30.03.2026
Oradea și Băile Felix, promovate pe piața din Ungaria printr-o vizită de studiu cu 20 de agenții de turism Știrivisitoradea Vineri, 27 martie, a avut loc la Primăria Oradea prezentarea oficială a destinației Oradea și a zonei balneare Băile Felix – Băile 1 Mai, în cadrul unei vizite de studiu dedicate agențiilor de turism din Ungaria. În cadrul prezentării, au fost evidențiate principalele direcții de dezvoltare și atuuri turistice ale orașului și regiunii. Vizita a fost organizată de Visit Oradea, în parteneriat cu Asociația Ospitalității Bihor, în perioada 26–28 martie, și a reunit 20 de agenții de turism din mai multe orașe din Ungaria, interesate să descopere oferta turistică a regiunii și să dezvolte parteneriate cu operatorii locali. Evenimentului a beneficiat de sprijinul Asociației Agențiilor de Turism din Ungaria – MUISZ (Magyar Utazási Irodák Szövetsége). Programul a debutat joi, 26 martie, cu sosirea participanților și primele activități de familiarizare cu destinația, incluzând vizite la Aquapark Nymphaea și Templul Francmasoneriei, urmate de o cină de networking alături de reprezentanți ai industriei ospitalității din Oradea. În continuarea, participanții au luat parte la tururi ghidate ale orașului, vizite în unități de cazare și un workshop B2B dedicat întâlnirilor dintre agențiile din Ungaria și operatorii locali din turism. Vizita s-a încheiat sâmbătă, 28 martie, cu explorarea zonei balneare Băile Felix și Băile 1 Mai, una dintre principalele atracții turistice ale regiunii. Prin organizarea acestei vizite de studiu, Visit Oradea și Asociația Ospitalității Bihor își propun să consolideze prezența destinației pe piața din Ungaria și să faciliteze includerea Oradiei și a Băilor Felix în pachetele turistice internaționale, contribuind astfel la creșterea numărului de vizitatori străini.
13.03.2026
NOCA deschide a doua expoziție internațională de artă contemporană, pe 27 martie 2026. Știrivisitoradea NOCA – New Oradea Contemporary Art deschide către public, pe 27 martie 2026, cea de-a doua expoziție din programul său curatorial, intitulată „Tears That Laugh, Laughs That Cry / Lacrimi care râd, râsete care plâng”, un proiect care explorează relația complexă dintre două cele mai recognoscibile expresii ale emoției umane: râsul și plânsul. Curatoriată de Cristina Vasilescu și Suzana Vasilescu, expoziția reunește 20 de poziții artistice intergeneraționale din 13 țări, aducând în dialog artiști din România, Europa Centrală și de Est și din alte scene internaționale. Proiectul propune o reflecție asupra felului în care aceste două gesturi aparent opuse coexistă, se intersectează și se transformă reciproc, dezvăluind complexitatea emoțiilor care modelează experiența contemporană. Prin lucrări de sculptură, desen, pictură, ceramică, video și performance, expoziția invită la o sondare interioară asupra modului în care emoțiile circulă între imagini, corpuri și spațiu. În același timp, vizitatorii sunt invitați să contribuie activ la lucrarea artistului austriac Erwin Wurm intitulată „Organization of Love” din seria „One-minute Sculptures”, intervenind direct în procesul artistic și devenind, pentru un moment, parte din rezultatul final. În acest context, râsul și plânsul sunt abordate ca gesturi culturale și sociale, modelate de norme, ritualuri și raporturi de putere. Expoziția include lucrări semnate de Ana Prvački (Serbia / România), Anca Munteanu Rimnic (România), Biroul de Cercetări Melodramatice (România), Botond Keresztesi (România / Ungaria), Daria Koltsova (Ucraina), Dušan Otašević (Serbia), Ecaterina Vrana (România), Erwin Wurm (Austria), Gilbert & George (Regatul Unit), Julie Béna (Franța / Cehia), Laila Farcaș-Ionescu (România), Maruša Sagadin (Slovenia / Austria), Megan Dominescu (România), Omara Mara Oláh (Ungaria), Pandele Pandele (România), Paulo Wirz (Brazilia / Elveția), Réka Lőrincz & Dorottya Vékony (Ungaria), Roman Tolici (Republica Moldova / România), Róza El-Hassan (Ungaria),și Siggi Sekira (Ucraina / Austria). Pentru o parte dintre acești artiști, Siggi Sekira, Julie Béna, Omara Mara Oláh, Gilbert & George și Róza El-Hassan, expoziția marchează prima prezentare în România, consolidând dimensiunea internațională a programului NOCA. Selecția artistică reflectă și un interes pentru dialogul regional, cu un focus pe artiști din țările aflate în proximitatea vestică a României, precum Ungaria, Serbia și Ucraina, evidențiind dinamica culturală a acestei zone. Realizarea expoziției a fost posibilă și prin colaborarea cu galeria Longtermhandstand din Budapesta și cu Christine König Galerie din Viena, precum și printr-un parteneriat valoros cu Forumul Cultural Austriac București, care susține participarea artistelor/artiștilor cu legături cu Austria. De asemenea, Institutul Italian de