11.07.2025
Programul autobuzului turistic ȋn 12 şi 13 iulie 2025 ȘtiriștiriOrădenii și turiștii aflați în oraș în acest sfârșit de săptămână se pot bucura de plimbările de agrement cu autobuzul turistic. Se vor efectua curse sâmbătă, 12 şi duminică, 13 iulie 2025, ȋncepând cu ora 12:00, la interval de o oră, până la ora 20:00 (ultima cursă). Traseul pe care-l va parcurge autobuzul este următorul: Piaţa Unirii – Grădina Zoologică – Muzeul Ţării Crişurilor – Templul Francmasoneriei – Sinagoga Ortodoxă – Parcul 1 Decembrie – Colegiul Emanuil Gojdu – Parcul I.C.Brătianu – Aquapark Nymphaea – Drumul Expres – Magazinul Crişul – Palatul Copiilor – Palatul Baroc – Şirul Canonicilor – Gara Centrală – Palatul Poştei – Palatul Justiţiei – Casa Darvas – Piaţa Regele Ferdinand – Primăria Oradea – Piaţa Unirii. Preţul biletelor este de 10 lei pentru adulţi şi 5 lei pentru copii. Acestea se pot achiziţiona, ȋn numerar, de la şofer, dar şi prin SMS la numărul 7429 (folosind literele CTA pentru adulţi şi CTR pentru copii), ori aplicaţia mobilă 24PAY. Rugăm călătorii să ţină cont de faptul că programul poate fi influenţat de condiţiile atmosferice neprielnice (averse de ploaie), interval de timp în care cursele nu se vor efectua. Vă dorim călătorie plăcută !
10.07.2025
Situaţia încasării taxelor şi impozitelor locale la 30 iunie 2025 ȘtiriștiriÎncasările din taxe și impozite la bugetul local au crescut cu 24 milioane lei față de aceeași perioadă a anului trecut. Direcția Economică din cadrul Primăriei Municipiului Oradea a făcut publică situația încasărilor din taxe și impozite locale aferente primului semestru al anului 2025.Astfel, în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2025, și-au achitat taxele și impozitele locale un număr de 112.774 persoane fizice și 11.249 persoane juridice. Cuantumul sumelor încasate la bugetul local se ridică la 206.916.285 lei.Prin comparație, în același interval al anului trecut (1 ianuarie – 30 iunie 2024), au fost înregistrate 111.026 persoane fizice și 11.185 persoane juridice care și-au achitat obligațiile fiscale, valoarea totală a încasărilor fiind de 182.758.804 lei.Rezultă astfel o creștere de aproximativ 24 de milioane de lei față de perioada similară a anului anterior, ceea ce reflectă o îmbunătățire semnificativă a gradului de colectare a taxelor și impozitelor locale.
08.07.2025
Echipele RER vor interveni astăzi la arborii afectați de furtună ȘtiriștiriDeși echipele S.C. RER Vest S.A. erau planificate să continue astăzi lucrările de doborâre și toaletare a arborilor situați în perimetrul delimitat de str. Cloșca – Piața 22 Decembrie – str. Teiului – Alexandru Vlahuță – str. Ion Vidu, acestea își vor întrerupe temporar activitatea în zona programată, pentru a interveni la arborii afectați de furtuna care a lovit municipiul Oradea în după-amiaza zilei de ieri. Astfel, astăzi se va interveni pentru îndepărtarea arborilor căzuți sau afectați pe următoarele străzi: Primăriei, Tudor Vladimirescu, Grădinarilor, Sovata (Pod Carol), Aluminei cu Carpați, Aluminei 47 (în spatele blocului), Armata