27.02.2026
Ghid complet pentru înregistrarea pe portalul de parcări Oradea: Pașii pentru crearea contului și procedura în cazul adreselor lipsă Știritehnologie Primăria Municipiului Oradea informează cetățenii cu privire la procedura corectă de creare a contului de utilizator pe portalul de parcări și pașii de urmat în situația în care adresa de domiciliu nu se regăsește în baza de date. Platforma poate fi accesată direct de pe site-ul oficial www.oradea.ro, accesând secțiunea ”Pentru Cetățeni”, apoi „Parking Oradea Parcări”, ”Parcări de Domiciliu” , ”Cum se obține parcarea de domiciliu” și apăsând butonul „Creează Cont – Parcări de Domiciliu”. sau pe Link Portal https://portal.parcari.oradea.ro/citizen-register I. Date necesare pentru crearea contului (Secțiunea „Creează cont”) Pentru înregistrarea cu succes, cetățenii trebuie să completeze următoarele câmpuri obligatorii: Prin apăsarea butonului „Creează cont”, utilizatorul acceptă Termenii și Condițiile și Politica de Confidențialitate a platformei. II. Ce trebuie să faceți dacă nu vă găsiți adresa în listă? În cazul în care, la punctul 5, adresa dumneavoastră nu apare în lista predefinită, vă rugăm să urmați această procedură pentru actualizarea sistemului GIS: III. Termene de soluționare și notificări IV. Documente obligatorii pentru validare Vă mulțumim pentru colaborare și pentru contribuția la digitalizarea serviciilor publice! Tutorial:
26.02.2026
Premieră la nivel de țară – Oradea lansează o platformă electronică pentru licitația digitală și online a parcărilor de domiciliu Știritehnologie Primarul Florin Birta a prezentat azi, 26 februarie, în cadrul unei conferințe de presă, noul Regulament privind organizarea, administrarea, arondarea, atribuirea directă și atribuirea prin licitație a locurilor de parcare de domiciliu din municipiul Oradea, prin platforma electronică. „După cum știți, de fiecare dată aveam tot felul de discuții. Ba că președintele de asociație s-a înțeles cu anumiți locatari pentru a-și rezerva un anumit loc de parcare, ba că anumite persoane care nu aveau locuri de parcare și doreau să-și închirieze nu erau lăsate, ba că aveau pile și cunoștințe prin primărie și și-au rezolvat altfel locurile de parcare. Pentru a trece peste tot acest folclor, pentru a transparentiza modul de atribuire a locurilor de parcare, am luat în calcul digitalizarea completă a acestui sistem de atribuire. Practic, trecem la un sistem 100% digitalizat, corect și transparent, în ceea ce înseamnă atribuirea locurilor de parcare de domiciliu”, a precizat primarul Florin Birta în deschiderea conferinței. Acest proces se va realiza exclusiv prin platforma electronică a Primăriei Municipiului Oradea: https://portal.parcari.oradea.ro/ De asemenea, accesul se va putea face și de pe site-ul www.oradea.ro, în domeniul parcări de domiciliu. Platforma a fost lansată în fază de test la începutul lunii februarie, iar cetățenii au fost înștiințați că pot intra pe platformă pentru a-și crea conturile necesare, astfel încât, în viitor, să-și poată rezerva locuri de parcare. Procedura de înregistrare și importanța actualizării datelor În acest moment, în Oradea sunt 20.500 de locuri de parcare de domiciliu atribuite. Pentru ca aceste locuri să rămână deținătorilor care le au în prezent, trebuie ca, în următoarele trei luni, cei care dețin aceste locuri să își creeze conturi în platforma Primăriei Municipiului Oradea și să își actualizeze datele. În momentul în care deținătorii și-au actualizat datele, locul de parcare le rămâne valabil până la finalul anului. Totodată, mai sunt 4.500 de locuri de parcare care, în acest moment, pot fi atribuite ca parcări de domiciliu, dar care nu au fost rezervate din diferite motive: fie asociațiile de proprietari nu le-au scos la licitație, fie nu au existat cereri pentru ocuparea lor. Aceste 4.500 de locuri vor fi introduse în platformă ca locuri libere, pentru care persoanele doritoare să poată participa la procedurile de licitație. Cine este eligibil pentru locurile libere de parcare? Pentru ca o persoană