Cultură din București va fi implicat într-unul dintre evenimentele colaterale ale expoziției, ce va fi anunțat în perioada următoare. Expoziția va putea fi vizitată la NOCA, pe strada Independenței 20, Oradea, în perioada 27 martie – 21 iunie 2026. Prin această nouă expoziție, NOCA – New Oradea Contemporary Art, inițiativă culturală dezvoltată de Oradea Heritage (Fundația de Protejare a Monumentelor Istorice din Județul Bihor), își continuă misiunea de a consolida în Oradea un spațiu dedicat artei contemporane, conectat la dialogul artistic internațional și la reflecțiile culturale ale prezentului. NOCA kids: artă contemporană pentru publicul tânăr Programul educațional NOCA kids continuă cu o serie de activități dedicate copiilor, concepute în dialog cu expoziția „Tears That Laugh, Laughs That Cry”. La atelierele de creație, copiii sunt invitați să descopere arta contemporană într-un mod accesibil și ludic, explorând teme precum emoțiile, imaginația și felul în care imaginile pot spune povești. Activitățile propuse în cadrul NOCA kids oferă copiilor ocazia de a experimenta, pentru scurt timp, roluri diferite, de la artist la curator, și de a înțelege cum se construiește o expoziție și cum prinde viață un spațiu artistic. Evenimentele vor fi facilitate de Romina Popa, absolventă de Istoria Artei, care lucrează cu copiii explorând imaginația prin joacă, curiozitate și creație liberă. Invităm iubitorii de artă contemporană să urmărească îndeaproape paginile de social media ale centrului NOCA pentru a descoperi care sunt evenimentele ce vor însoți ce-a de-a doua expoziție.
23.12.2025
Moș Crăciun, întâmpinat cu entuziasm de sute de copii în Piața Unirii Știrivisitoradea Moș Crăciun a poposit în această dimineață la Târgul de Crăciun din Oradea, unde a sosit cu un frumos tramvai de epocă, decorat de sărbătoare. Sute de copii l-au așteptat nerăbdători pentru a-l întâmpina și a-l vedea cu proprii ochi coborând din tramvai. Ulterior, cu toții s-au îndreptat spre Căsuța Moșului din Piața Unirii, unde cei mici au fost răsplătiți cu daruri dulci. Primăria Oradea a pregătit pentru copii 1000 de pachete cu dulciuri. Acțiunea a fost inițiată de Visit Oradea și susținută de Primăria Municipiului Oradea.
12.12.2025
Duminică începe Orașul Faptelor Bune la Oradea! ȘtirivisitoradeaSpiritul Crăciunului aduce unul dintre cele mai așteptate evenimente ale iernii: „Orașul Faptelor Bune”, Timp de o săptămână, inima Târgului de Crăciun din Piața Unirii va găzdui Casa ZU. Aceasta va servi drept sediu central al faptelor bune, de unde opt dintre cei mai iubiți DJ de la Radio ZU vor transmite non-stop, în direct, cu scopul de a mobiliza toată țara în sprijinul cauzelor umanitare. Echipa care va transmite live din Casa ZU este compusă din: Mihai Morar, Daniel Buzdugan, Emma Ștefan, Tea Teodorescu, Adi Mihăilă „The Hitman”, Raluca Benavides, Răzvan Popescu și Cuza. Obiectivul principal al evenimentului este acela de a strânge fonduri și de a îndeplini dorințele celor aflați în nevoie, transformând poveștile de suferință în speranță și bucurie. Timp de șapte zile și șapte nopți, ascultătorii și orădenii sunt invitați să doneze și să își spună povestea, contribuind astfel la realizarea unei adevărate minuni de Crăciun. Orașul Faptelor Bune nu este doar o campanie de strângere de fonduri, ci un fenomen social care reunește oameni, artiști și companii, demonstrând forța solidarității. Prezența la Oradea confirmă statutul orașului ca pol al generozității și implicării civice, continuând tradiția de succes a edițiilor anterioare găzduite aici. Persoanele care vor să ajute, așa numiții Îngeri ai Orașului Faptelor Bune, o pot face fie selectând un caz din platformă pe care să-l ajute direct, fie implicându-se prin donații pentru cazurile prezentate la radio sau donând în urna amplasată în fața casei Radio ZU din Piața Unirii din Oradea. Toate informațiile privind procesul de donare sunt disponibile în Regulamentul Oficial pe radiozu.ro/orasulfaptelorbune. Intrarea în Casa ZU din Piața Unirii din Oradea se va face duminică, 14 decembrie, la ora 14:00. Asemenea anilor precedenți, și ediția de anul acesta se bucură de prezența unor îndrăgiți artiști care concertează pe scena amplasată în fața Casei de Sticlă din Piața Unirii din Târgul de Crăciun Oradea. Pe parcursul celor 7 zile, publicul prezent în Târgul de Crăciun din Oradea se va bucura de concerte live susținute de artiști precum: MARIO FRESH, AMI, RAREȘ, JO, HOLLY MOLLY, RALUKA, CONNECT R, LIDIA BUBLE, MIRA, MISHA MILLER, ALEXIA, DIRECTIA 5, ALINA EREMIA, VOLTAJ, CABRON, IRINA RIMES, ANDIA și ANDREI BĂNUȚĂ. În perioada 14-20 decembrie, concertele vor avea loc în fiecare zi pe scena din Piața Unirii, după ora 19:00. Eveniment organizat de Radio ZU si Visit Oradea cu sprijinul Primăriei Municipiului Oradea.
