar neonatologie și pediatrie, în cadrul proiectului „Extinderea și modernizarea compartimentului de terapie intensivă neonatală, dotarea cu echipamente specifice, amenajarea și dotarea unui centru regional de formare pentru pacienții critici nou-născuți”. Cursurile reprezintă un pas important în direcția consolidării unui centru regional de excelență în îngrijirea neonatală, contribuind la creșterea nivelului de pregătire profesională și la implementarea celor mai noi protocoale medicale. Tema principală a sesiunii – „Ventilație și transport neonatal avansat în terapia intensivă pentru nou-născuți” – a fost abordată într-o manieră integrată, combinând fundamentele teoretice cu aplicații practice relevante pentru activitatea clinică. La eveniment au participat 25 de medici rezidenți, specialiști și primari din mai multe centre medicale și universitare din țară, printre care Cluj-Napoca, Timișoara, Alba Iulia, Sighetu Marmației, Satu Mare și Oradea. Pe parcursul celor două zile, participanții au aprofundat subiecte esențiale, precum: Sesiunile de curs au fost susținute de specialiști recunoscuți la nivel național, respectiv conf. dr. Cîrstoveanu Cătălin Gabriel și conf. dr. Adrian Ioan Toma. Programul a inclus atât prezentări teoretice, cât și componente interactive, oferind participanților oportunitatea de a discuta cazuri practice și de a clarifica aspecte esențiale din practica medicală curentă. „Prin organizarea acestui eveniment, Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor își reafirmă angajamentul pentru dezvoltarea continuă a competențelor profesionale ale personalului medical și pentru îmbunătățirea constantă a calității îngrijirilor acordate nou-născuților”, a declarat dr. Radu Galiș, medic primar neonatologie–pediatrie. Inițiativele de acest tip contribuie direct la creșterea siguranței pacienților și la consolidarea capacității sistemului medical regional de a răspunde eficient cazurilor critice.