să fie eligibilă pentru un loc liber de parcare de domiciliu, trebuie ca aceasta să locuiască într-o rază de aproximativ 150 de metri față de acel loc. Licitațiile vor fi apoi programate succesiv. Primarul Florin Birta a explicat cum va avea loc acest proces: „Eu, ca persoană care locuiesc într-o anumită zonă din municipiul Oradea, îmi fac un cont pe site-ul primăriei. După ce am creat contul, trebuie să încarc anumite documente: cartea de identitate și certificatul de înmatriculare al mașinii. Apoi îmi aleg un loc de parcare pe care vreau să îl rezerv, bineînțeles, dacă acesta este liber. În momentul în care m-am înscris pentru acel loc de parcare, va exista o perioadă de câteva zile până când platforma, angajații vor anunța data la care va avea loc licitația pentru acel loc. Până la termenul stabilit de primărie, și alți locuitori din zona respectivă, care se încadrează în raza teritorială și îndeplinesc condițiile de domiciliu, proprietate, mașină etc., se vor putea înscrie pentru acel loc. Dacă la momentul și ora licitației ai intrat pe platformă și ești singurul înscris pentru acel loc, fără alți contracandidați, apeși oferta și devii beneficiarul acelui loc de parcare de domiciliu, fără licitație. Dacă sunt înscrise mai multe persoane, atunci se va trece la o licitație online. Prețul de pornire va fi valoarea abonamentului pe un an, respectiv 160 de lei, iar pasul de licitație va fi de 50 de lei. De exemplu, dacă suntem doi, eu ofer 160 de lei, celălalt 210, apoi 260, din 50 în 50, până când expiră timpul sau unul dintre participanți renunță. Câștigătorul licitației are dreptul ca, în termen de 48 de ore, să efectueze plata.” În situația în care, în 48 de ore, nu se face plata, persoana respectivă va fi blocată în sistem timp de 12 luni, pe baza adresei, CNP-ului și numărului de înmatriculare, pentru a mai participa la alte licitații sau pentru a rezerva un loc de parcare de domiciliu. Dacă o persoană fizică a participat la o licitație și a pierdut-o în favoarea unui alt locatar, se poate înscrie pentru următorul loc de parcare liber, iar dacă este singură pe loc, își poate rezerva locul de parcare tot online. Plăcuțele de rezervare a parcării vor trebui schimbate în tot orașul După ce s-a făcut plata, beneficiarii au termen de cinci zile să își monteze noile plăcuțe de rezervare pe locurile de parcare, deoarece toate plăcuțele existente în acest moment în oraș trebuie schimbate. De asemenea, cei care au deja locuri de parcare atribuite au termen de 90 de zile, respectiv trei luni, pentru a-și completa datele și a-și schimba plăcuțele. „Această schimbare a plăcuțelor de rezervare se impune deoarece locurile de parcare de domiciliu din tot orașul vor fi numerotate de la 1 la 25.000, câte vor fi în final. Astfel, nu vor mai fi numerotate separat la fiecare bloc, de exemplu de la 1 la 30, iar la alt bloc de la 1 la 10. Locurile de parcare vor fi numerotate unitar la nivelul orașului, din Nufărul până în Rogerius. Fiecare plăcuță va cuprinde numărul locului de parcare, de exemplu 10.340, numărul de înmatriculare și numărul contractului încheiat cu primăria”, a explicat primarul Florin Birta. Locurile de parcare se rezervă doar pe baza domiciliului Locurile de parcare pentru persoanele care au domiciliul în Oradea vor putea fi rezervate doar pe baza domiciliului. Mai exact, dacă o persoană are domiciliul în Oradea la o adresă, dar are flotant la o altă adresă, nu își poate rezerva locul de parcare la adresa unde are flotant, ci doar la adresa de domiciliu. Locurile de
24.02.2026