28.11.2025
Visit Oradea Promovează Orașul la Belgrad, la recepția de Ziua Națională a României ȘtirivisitoradeaEchipa Visit Oradea a marcat o prezență importantă ieri, 27 noiembrie, răspunzând invitației onorante a Ambasadei României în Republica Serbia la Belgrad. Reprezentanții orașului au participat la recepția oficială dedicată Zilei Naționale a României, un eveniment de mare prestigiu desfășurat în decorul impresionant al reședinței regale sârbe, Beli Dvor. În cadrul recepției, Visit Oradea a amenajat un stand distinctiv, conceput pentru a aduce o parte din atmosfera și farmecul Oradiei direct în capitala Serbiei. Obiectivul principal a fost acela de a promova activ cultura bogată, arhitectura emblematică, cu accent pe stilul secesionist, și paleta variată de experiențe turistice pe care le oferă atât orașul, cât și regiunea Bihor. Prin participarea activă la această recepție, Visit Oradea își reconfirmă și își continuă misiunea strategică de a crește vizibilitatea internațională a orașului. Un segment prioritar este reprezentat de piața turistică din Serbia, considerată o piață cu un potențial semnificativ, în special datorită proximității geografice față de Oradea. Acțiunile de acest gen sunt esențiale pentru atragerea de noi segmente de turiști sârbi, contribuind direct la dezvoltarea economică locală prin creșterea fluxului de vizitatori străini.
21.11.2025
Mai e foarte puțin până când va începe Târgul de Crăciun Oradea, în 28 noiembrie 2025! ȘtirivisitoradeaTârgul va avea loc în două locații din centrul orașului – Piața Unirii și Piața Ferdinand. Ediția din acest an promite o atmosferă de poveste, plină de lumini, arome îmbietoare și spectacole de neuitat, care vor marca începutul sezonului sărbătorilor de iarnă. Târgul de Crăciun din acest an aduce o ofertă bogată de standuri și atracții, pregătite să creeze o experiență completă pentru vizitatori. Zona de căsuțe tematice reunește artizani, creatori de decorațiuni, producători locali, comercianți de jucării, bijuterii și pietre semiprețioase. Vizitatorii vor găsi preparate dulci și sărate, de la clătite, vafe și plăcinte, până la pizza, burgeri, specialități la grill, bubble tea sau gustări precum popcorn și churros și multe specialități specifice sezonului festiv. Pe lângă atracțiile deja menționate, vizitatorii se vor putea bucura și de alte puncte de interes în cadrul evenimentului. Astfel, atmosfera de sărbătoare va fi completată de prezența unui patinoar generos, cu gheață naturală, cu o suprafață de 520 de metri pătrați, amplasat în inima orașului, în Piața Ferdinand. Acest spațiu va oferi oportunitatea perfectă pentru sesiuni de patinaj, fie că este vorba de familii, grupuri de prieteni sau patinatori experimentați, adăugând o notă de dinamism și distracție evenimentului. De asemenea, o atracție spectaculoasă va fi roata panoramică. Aceasta va fi o roată de festival de mari dimensiuni, cu o înălțime impresionantă de 30 de metri, care va fi instalată în Piața Unirii. Vizitatorii care aleg să facă o plimbare cu roata panoramică vor avea ocazia să admire o panoramă de neuitat a centrului orașului luminat de sărbătoare, oferind o perspectivă inedită asupra evenimentului și a frumuseții arhitecturale din jur. PROGRAMUL TÂRGULUI DE CRĂCIUN 2025 Vineri, 28 noiembrie 2025 18:00 Aprinderea iluminatului festiv – zona bradului de Crăciun, Piața Unirii 18:15 Corul de copii al Filarmonicii de Stat Oradea, în avanpremieră în cadrul unui eveniment public 19:00 Familia Melimi – spectacol de Crăciun pentru copii Sâmbătă, 29 noiembrie 2025 19:00 Tradiții de Crăciun – Ansamblul Folcloric