Română, Făgărașului, Anatole France, Bumbacului, Aleea Forajului, Mehedinți, Sovata (zona Salvamont), Splaiul Crișanei, Padișului, Ep. Ioan Suciu, Dacia, Ștefan cel Mare (zona Podului), Morii, Ecaterina Teodoroiu, Traian Vuia, Mihai Eminescu, Nicolae Jiga, Crișan, Matei Corvin, Aleea Ștrandului, Cuza Vodă, Costaforu, Decebal, Onisifor Ghibu, Transilvaniei, Libertății, Iza și în Parcul Salca. Până la această oră, au fost semnalați 29 de arbori grav afectați, dintre care 7 s-au prăbușit, iar în cazul celorlalți 22 s-au constatat despicări ale trunchiului sau ruperea unor crengi de dimensiuni mari. Potrivit avertizării meteorologice emise de Administrația Națională de Meteorologie pentru data de 7 iulie 2025, în intervalul orar 15:00–20:00, județul Bihor s-a aflat sub cod roșu de vijelii puternice, cu rafale de vânt care au depășit viteze de 90–100 km/h. Echipele de urgență au intervenit ieri pentru degajarea căilor de rulare și a trotuarelor, iar astăzi continuă lucrările de îndepărtare a arborilor care nu prezentau pericol iminent, precum și ridicarea masei lemnoase rezultate în urma furtunii. Pe această cale, dorim să le mulțumim tuturor cetățenilor care s-au mobilizat exemplar și au dat o mână de ajutor la eliberarea căilor de acces blocate de arborii căzuți. Solidaritatea și implicarea dumneavoastră fac diferența în momente dificile!
04.07.2025
Noutăți în transportul public din Oradea: curse speciale de noapte, traseu nou spre aeroport și plimbări cu autobuzul turistic ȘtiriștiriOradea Transport Local S.A. anunță o serie de modificări și inițiative speciale pentru perioada 4–7 iulie 2025, menite să îmbunătățească mobilitatea urbană și să ofere experiențe plăcute atât orădenilor, cât și turiștilor: 1. Curse de noapte pentru Waves Festival (4–6 iulie 2025) Pentru a facilita accesul la Waves Festival, organizat în incinta Ștrandului cu Valuri din Băile 1 Mai, programul liniei 512 va fi prelungit până la ora 03:00 în fiecare seară a evenimentului. În plus, între Băile Felix și Băile 1 Mai vor circula autobuze la fiecare 30 de minute, între orele 17:00 și 03:00. Biletele pot fi achiziționate direct de la șofer. 2. Plimbări de agrement cu Autobuzul Turistic (5–6 iulie 2025) În weekendul 5–6 iulie, OTL invită publicul la o experiență turistică inedită cu autobuzul etajat. Curse din oră în oră, între 12:00 și 20:00, vor parcurge un traseu spectaculos prin oraș, cu opriri la principalele obiective turistice. Biletele costă 10 lei pentru adulți și 5 lei pentru copii, disponibile la șofer, prin SMS la 7429 (CTA/CTR) sau prin aplicația 24PAY. Atenție: cursele pot fi suspendate în caz de vreme nefavorabilă. 3. Modificări la linia 28 – legătura cu Aeroportul Oradea (începând cu 7 iulie 2025) Începând de luni, 7 iulie, linia 28 va avea un traseu optimizat pentru a deservi mai bine Aeroportul Internațional Oradea. Autobuzele vor circula din oră în oră, între 07:00 și 22:00, cu plecări din ambele capete: Bazinul Olimpic și Aeroportul Oradea, cu opriri în puncte cheie precum Piața Emanuil Gojdu, Calea Aradului, Centrul Istoric și Parcul I.C. Brătianu.