Lansarea apelului de selecție nr. 7 a participanților la etapa de preincubare în vederea stabilirii rezidenților în cadrul incubatorului de afaceri Știritehnologie Agenția de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO) a lansat apelul de depunere a candidaturilor pentru admiterea în etapa de preincubare a Incubatorului de Afaceri, în cadrul proiectului „Promovarea antreprenoriatului creativ prin dezvoltarea Incubatorului de Afaceri: CRESC Oradea Mare”, cod SMIS 122936. Termen de depunere a cererilor de înscriere: până la data de 01 martie 2026 orele 23:00. Incubatorul reprezintă o oportunitate pentru firmele selectate de a beneficia de suport în vederea dezvoltării afacerilor prin accesul la servicii specifice etapelor de pre-incubare (evaluarea potențialului ideii de afacere, consultanță asupra modelului de business), incubare (servicii administrative, networking, acces la ateliere de lucru si echipamente, mentoring) și post-incubare (identificarea de apeluri de finanțare naționale și internaționale și sprijin în depunerea de aplicații). Descrierea proiectului Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 2 – Îmbunătățirea competivității întreprinderilor mici si mijlocii; Prioritatea de investiții 2.1 – Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri. Elemente de bază privind sprijinirea firmelor incubate Incubatorul de Afaceri reprezintă structura creată pentru a sprijini dezvoltarea afacerilor aflate la început de activitate. Participanții selectați sunt găzduiți în Incubatorul de Afaceri pe o perioadă determinată de timp (ciclul de incubare – 3 ani), interval în care beneficiază de suport, servicii de consultanţă şi spaţii pentru birouri. Alături de sprijinul logistic necesar demarării activității, Incubatorul oferă un mediu prielnic dezvoltării afacerilor, prin facilitarea activităţilor de networking, a transferului de know-how şi prin acordarea de sprijin în dezvoltarea de parteneriate. Participanții selectați au ocazia de a participa la traininguri, seminarii şi conferinţe, de a primi asistență în realizarea strategiilor de afaceri, în scrierea de proiecte necesare atragerii de finanțare sau în alte domenii relevante. Toate acestea au rolul de a susţine dezvoltarea acestora, astfel încât să poată ajunge la un nivel de stabilitate și autonomie care să le permită părăsirea Incubatorului și funcționarea pe cont propriu, cu șanse crescute de a face față mediului concurențial și de a supraviețui pe termen lung. Eligibilitatea pentru admiterea în Incubator Criteriile de eligibilitate Aplicanţii trebuie să prezinte o idee de afaceri fezabilă, care să ilustreze potențialul de dezvoltare a afacerii şi posibilitățile firmei de a deveni independentă la finalizarea ciclului de incubare. Întreprinderile existente trebuie să aibă sediul social în regiunea arondată Incubatorului de Afaceri (Nord – Vest), să desfășoare activități de cercetare-dezvoltare și/sau de prestări de servicii inovative, să se încadreze în categoria IMM-urilor și să fie clasificate ca întreprinderi autonome, potrivit legislației în vigoare. Responsabilităţile firmelor incubate După finalizarea etapei de pre incubare, fiecare întreprindere încheie un Contract de incubare. Obligațiile principale ale firmelor incubate sunt: Să creeze cel puțin un loc nou de muncă, în termen de 6 luni de la intrarea în incubator, loc care va fi păstrat pe întreaga perioadă în care este rezident al incubatorului de afaceri; Luarea tuturor măsurilor necesare menite să sporească performanțele economice, materializate prin creșterea cifrei de afaceri pe fiecare an fiscal; Încheierea de contracte comerciale cu parteneri economici și din afara ariei geografice de amplasare a Incubatorului de Afaceri; Îndeplinirea tuturor obligațiilor de plată a chiriei, impozitelor si taxelor către bugetul de stat și/ sau bugetele locale. Calendarul desfășurării activităților > Publicarea anunțului: 02.02.2026 > Depunerea dosarelor: termen limită – 01.03.2026, orele 23:00 > Evaluarea dosarelor: perioada 02.03.2026 – 03.03.2026 > Afișarea rezultatelor: 03.03.2026 pe site-ul www.crescoradea.ro > Depunerea contestațiilor: termen limită – 04.03.2026, orele 23:00 > Soluționarea contestațiilor: 05.03.2026 > Programarea interviului (locație, ora): 05.03.2026 > Desfășurarea interviului: în data de 06.03.2026 > Afișarea rezultatelor finale: 06.03.2026
30.01.2026