Bihorul 20:00 Dean Bowman & band Duminică, 30 noiembrie 2025 19:00 Tradiții de Crăciun – Ansamblul Folcloric Bihorul 20:00 CĂLIN POP – RITUAL DE IARNĂ Vineri, 5 decembrie 2025 19:00 Tradiții de Crăciun – Ansamblul Folcloric Bihorul 20:00 HARA – COLINDE POP Sâmbătă, 6 decembrie 2025 19:00 Tradiții de Crăciun – Ansamblul Folcloric Bihorul 20:00 EMY DRAGOI & GRAND ORCHESTRA CHRISTMAS JAZZ Duminică, 7 decembrie 2025 19:00 Colindătorii Bihorului – concert Busuioc de pus pe grindă 20:00 Nati Loves Monday – Concert de Crăciun Vineri, 12 decembrie 2025 19:00 Tradiții de Crăciun – Ansamblul Folcloric Bihorul 20:00 GOSPEL TOUCH CHOIR Marți, 23 decembrie 2025 20:00 Arta Duo Târgul de Crăciun Oradea se va desfășura în perioada 28 noiembrie 2025 – 26 decembrie 2025. Evenimentul este organizat de Visit Oradea cu sprijinul Primăriei Municipiului Oradea. Parteneri: Banca Transilvania, Frutti Fresh, Viva și Naty, Auto Bara.
18.11.2025
Oradea găzduiește proiecții speciale ale filmului „Crăciun cu Ramon”, realizat în mare parte în municipiul nostru ȘtirivisitoradeaLa aproape zece luni după încheierea filmărilor, producția cinematografică „Crăciun cu Ramon” revine la Oradea, orașul în care povestea a prins viață. În zilele de 21, 22 și 23 noiembrie, orădenii sunt invitați să participe la o serie de proiecții speciale, organizate în avanpremieră, înaintea lansării filmului în cinematografele din întreaga țară. Biletele pentru aceste proiecții au fost puse în vânzare și se epuizează rapid, interesul publicului fiind unul foarte mare. Întâlniri cu echipa filmului Pentru a oferi spectatorilor o experiență completă, o parte dintre actorii principali vor fi prezenți la Oradea pe durata celor trei zile de proiecții. Cei care își achiziționează bilet vor avea ocazia să întâlnească echipa filmului, să facă fotografii cu actorii și regizorul și să afle detalii despre producție. Printre cei prezenți se numără Pavel Bartoș, Jesús del Cerro, Andreea Vasile, Bogdan Farcaș, Bogdan Horga, Petre Ghimbășan, Anastasia Haiducu, Răzvan Vicoveanu, Anisia Gafton și Paul Ipate. Pavel Bartoș, protagonist și producător al filmului, a transmis următorul mesaj publicului din Oradea:„Crăciun cu Ramon este un film făcut cu suflet, într-un oraș absolut superb, plin de magie. Ne bucurăm să vedem interesul publicului – sălile deschise sunt deja sold out. Am reușit să adăugăm și alte proiecții, însă și acolo locurile se ocupă foarte repede. Abia aștept să ne vedem la cinema, în orașul vostru.” Oradea, decorul principal al poveștii Filmul spune povestea lui Ramon, aflat în pragul unei aventuri importante, în plin sezon al sărbătorilor de iarnă. Alături de el se află cei trei prieteni apropiați, interpretați de Bogdan Farcaș, Iulian Postelnicu și Bogdan Horga, care aduc în film energia, umorul și camaraderia cunoscute publicului încă din prima producție dedicată personajului. Oradea devine fundalul ideal al acțiunii, orașul contribuind la atmosfera caldă și festivă a poveștii, în care se împletesc umorul, emoția și spiritul sărbătorilor. O invitație pentru iubitorii de film și pentru întreaga comunitate Primăria Municipiului Oradea invită publicul să participe la proiecțiile speciale și să redescopere orașul pe marele ecran. Vizionarea filmului poate deveni un moment de bucurie petrecut alături de familie, prieteni sau colegi, contribuind la atmosfera festivă a finalului de an. Producția a fost filmată în principal la Oradea, cu sprijinul Visit Oradea și al Primăriei Municipiului Oradea. Teaserul oficial al filmului poate fi urmărit aici:https://youtu.be/hhK6R5Sg-Vk?si=wxGBQXpZXeaBhalY