31.07.2026
Grădina Urbană Nufărul, un nou reper verde al Oradiei: proiect de peste 123 de milioane de lei prezentat de Primăria Oradea Știrismart city Primarul Florin Birta a prezentat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă organizate pe amplasamentul viitoarei investiții, proiectul Grădinii Urbane Nufărul, una dintre cele mai importante investiții în infrastructură verde și agrement pregătite de municipalitate în ultimii ani. Amenajarea va transforma o zonă de aproximativ 7,6 hectare situată în apropierea Parcului Salca într-un spațiu modern destinat recreerii, educației, socializării și petrecerii timpului liber. În prezent, terenul este neutilizat, însă administrația locală și-a propus încă din perioada în care primar era Ilie Bolojan să păstreze această suprafață pentru un proiect de utilitate publică, în condițiile în care exista un interes imobiliar ridicat pentru dezvoltarea zonei. Pentru a face posibilă investiția, Municipiul Oradea a parcurs un amplu proces de achiziție și expropriere a terenurilor aflate în proprietate privată. Dacă inițial municipalitatea deținea doar aproximativ 10% din amplasament, în ultimii ani au fost cumpărați circa 48.000 de metri pătrați și expropriați aproximativ 20.000 de metri pătrați, investiția totală în achiziția terenurilor ajungând la aproximativ 8,8 milioane de euro. Investiția este finanțată prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027, în cadrul apelului dedicat îmbunătățirii infrastructurii de turism. Valoarea totală a proiectului este de 123,59 milioane de lei, inclusiv TVA, iar finanțarea europeană nerambursabilă se ridică la peste 41 milioane de lei, reprezentând aproximativ 40% din valoarea eligibilă a investiției. Proiectul urmărește crearea unui spațiu urban multifuncțional și atractiv, care să contribuie la creșterea calității vieții, la dezvoltarea turismului durabil și la consolidarea coeziunii comunitare. Noua grădină urbană va integra zece zone tematice, amenajări peisagistice complexe, trasee pentru vizitatori, spații pentru relaxare și activități educative, precum și o serie de construcții cu rol recreativ și expozițional. Contractul de execuție a fost atribuit asocierii formate din SELINA și DRUM ASFALT, având o valoare de 77,6 milioane lei, inclusiv TVA și o durată de realizare de 24 de luni de la emiterea ordinului de începere. Termenul estimat pentru finalizarea investiției este luna iulie 2028. Primarul Florin Birta a arătat că efortul financiar și administrativ a meritat, deoarece în locul unei dezvoltări imobiliare intensive, orașul va beneficia de un nou spațiu verde de mari dimensiuni, destinat tuturor orădenilor și, totodată, unui obiectiv care poate deveni o nouă atracție pentru turiștii care vizitează Oradea și județul Bihor. Edilul a evidențiat și contribuția echipelor din cadrul Direcției Patrimoniu Imobiliar și Direcției Management Proiecte cu Finanțare Internațională, care au lucrat la constituirea terenului și la obținerea finanțării europene necesare proiectului. În prezentarea tehnică a proiectului, Ioana Bob, reprezentant al constructorului, a explicat că viitoarea grădină urbană va amenaja aproximativ cinci hectare de spații verzi și va funcționa ca un adevărat „plămân verde” pentru cartierul Nufărul, contribuind la regenerarea completă a zonei. Potrivit acesteia, investiția va crea noi spații pentru interacțiune socială, relaxare și promenadă, transformând un teren neutilizat într-un punct de atracție pentru comunitate si turisti. Elementul central al proiectului va fi sera cu regim de înălțime P+1. La parter vor fi amenajate spații dedicate colecțiilor vegetale, o sală multifuncțională, laborator și zone pentru personalul de specialitate, iar la etaj vor funcționa spații administrative și un bistro destinat