Investiție crucială în tehnologie medicală avansată pentru diagnosticul și tratamentul cancerului la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor Știritehnologie Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor a prezentat joi, 29 ianuarie 2026, în cadrul unei conferințe de presă, rezultatele proiectului „Investiții în infrastructura Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor pentru diagnosticarea și tratarea cancerului”, cod SMIS 328661. Proiectul, implementat în parteneriat cu Primăria Municipiului Oradea – Direcția Management Proiecte cu Finanțare Internațională, a beneficiat de finanțare nerambursabilă prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), în cadrul Programului Sănătate, contribuind la modernizarea și extinderea capacității de diagnostic și tratament în domeniul oncologic. Acest proiect strategic are ca obiectiv creșterea capacității de diagnosticare și tratament a afecțiunilor oncologice în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor, prin dotarea secțiilor medicale cu echipamente de ultimă generație, menite să ofere pacienților acces egal la servicii medicale performante. Echipări moderne pentru trei secții clinice esențiale În urma implementării proiectului, au fost dotate cu aparatură avansată trei secții clinice cu rol major în depistarea și tratarea cancerului: Prin modernizarea infrastructurii, unitatea sanitară își consolidează poziția de centru medical de referință la nivel regional, oferind pacienților acces la intervenții chirurgicale avansate, tehnici minim invazive și investigații de mare precizie. Declarațiile specialiștilor și ale finanțatorilor Evenimentul a fost deschis de Dr. Brisc Ciprian, care a subliniat rolul crucial al echipamentelor medicale de ultimă generație în creșterea calității actului medical și în colaborarea interdisciplinară dintre cele trei secții. Dr. Feciche Bogdan a evidențiat faptul că investițiile contribuie semnificativ la extinderea capacității de diagnosticare a cancerului și la modernizarea aparaturii, oferind șanse suplimentare de tratament pacienților cu afecțiuni oncologice complexe. Un moment cheie al conferinței a fost prezentarea robotului chirurgical DaVinci, o tehnologie utilizată în spitalele de top din lume. Dr. Dănuț Dejeu a anunțat că, începând cu 10 septembrie 2025, programul de intervenții chirurgicale asistate robotic este deja operațional, iar 64 de pacienți au beneficiat până acum de aceste intervenții minim invazive, care permit o recuperare mai rapidă și o precizie mult sporită. În cadrul evenimentului, reprezentantul ADR Nord-Vest, Călin Măgurean, a subliniat că tratamentul cancerului reprezintă una dintre cele mai mari provocări pentru sistemul medical românesc, iar investițiile realizate prin Programul Sănătate au un impact major în creșterea calității și accesibilității serviciilor medicale. Directorul medical al spitalului, Prof. Univ. Dr. Daina Lucia, a menționat că instituția a investit în paralel în pregătirea personalului medical, astfel încât echipele de medici să poată utiliza corespunzător tehnologiile avansate introduse prin proiect. Pregătirea specialiștilor se realizează atât în țară, cât și în centre universitare internaționale. Din partea Primăriei Oradea a fost prezentă și echipa Direcției Management Proiecte cu Finanțare Internațională. Managerul proiectului, Daniela Moțoc, a mulțumit tuturor echipelor implicate și a subliniat colaborarea eficientă dintre administrația publică locală și unitatea medicală. Tehnologii avansate, aliniate standardelor europene În cadrul proiectului au fost achiziționate echipamente medicale de ultimă generație, printre care: Noile echipamente oferă medicilor posibilitatea de a efectua proceduri complexe cu precizie crescută, reduc riscurile operatorii și scurtează durata de spitalizare a pacienților. Totodată, tehnologiile sunt eficiente energetic și au costuri de operare scăzute. Impact major asupra pacienților și comunității Prin implementarea acestui proiect, Spitalul Județean Bihor beneficiază de: Valoarea proiectului Valoarea totală a proiectului este de 25.018.939,37 lei, inclusiv TVA.Finanțarea nerambursabilă asigurată prin FEDR este de 19.448.850,05 lei, TVA inclus.