03.07.2025
Festivalul Medieval Oradea începe mâine, 4 iulie! Weekend perfect pentru o călătorie în timp la Cetate ȘtiriștiriFestivalul Medieval Oradea deschide porțile mâine, 4 iulie, pentru trei zile pline de spectacol, adrenalină și tradiții medievale autentice în inima Cetății Oradea. Ediția din acest an este mai amplă și mai spectaculoasă ca niciodată, iar vremea anunțată frumoasă pentru acest weekend este un motiv în plus pentru ca un număr mare de vizitatori să participe la eveniment. Între 4 și 6 iulie, peste 800 de cavaleri, luptători și personaje din România și din alte țări precum Polonia, Cehia, Croația, Ungaria, Serbia sau Belgia vor aduce la viață atmosfera fascinantă a Evului Mediu. Noutățile acestei ediții includ bătăliile cu vikingi pe malul Crișului Repede (între Podul Sf. Ladislau și Podul Intelectualilor), un spectacol inedit și în premieră, dar și demonstrații impresionante ale trupelor de gladiatori, inspirate de luptele din Colosseumul roman. Vizitatorii vor putea urmări turniruri de cavalerie, ateliere de meșteșuguri, jonglerii cu foc, demonstrații de arte marțiale istorice, iar seara va fi animată de concerte cu artiști îndrăgiți precum Sarmalele Reci, Proconsul, Mihail și Desperado. Organizatorii invită orădenii și turiștii să profite de vremea bună anunțată și să petreacă un weekend memorabil, plin de istorie, cultură și spectacol în decorul unic al Cetății Oradea. Programul Festivalului Medieval Oradea 2025 Vineri – 04.07.2025 Malul Crișului Repede (între Podul Sf. Ladislau și Podul Intelectualilor) 12:00 – 14:00 – Bătălie navală – invazie otomană – sec. XVI – XVII 16:00 – 17:00 – Asalt viking 19:00 – 20:00 – Concert muzică medievală – Hollóének Hungarica 22:00 – 23:00 – Lupta navală – bătălia nobililor Vineri – 04.07.2025 Șanțul Cetății 10:00 – 11:00 – Jocuri vânătorești cu păsări de pradă 11:00 – 12:30 – Pregătirea caselor nobiliare pentru înscrieri 12:30 – 14:00 – Înscrierea caselor nobiliare + toboșari + concurs de tir cu arcul 14:30 – 15:00 – Concert muzică medievală – Peregrinii 15:00 – 17:00 – Competiție nobiliară TAP Fight 17:00 – 17:40 – Sonivius Vappae – concert muzică medievală 18:30 – 19:00 – Bătălie generală Evul Mediu 19:00 – 19:30 – Scenetă de luptă sec. XVI – XVII, concert muzică medievală 19:45 – 20:00 – Spectacol stegari – Pavane 20:00 – 21:00 – Turnir demonstrativ cu cai – Agentúra Hector 21:00 – 22:00 – Lupte de gladiatori însoțite de dansuri antice – Collegium Gladiatorium, Zânele Silvane 22:30 – 23:00 – Demonstrație de jonglerii cu foc (Anta Agni – Slovacia) Vineri – 04.07.2025 Curtea interioară (curtea palatului princiar) 12:00 – 13:00 – Concert muzică medievală – Sonivius Vappae 13:00 – 13:30 – Spectacol stegari – Pavane 15:00 – 15:30 – Tactici de luptă a Legiunii Romane 16:30 – 17:00 – Concert muzică medievală (muzică de mercenari germani) – Doppelsanger 17:00 – 17:30 – Demonstrație de tactici de luptă sec. XVI – XVII 17:30 – 18:00 – Concert muzică medievală – Holloenek 18:00 – 18:30 – Prezentare istorică din vremea vikingilor cu lupte demonstrative ”Frații Corbi” 19:00 – 19:30 – Spectacol de dans – Zânele Silvane 20:00 – 20:30 – Dansuri și haine de modă din vremea lui Henry al VIII-lea – sec. XVI – Redivivus 20:30 – 21:00 – Spectacol Toboșarii din Visegrad Vineri – 04.07.2025 Curtea exterioară 19:00 – Midnight Bloom 20:30 – Concert Sarmalele Reci 22:00 – Concert Proconsul Vineri – 04.07.2025 Zona copiilor / Taverna medievală 10:00 – 21:00 – Programe interactive pentru copii: carusel medieval, tir cu arcul, jocuri medievale de copii, farsele bufonului Igor, probe de curaj cu păsări de pradă și șerpi, tabără vikingă pentru copii (Daneland) 12:30 – 13:00 – Spectacol de dans – Zânele Silvane 13:00 – 14:00 – Competiții pentru mici cavaleri – program interactiv cu publicul pentru copii 15:00 – 15:30 – Demonstrație lupte de gladiatori 16:00 – 16:30 – Scamatorii și vrăji cu Magicianul Capistro 16:30 – 17:30 – Competiții pentru mici cavaleri – program interactiv cu publicul pentru copii 18:00 – 18:30 – Spectacol cu șerpi – Sayid Zaafahifi – regele șerpilor 19:00 – 19:40 – Concert muzică medievală – Peregrinii 20:00 – 20:30 – Demonstrație păsări de pradă – Societas Falconis Vineri – 04.07.2025 Poarta Cetății – Podul de lemn 15:00 – 17:00 – Tur ghidat în limba engleză 18:00 – 20:00 – Tur ghidat în limba română * punct întâlnire Poarta Cetății Sâmbătă – 05.07.2025 Malul Crișului Repede 12:00 – 13:00 – Concert muzică medievală – Peregrinii 12:00 – 14:00 – Bătălie navală – invazie otomană – sec. XVI – XVII 14:00 – 15:00 – Concert muzică medievală – Sonivius Vappae 16:00 – 17:00 – Asalt viking 19:00 – 20:00 – Concert muzică medievală – Hollóének Hungarica 22:00 – 23:00 – Luptă navală – bătălia nobililor Sâmbătă – 05.07.2025 Șanțul Cetății 10:00 – 11:00 – Jocuri vânătorești cu păsări de pradă 11:00 – 15:00 – Competiție nobiliară cu spadă de două mâini / scut și spadă 16:00 – 16:30 – Concert muzică medievală – Sonivius Vappae 16:30 – 17:00 – Scenetă de luptă sec. XVI – XVII (însoțit de Toboșarii din Visegrad) 17:00 – 17:30 – Concert muzică medievală (muzică de mercenari germani) – Doppelsanger 17:30 – 18:00 – Demonstrații de tehnici de luptă Landsknecht sec. XVI – Agentúra Hector 18:00 – 18:30 – Concert muzică medievală – Hollóének Hungarica 18:30 – 18:45 – Spectacol stegari – Pavane 19:00 – 20:00 – Turnir demonstrativ cu cai – Agentúra Hector 20:00 – 21:00 – Bătălie generală Evul Mediu (însoțit de Toboșarii din Visegrad) 21:00 – 22:00 – Lupte de gladiatori însoțite de dansuri antice – Collegium Gladiatorium, Zânele Silvane 22:00 – 23:00 – Demonstrație de jonglerii cu foc (Anta Agni – Slovacia) Sâmbătă – 05.07.2025 Curtea interioară 12:00 – 13:00 – Concert muzică medievală (muzică de mercenari germani) – Doppelsanger 13:00 – 14:00 – Dansuri și haine de modă din vremea lui Henry al VIII-lea – sec. XVI – Redivivus 15:30 – 16:00 – Prezentare istorică din vremea vikingilor cu lupte demonstrative ”Frații Corbi” 16:00 – 16:30 – Spectacol cu șerpi – Sayid Zaafahifi – regele șerpilor 16:30 – 17:00
03.07.2025
Activități de dezinsecție și tratamente fitosanitare la arbori în cursul lunii iulie ȘtiriștiriPentru combaterea insectelor generatoare de disconfort (țânțari, muște etc.), atât în stadiul de adult, cât și de larvă, Primăria Municipiului Oradea informează cetățenii că, în luna iulie 2025, vor avea loc tratamente de dezinsecție la sol, precum și tratamente fitosanitare aplicate arborilor, în zonele publice, spațiile verzi și cursurile de apă de pe raza municipiului, conform următorului calendar, în funcție de condițiile meteo: Produsele utilizate pentru activitatea de dezinsecție sunt: Aceste produse sunt avizate de Ministerul Sănătății – Comisia Națională a Produselor Biocide, fac parte din grupele Xi și Xn de toxicitate și sunt incluse în Registrul Național al Produselor Biocide avizate pentru profilaxia sanitar-umană. Rugăm cetățenii Municipiului Oradea să evite apropierea de utilajele care pulverizează substanțele insecticide și să nu staționeze în raza lor de acțiune, pentru a preveni eventuale incidente sau accidente. În cazul în care condițiile meteorologice vor fi nefavorabile, lucrările vor fi reprogramate pentru o dată ulterioară, care va fi comunicată public prin intermediul presei.