vizitatorilor. Din seră se va putea ajunge într-un amfiteatru exterior care va putea găzdui atât evenimente, cât și activități recreative. Un alt punct de atracție al viitorului parc va fi ansamblul format din turnul de belvedere și pasarela suspendată, care le va permite vizitatorilor să parcurgă grădina dintr-o perspectivă diferită și să descopere toate cele zece zone tematice amenajate. Reprezentanții constructorului au arătat că grădina va fi organizată în funcție de diferite tipuri de vegetație și experiențe peisagistice, fiecare dintre acestea contribuind la identitatea proiectului. Dimensiunea investiției este evidențiată și de lucrările de amenajare peisagistică prevăzute: aproximativ 485 de arbori, 935 de arbuști și peste 63.000 de plante perene și acoperitoare de sol vor fi plantate în cadrul noii grădini urbane. Totodată, proiectul va include piațete, alei pietonale, mobilier urban și numeroase facilități destinate vizitatorilor. La rândul său, Beniamin Rus, administratorul companiei SELINA, a precizat că primele activități vor viza organizarea de șantier, delimitarea amplasamentului și pregătirea terenului pentru etapele următoare ale lucrărilor. Acesta a arătat că proiectul presupune un volum important de lucrări și structuri metalice, necesare realizării serei, turnului și pasarelei, apreciind investiția drept una dintre lucrările importante care se adaugă numeroaselor proiecte dezvoltate de municipiu în ultimii ani. Reprezentantul constructorului a mulțumit administrației locale pentru încrederea acordată și a transmis că echipa implicată își asumă respectarea tuturor angajamentelor contractuale și realizarea proiectului la standardele de calitate așteptate. Prin această investiție, Municipiul Oradea urmărește să dezvolte un nou obiectiv de atractivitate turistică, care să completeze oferta de agrement și petrecere a timpului liber a orașului. Prin conceptul său, care îmbină amenajările peisagistice tematice, sera cu funcțiuni educative și expoziționale, turnul de belvedere și pasarela suspendată, Grădina Urbană Nufărul are potențialul de a deveni unul dintre punctele de interes pentru turiștii care vizitează Oradea și județul Bihor, contribuind la creșterea atractivității municipiului ca destinație turistică. PLANȘE CU RANDĂRI – GRĂDINA URBANĂ NUFĂRUL :
31.07.2026
Strada Mărgelelor intră în modernizare: asfalt nou, iluminat LED și canalizare pluvială Știrismart city Au început lucrările de modernizare a străzii Mărgelelor din Cartierul Episcopia. Momentan se lucrează la terasamente: se fac decopertări, se nivelează și se tasează stratul de pământ, pregătindu-se baza structurii rutiere. Executantul lucrării este S.C. PORR CONSTRUCT S.R.L, iar valoarea contractului este de 714.879,22 lei fără TVA. Durată de execuție este de 4 luni. În cadrul lucrărilor de modernizare, se va realiza în primă fază canalizarea pluvială, în vederea preluării apelor meteorice prin intermediul gurilor de scurgere și al rigolelor transversale. Strada va fi amenajată pe o lungime de 238 m, având o lățime a carosabilului de 6,00 m. Totodată, în cadrul proiectului de modernizare se vor amenaja trotuarele, carosabilul, accesele la proprietăți și iluminatul stradal, unde se vor înlocui corpurile de iluminat existente cu corpuri de iluminat LED. Lucrările de modernizare a străzii prevăd și amenajarea de spații verzi, cu variații datorate nealinierii limitelor de proprietate. GALERIE FOTO:
23.07.2026
Bazinului Acoperit Crișul a fost reabilitat și modernizat Știrismart city Reabilitarea și modernizarea Bazinului Acoperit Crișul (str. Aleea Ștrandului nr. 11C) au fost finalizate. În prezent se realizează curățarea și igienizarea spațiului în urma șantierului, urmând ca după aceea să aibă loc recepția lucrării. Investiția făcută aici prin Planul Național de Redresare și Reziliență a transformat clădirea într-o facilitate modernă, cu un consum energetic redus și dotări omologate pentru competițiile sportive. Bazinul acoperit „Crișul” din Oradea a fost inaugurat în iarna anilor 1959–1960, devenind rapid un simbol al sporturilor nautice din România. La mijlocul anilor 1950 a apărut necesitatea unei infrastructuri sportive de iarnă pentru echipele locale de înot și polo. Clădirea a fost proiectată de arhitectul Kiss László și inginerul Ioan Steiner. 📌 Informații despre Proiect Lucrări Executate și Dotări 2. Instalații și Climatizare 3. Finisaje Interioare și Amenajări Totodată, proiectul cuprinde dotări sportive și conexe precum montarea de blockstart-uri noi în sala bazinului, dotarea cu dulapuri pentru depozitarea echipamentelor, dar și dotarea cu teren și porți omologate pentru polo pe apă. GALERIE FOTO:
15.07.2026
Oradea găzduiește una dintre cele mai importante competiții internaționale de beach volleyball din România Știrismart city Timp de o săptămână, între 20 și 26 iulie, Piața Unirii din Oradea se transformă într-o arenă de beach volleyball, odată cu organizarea Campionatului Național U18 și a Oradea Beach Volleyball International Tournament 2026, unul dintre cele mai importante turnee internaționale de profil organizate în România. Ajuns la cea de-a IV-a ediție, turneul se dezvoltă și în acest an, competițiile urmând să se desfășoare atât în Piața Unirii din Oradea, cât și pe terenurile LPS Bihorul Oradea. Organizatorii au decis extinderea evenimentului pentru a oferi șansa unui număr mai mare de tineri talentați să participe la competiție, contribuind astfel la formarea noii generații de sportivi și la asigurarea continuității în promovarea voleiului pe nisip. Arena construită în Piața Unirii oferă publicului ocazia de a urmări din apropiere meciurile spectaculoase într-un cadru urban deosebit. În perioada 20-22 iulie, cei mai buni juniori ai României vor concura pentru titlurile naționale U18, iar între 23 și 26 iulie vor intra în competiție 47 de echipe, 24 la masculin și 23 la feminine, din România, Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Polonia, Italia, Elveția și Liban. PROGRAM – 20-22 iulie 2026 – Campionatul Național de Beach Volleyball U18 – 23-26 iulie 2026 – Oradea Beach Volleyball International Tournament 2026 Accesul spectatorilor este liber. Mai multe informații pe pagina de Facebook a evenimentului: https://www.facebook.com/oradeabeachvolley Evenimentele sunt organizate de Ferederația Română de Volei și Academia de Volei Oradea (AVO), în parteneriat cu Visit Oradea, PRIMA Development Group și partenerii competiției, reunind la start atât cei mai promițători sportivi români, cât și jucători consacrați din mai multe țări.
13.07.2026
Hai la vot! A început votul online pentru cele 39 de proiecte din cadrul procesului de bugetare participativă Știrismart city Votarea online a celor 39 de proiecte eligibile din cadrul programului de Bugetare Participativă Oradea 2026 a început și se desfășoară în perioada 13 iulie – 27 septembrie 2026. O persoană poate vota maxim 3 proiecte din cadrul listei cuprinzând toate proiectele înscrise. Iată detaliile organizatorice: Cum poți vota Etapele programului Calendarul procesului de bugetare participativă: 01.05.2026 – Lansarea portalului.04.05.2026 – 28.06.2026 – Depunerea de proiecte.29.06.2026 – 12.07.2026 – Verificarea și validarea proiectelor depuse.13.07.2026 – 27.09.2026 – Votarea online.28.09.2026 – 18.10.2026 – Întâlniri publice și votarea proiectelor. Primăria Municipiului Oradea mulțumește tuturor cetățenilor care au depus proiecte și îi încurajează să participe activ și în etapa de vot, contribuind astfel la alegerea investițiilor care vor fi implementate prin programul de bugetare participativă.
08.07.2026
A fost deschis traficul pe pasajul suprateran din zona Metro Știrismart city Traficul rutier a fost deschis astăzi, 8 iulie 2026, pe noul pasaj suprateran realizat la intersecția dintre Centura Oradea și Centura Oșorhei, în zona Metro, una dintre cele mai aglomerate intersecții din municipiu. Momentul a fost marcat printr-o conferință de presă organizată pe amplasament, la care au participat președintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, primarul municipiului Oradea, Florin Birta, Cristina Amărăzeanu, șef de departament în cadrul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Eugen Cecan, directorul general al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Cluj, Sanda Bogdan, manager de proiect din partea Consiliului Județean Bihor, precum și reprezentanții constructorului. Investiția a fost realizată în parteneriat de Consiliul Județean Bihor, Primăria Municipiului Oradea și CNAIR, fiind finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Lucrările au fost executate de compania PORR Construct și finalizate în termen de 10 luni. Pasajul are o lungime totală de 560 de metri, incluzând rampele de acces și suprastructura, iar valoarea investiției se ridică la 27.425.322,34 lei, fără TVA. În deschiderea conferinței de presă, președintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, a subliniat importanța investiției pentru fluidizarea traficului și dezvoltarea infrastructurii rutiere din județ. „Este cel de-al doilea pasaj din cele opt pe care Consiliul Județean le realizează în cele mai importante intersecții din județul Bihor. Prin realizarea acestui pasaj urmărim ca timpul petrecut în trafic să se reducă, să diminuăm aglomerația și poluarea, dar și să susținem dezvoltarea economică a județului. Este primul dintre cele cinci pasaje finanțate prin PNRR pe care le realizăm în acest parteneriat și care vor fi finalizate toate în termen, până la sfârșitul lunii august”, a declarat Mircea Mălan. Primarul municipiului Oradea, Florin Birta, a evidențiat beneficiile directe pe care noua investiție le aduce mobilității urbane. „O circulație fluentă pe centura Oradea înseamnă o circulație mai bună în municipiul Oradea, pentru că este clar că o centură pe care se circulă bine aduce un trafic mai puțin în oraș”, a declarat primarul Florin Birta. Edilul a anunțat totodată că, până în această iarnă, va fi reasfaltat și reabilitat tronsonul Centurii Oradea cuprins între Calea Aradului și zona Selgros, investiție care va contribui la creșterea siguranței și confortului participanților la trafic. La rândul său, Cristina Amărăzeanu, șef de departament în cadrul CNAIR, a evidențiat eficiența colaborării dintre autoritățile centrale și cele locale în implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene. „Acest obiectiv face parte dintr-un portofoliu amplu de proiecte descentralizate către unitățile administrativ-teritoriale. Implicarea Consiliului Județean Bihor și a Primăriei Municipiului Oradea a fost de foarte bun augur. Lucrarea a fost contractată și realizată într-o perioadă relativ scurtă de timp, ceea ce ne permite astăzi să inaugurăm acest obiectiv și să îndeplinim angajamentele asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență”, a declarat Cristina Amărăzeanu. Noul pasaj va contribui la fluidizarea traficului într-una dintre cele mai circulate intersecții din municipiu, reducând timpii de deplasare atât pentru traficul de tranzit, cât și pentru cel local. Totodată, investiția va îmbunătăți accesul către zonele comerciale și industriale din estul orașului și va contribui la reducerea valorilor de trafic din interiorul municipiului. Pasajul din zona Metro este al doilea obiectiv dat în folosință din programul celor opt pasaje rutiere construite în județul Bihor, după pasajul de la Oșorhei, inaugurat în noiembrie 2025. Dintre cele opt investiții, cinci sunt finanțate prin PNRR și urmează să fie finalizate până la sfârșitul lunii august 2026, iar alte trei sunt realizate prin Programul Regional Nord-Vest 2021–2027. Prin această investiție, Primăria Municipiului Oradea continuă, alături de partenerii instituționali, implementarea unor proiecte de infrastructură menite să asigure o mobilitate urbană mai eficientă și condiții mai bune de circulație pentru orădeni și pentru toți participanții la trafic.
19.06.2026
Lista restanțierilor la bugetul local poate fi consultată pe site-ul Primăriei Oradea Știrismart city Primăria Municipiului Oradea reamintește că, în conformitate cu prevederile art. 162 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, pe site-ul instituției este publicată lista contribuabililor – persoane fizice și persoane juridice – care înregistrează obligații restante față de bugetul local. Lista cuprinde contribuabilii care au fost notificați în prealabil cu privire la sumele datorate și ale căror debite depășesc plafoanele minime prevăzute de lege pentru publicare, respectiv: În urma centralizării datelor, situația restanțierilor din evidențele fiscale se prezintă astfel: 1. Persoane fizice La această categorie figurează un număr de 3.765 de restanțieri, cu o valoare totală a obligațiilor restante de 19.065.028,01 lei. O analiză a ponderii debitelor arată o concentrare majoră a sumelor în rândul primilor datornici: 2. Persoane juridice (companii și asociații active) În ceea ce privește sectorul economic, pe listă sunt înregistrați 135 de restanțieri, cu un volum total al obligațiilor de 25.681.973,00 lei. Situația este marcată de un dezechilibru major generat de un singur debitor principal: poziția 1 este ocupată de Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens, care înregistrează o datorie de 22.481.207,00 lei. Restul obligațiilor restante cumulate ale celorlalte 134 de companii și asociații (pozițiile 2-135) însumează 3.200.766,00 lei. 3. Firme în insolvență sau faliment Separat, a fost publicată și lista dedicată operatorilor economici aflați în procedură de insolvență sau faliment. Aceasta cuprinde 151 de restanțieri, cu un total de 33.644.291,24 lei de recuperat. Din această sumă, primele 10 mari datorii cumulează 20.492.233,00 lei, adică un procent semnificativ de 61% din totalul acestei categorii. Lista cuprinde contribuabilii care depășesc pragurile prevăzute de lege pentru publicare și care au fost notificați în prealabil cu privire la sumele datorate. Publicarea acestor informații are rolul de a asigura transparența în administrarea veniturilor bugetului local și de a încuraja îndeplinirea obligațiilor fiscale de către toți contribuabilii. Totodată, lista este revizuită periodic, iar în cazul achitării integrale a debitelor, contribuabilii sunt eliminați din evidență în termenul prevăzut de legislație. Listele restanțierilor pot fi consultate în documentele atașate prezentului comunicat.
16.06.2026
Reȋnfiinţarea liniei 22 de autobuz Știrismart city OTL informează călătorii despre reȋnfiinţarea liniei 22 de autobuz, spre Supermarketul “La Cocoş”, ȋncepând din 17 iunie 2026. Ţinându-se cont de devierile cauzate de lucrările la pasajele subterane din zona Gării Centrale, autobuzele vor circula pe următorul traseu: …. B-dul Ştefan cel Mare – str. Berzei – B-dul Dacia, cu opriri ȋn staţiile: … Zimbrului – Autogara Ştefan cel Mare (vis-à-vis de Autogara Ştefan cel Mare) – Palatul Baroc … Graficele de circulaţie vor fi disponibile pe site şi ȋn aplicaţia OTL şi, de asemenea, ȋn fiecare din stații.
16.06.2026
Lucrările de reabilitare la Liceul Sanitar „Vasile Voiculescu” au ajuns la un stadiu de 70% Știrismart cityLucrările de reabilitare a Liceului Sanitar „Vasile Voiculescu”, situat pe Calea Mareșal Averescu, nr. 53 au ajuns la un stadiu de realizare de 70%. Proiectul de modernizare a unității de învățământ (regim de înălțime P + 2 etaje) este finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și va fi finalizat până la sfârșitul lunii august. Până în prezent, constructorul a realizat o serie de lucrări importante, atât la exteriorul, cât și la interiorul clădirii. Lucrări exterioare: Lucrări interioare: Lucrările sunt executate de societatea S.C. Costa V.O.C Impex S.R.L. Valoarea contractului este de 8.734.466,66 lei (fără TVA). GALERIA FOTO:
09.06.2026
Se apropie termenul limită pentru depunerea proiectelor în cadrul bugetării participative 2026: 28 iunie Știrismart city Municipiul Oradea reamintește cetățenilor că data de 28 iunie 2026 reprezintă termenul limită pentru depunerea proiectelor în cadrul programului de bugetare participativă, prin care comunitatea poate decide direct cum sunt utilizate fonduri publice în valoare totală de 1.500.000 lei. Procesul de depunere a ideilor este în plină desfășurare, iar orădenii sunt încurajați să profite de această oportunitate pentru a propune proiecte care pot contribui concret la dezvoltarea orașului. Bugetarea participativă oferă locuitorilor posibilitatea de a veni cu soluții pentru nevoile comunității și de a influența direct prioritățile de investiții ale municipalității. Proiectele pot viza diverse domenii de interes local, de la amenajarea de spații publice, zone verzi sau locuri de joacă, până la inițiative care îmbunătățesc mobilitatea, mediul urban sau viața comunitară. „Ne dorim ca tot mai mulți orădeni să se implice și să propună idei pentru oraș. Bugetarea participativă este un instrument concret prin care vocea comunității se poate transforma în proiecte realizate”, Florin Birta, primarul Municipiului Oradea. După încheierea etapei de depunere, proiectele vor fi analizate și validate, urmând ca cele eligibile să intre în etapa de vot public. Inițiativele care vor primi cel mai mare număr de voturi vor fi implementate de municipalitate. Reamintim calendarul principal al procesului: Cetățenii interesați pot depune proiecte și pot afla mai multe informații accesând platforma dedicată:Detalii și înscriere proiecte Municipiul Oradea își reafirmă angajamentul pentru transparență și colaborare, invitând comunitatea să participe activ la conturarea viitorului orașului.