31.10.2025
A fost lansată licitația pentru execuția lucrărilor de construire a Parcului de Specializare Inteligentă nr. 1 din Oradea ȘtiritehnologiePrimăria Municipiului Oradea, prin Direcția Management Proiecte cu Finanțare Internațională, a lansat procedura de licitație publică pentru execuția lucrărilor aferente obiectivului de investiții „Înființarea Parcului de Specializare Inteligentă Oradea”, proiect finanțat prin Programul Regional Nord-Vest 2021–2027. Termenul limită de depunere a ofertelor este 4 decembrie 2025, ora 15:00, iar valoarea estimată a lucrărilor este de 15.987.844,75 lei fără TVA. Durata de execuție a lucrărilor este de 10 luni. Valoarea totală a proiectului este de 31.733.302,17 lei (TVA inclus), din care finanțarea nerambursabilă reprezintă 40% din cheltuielile eligibile, respectiv 9.580.652,79 lei (TVA inclus). Parcul de Specializare Inteligentă Oradea va fi un parc industrial dedicat activităților de inovare, cercetare, dezvoltare experimentală, transfer de cunoștințe și tehnologie în domeniile de specializare inteligentă. Proiectul are ca scop sprijinirea mediului de afaceri și creșterea competitivității economice la nivelul municipiului. Investiția presupune realizarea drumurilor de acces și a utilităților pentru 16 parcele, incluzând alimentare cu apă, canalizare menajeră și pluvială, sistem de irigații, rețele electrice de joasă și medie tensiune, sistem fotovoltaic cu 550 de panouri și iluminat public. Amplasamentul este situat în apropierea viitorului drum expres Oradea–Arad, cu acces din drumul județean DJ 797 dintre Oradea și Sântandrei. Prin acest proiect, Primăria Oradea continuă seria investițiilor destinate dezvoltării economice locale, alături de proiecte precum incubatorul de afaceri din strada Louis Pasteur, centrul intermodal din Calea Borșului, Piețele Cetate și Rogerius și Parcul Industrial Eurobusiness I.
15.10.2025
Primarul Florin Birta a participat la inaugurarea Centrului de Transfer Tehnologic – o investiție de top la nivel national ȘtiritehnologiePrimarul Florin Birta a participat, în această dimineață, la inaugurarea Centrului de Transfer Tehnologic al Universității din Oradea, un proiect strategic care marchează un pas important în dezvoltarea cercetării universitare și a mediului economic local. În deschiderea evenimentului, rectorul Universității Oradea, dl. Constantin Bungău, a prezentat parcursul pe care l-a avut investiția, de la ideea născută în anul 2019, odată cu lansarea de către ADR Nord-Vest a unei competiții având ca scop realizarea de centre de transfer tehnologic în regiunea Nord-Vest, până la finalizarea construcției și dotarea cu echipamente moderne în anul 2025. „Doresc să mulțumesc pentru sprijinul acordat, în primul rând, Primăriei Oradea, respectiv fostului primar Ilie Bolojan și actualului primar, domnul Florin Birta, pentru că s-a realizat o investiție foarte frumoasă, care scoate în evidență învățământul ingineresc al Universității din Oradea. Astăzi putem spune că beneficiem de infrastructura și echipamentele cele mai moderne. Noi trebuie doar să găsim oamenii care să facă altceva, respectiv: cercetare, inovație și transfer de tehnologie. Îmi doresc foarte mult ca toate cercetările noastre științifice să aibă aplicabilitate în industrie”, a spus rectorul Constantin Bungău. La rândul său, primarul Florin Birta a subliniat importanța colaborării dintre administrația locală și mediul universitar, precum și rolul strategic al universității în atragerea investițiilor. „Mă bucur că deschiderea acestui centru de transfer tehnologic coincide cu