20.06.2025
Programul autobuzului turistic ȋn 21 şi 22 iunie ȘtiriștiriȘi în acest sfârșit de săptămână, turiștii și orădenii sunt așteptați la plimbările de agrement cu autobuzul turistic. Se vor efectua curse sâmbătă, 21 şi duminică, 22 iunie 2025, ȋncepând cu ora 12:00, la interval de o oră, până la ora 20:00 (ultima cursă). Traseul pe care-l va parcurge autobuzul este următorul: Piaţa Unirii – Grădina Zoologică – Muzeul Ţării Crişurilor – Templul Francmasoneriei – Sinagoga Ortodoxă – Parcul 1 Decembrie – Colegiul Emanuil Gojdu – Parcul I.C.Brătianu – Aquapark Nymphaea – Drumul Expres – Magazinul Crişul – Palatul Copiilor – Palatul Baroc – Şirul Canonicilor – Gara Centrală – Palatul Poştei – Palatul Justiţiei – Casa Darvas – Piaţa Regele Ferdinand – Primăria Oradea – Piaţa Unirii. Preţul biletelor este de 10 lei pentru adulţi şi 5 lei pentru copii. Acestea se pot achiziţiona, ȋn numerar, de la şofer, dar şi prin SMS la numărul 7429 (folosind literele CTA pentru adulţi şi CTR pentru copii), ori aplicaţia mobilă 24PAY. Rugăm călătorii să ţină cont de faptul că programul poate fi influenţat de condiţiile atmosferice neprielnice (averse de ploaie), interval de timp în care cursele nu se vor efectua. Vă dorim călătorie plăcută !
20.06.2025
O nouă etapă de dezinsecție în cursul lunii iunie ȘtiriștiriÎn vederea distrugerii insectelor generatoare de disconfort (țânțari,muște,etc.) în faza de adult și larve, Primăria Municipiului Oradea anunță locuitorii că în luna iunie 2025 se execută prin tratament la sol, activitatea de dezinsecție, în zonele publice, spații verzi și cursurile de apa de pe raza Municipiului Oradea, după următorul calendar, corelat cu condițiile meteo din această perioadă: Produsele ce urmează a fi folosite pentru activitatea de DEZINSECȚIE sunt: CYMINA PLUS – insecticid special conceput pentru combaterea țânțarilor adulți și VECTOBAC WG – insecticid special conceput pentru combaterea țânțarilor aflați în stadiu de larvă. Produsele sunt avizate de Ministerul Sănătății –Comisia Națională a Produselor Biocide, fac parte din grupele Xi și Xn de toxicitate și se regăsesc în Registrul Național al Produselor Biocide avizate pentru profilaxia sanitar umană. Rugăm cetățenii din Municipiul Oradea să evite utilajele sau să nu stea în raza de acțiune a utilajelor în timp ce acestea pulverizează soluțiile insecticide, pentru a preveni eventuale accidente/incidente. În caz de timp nefavorabil, lucrarile se vor amâna pentru o perioadă imediat urmatoare care se va comunica prin presă.
20.06.2025
PICNIC ajunge pentru prima dată la Oradea, în 27-29 iunie – Festivalul aduce o petrecere urbană pe timp de zi ȘtiriștiriOrădenii sunt invitați la prima ediție a festivalului PICNIC, între 27 și 29 iunie, pe strada Libertății. Timp de trei zile, strada se transformă într-un spațiu viu, dedicat unei petreceri urbane pe timp de zi, cu DJ sets, preparate culinare savuroase și zone de relaxare. Pe parcursul celor trei zile, atmosfera va fi susținută de un lineup variat de DJ, pregătiți să transforme Strada Libertății într-un ring de dans în aer liber. Vineri, 27 iunie, Umami Groove va urca la pupitru de la ora 17:00, urmat de Akos de la ora 19:00 și Collective Machine de la ora 21:00. Sâmbătă, 28 iunie, Souldr!p va mixa de la ora 16:00, urmat de Sub:liminal de la ora 18:30, iar seara va fi încheiată de Deckster, de la ora 20:30. Duminică, 29 iunie, atmosfera va fi completată de Tonia, începând cu ora 17:00, urmată de Gabriel M, de la ora 19:00. Zona de food reunește unele dintre cele mai apreciate food truck-uri din România, cu preparate pentru toate gusturile: Churros by Pokka, Clătite de Poveste, Crispyteria, Crunch, Dulce Tentație, Limonaderia Events, Piggy Wagon, Pokka, Romanian Burger, Thaice Cream, The Healthy Buzz, Wine O’clock, Wrap’n’Roll. Publicul este încurajat să vină cu prietenii, o pătură de picnic, chef de dans, iar organizatorii pun la dispoziție spații special amenajate pentru relaxare, baruri, mâncare și muzică bună pe tot parcursul weekendului. PICNIC este festivalul care aduce publicului o petrecere urbană pe timp de zi cu un mix echilibrat de muzică pe placul tuturor și mâncare delicioasă. ___________________ Evenimentul este realizat cu sprijinul Asociației pentru promovarea turismului din Oradea și regiune (Visit Oradea) și Primăria municipiului Oradea. Evenimentul este prezentat de URSUS. Parteneri principali: Pepsi și Banca Transilvania. Parteneri: Absolut, Cramele Recaș. Organizat de Why Not Us și recomandat de Street FOOD Festival. Pentru program detaliat și ultimele noutăți, urmăriți paginile de facebook și instagram ale evenimentului.
17.06.2025
Terenurile de sport de pe strada Sovata nr. 60 vor fi extinse, reabilitate și modernizate ȘtiriștiriPrimăria Oradea, prin Direcția Tehnică, a demarat lucrările de reabilitare a terenurilor de sport situate pe malul Crișului, pe strada Sovata nr. 60. Muncitorii au început deja demontarea gardurilor care împrejmuiesc terenurile și vor continua cu lucrările la instalațiile electrice, urmând apoi amenajarea fundației. Conform temei de proiectare, vor fi amenajate două terenuri: Pentru a extinde suprafața actuală, zona de fitness existentă va fi relocată în imediata apropiere a locului de joacă, unde se lucrează deja. Situația existentă: Terenurile vor beneficia și de o zonă de siguranță, respectiv un trotuar perimetral. Acestea vor fi amenajate pe o suprafață de 765 mp. Pardoseala din tartan va fi aplicată pe o îmbrăcăminte asfaltică, preferată celei din beton datorită elasticității superioare. Execuția acestei îmbrăcăminți asfaltice se va realiza mecanizat, pentru a evita acumulările de apă pe suprafața de joc. Sistemul de iluminat nocturn va fi alcătuit din 8 lămpi de iluminat. În ceea ce privește mobilierul urban, de-a lungul terenurilor vor fi montate 13 bănci cu spătar, din structură de oțel, fiecare având o lungime de 2 metri. Suprafața totală destinată circulației pietonale și aleilor va fi de 300 mp, incluzând toate aleile și zonele de întâlnire, precum și cele două puncte de acces la terenurile de sport. Suprafața plantată și gazonată va fi de 100 mp. Executantul lucrărilor este S.C. ADRU SOLUTION S.R.L. Târgu Mureș, iar proiectantul este S.C. Domino Art S.R.L. Oradea. Valoarea contractului este de 930.949,76 lei (fără TVA), iar durata de execuție este de 3 luni.