inaugurarea Fabricii Stihl, o investiție de peste 125 milioane de euro. De ce spun acest lucru? Pentru că ori de câte ori un investitor vine în Oradea, ne întreabă despre Universitatea din Oradea. Ei vor să aibă oameni pregătiți în toate domeniile, iar cine poate pregăti mai bine oamenii decât universitatea? Pentru ca universitatea să pregătească oameni, are nevoie de dotări și investiții. Cred că această investiție de top la nivel național va face diferența între Universitatea din Oradea și alte universități, iar aceasta va fi un mare plus pentru oraș. Un oraș nu se poate dezvolta fără o universitate puternică. Acum trebuie să trecem la următorul nivel: cercetare, transfer tehnologic și inovare. Acestea pot duce Oradea la un alt nivel de dezvoltare. Noi, ca administrație publică locală, vom continua să investim cât de mult putem în universitate, prin Parcul Științific și Tehnologic realizat de Consiliul Județean Bihor, care este partenerul nostru onest și al universității. Cred că aceasta este cheia succesului în învățământul universitar: parteneriatul între Primăria Oradea, Consiliul Județean și Universitatea Oradea. Trebuie să-i mulțumesc și domnului profesor Marcel Boloș, care, din funcția de director al ADR Nord-Vest, ne-a ajutat cu acest proiect, precum și domnilor Marius Moș și Ovidiu Guler, colegilor de la Direcția de Proiecte, și tuturor celor implicați în realizarea și finalizarea acestui proiect. Vă mulțumesc pentru parteneriatul pe care îl avem. Vă asigur de toată colaborarea și sprijinul nostru”, a declarat primarul Florin Birta. Proiectul „Dezvoltarea Centrului de Transfer Tehnologic al Universității din Oradea – Smart Industries” a fost finanțat prin fonduri europene, în cadrul Programului Operațional Regional 2014–2020, având o valoare totală de 31.703.395 lei, din care 14.530.500 lei reprezintă finanțare nerambursabilă. Documentația proiectului a fost pregătită de Primăria Oradea, prin Direcția Management Proiecte cu Finanțare Internațională, iar implementarea a fost realizată de Universitatea din Oradea, în calitate de beneficiar. Centrul include patru laboratoare de ultimă generație: laboratorul de fabricație, capabil să realizeze prototipuri cu aplicabilitate în industrie și domeniul biomedical; laboratorul de automatizare și robotică; laboratorul de calitate, dotat cu camere digitale de mare viteză (până la 100.000 de cadre pe secundă) și microscop cu laser confocal; precum și laboratorul Industry 4.0 – componentă esențială a centrului, echipat cu trei servere, sisteme de calcul și unitate NAS (Network-Attached Storage). Prin implementarea proiectului, a fost construită o clădire modernă (S+P+1E), cu o suprafață utilă de 1.621,04 mp, amplasată în zona Campusului Universitar din Oradea. Centrul are ca obiectiv creșterea numărului de transferuri tehnologice, a serviciilor oferite mediului economic și a parteneriatelor internaționale în domeniile de specializare inteligentă. Centrul de Transfer Tehnologic „Smart Industries” este conceput ca un hub educațional și de cercetare menit să aducă împreună omul și tehnologia. Acesta pune accent pe procesele de lucru moderne, în special în industriile automotive și medicale, și facilitează colaborarea dintre mediul universitar, institutele de cercetare și întreprinderile mici și mijlocii. Spațiile moderne includ laboratoare, săli de conferințe, zone expoziționale și birouri dedicate cercetării și inovării, fiind deschise atât pentru institutele de cercetare supraregionale, cât și pentru companiile regionale interesate de colaborări tehnologice. Galerie foto: