Știri

news-image

15.07.2026

Oradea găzduiește una dintre cele mai importante competiții internaționale de beach volleyball din România

Oradea găzduiește una dintre cele mai importante competiții internaționale de beach volleyball din România Știrivisitoradea Timp de o săptămână, între 20 și 26 iulie, Piața Unirii din Oradea se transformă într-o arenă de beach volleyball, odată cu organizarea Campionatului Național U18 și a Oradea Beach Volleyball International Tournament 2026, unul dintre cele mai importante turnee internaționale de profil organizate în România. Ajuns la cea de-a IV-a ediție, turneul se dezvoltă și în acest an, competițiile urmând să se desfășoare atât în Piața Unirii din Oradea, cât și pe terenurile LPS Bihorul Oradea. Organizatorii au decis extinderea evenimentului pentru a oferi șansa unui număr mai mare de tineri talentați să participe la competiție, contribuind astfel la formarea noii generații de sportivi și la asigurarea continuității în promovarea voleiului pe nisip. Arena construită în Piața Unirii oferă publicului ocazia de a urmări din apropiere meciurile spectaculoase într-un cadru urban deosebit. În perioada 20-22 iulie, cei mai buni juniori ai României vor concura pentru titlurile naționale U18, iar între 23 și 26 iulie vor intra în competiție 47 de echipe, 24 la masculin și 23 la feminine, din România, Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Polonia, Italia, Elveția și Liban. PROGRAM – 20-22 iulie 2026 – Campionatul Național de Beach Volleyball U18 – 23-26 iulie 2026 – Oradea Beach Volleyball International Tournament 2026 Accesul spectatorilor este liber. Mai multe informații pe pagina de Facebook a evenimentului: https://www.facebook.com/oradeabeachvolley Evenimentele sunt organizate de Ferederația Română de Volei și Academia de Volei Oradea (AVO), în parteneriat cu Visit Oradea, PRIMA Development Group și partenerii competiției, reunind la start atât cei mai promițători sportivi români, cât și jucători consacrați din mai multe țări.

news-image

11.06.2026

NOCA extinde expoziția „Tears That Laugh, Laughs That Cry” printr-o proiecție specială de filme la Palatul Vulturul Negru

NOCA extinde expoziția „Tears That Laugh, Laughs That Cry” printr-o proiecție specială de filme la Palatul Vulturul Negru Știrivisitoradea Pe măsură ce Tears That Laugh, Laughs That Cry / Lacrimi care râd, râsete care plâng se apropie de final, NOCA invită publicul la un eveniment care extinde dialogul propus de expoziție dincolo de spațiul galeriei. Duminică, 14 iunie 2026, în spațiul iconic al fostului cinematograf din Palatul Vulturul Negru, va avea loc o proiecție specială care reunește trei lucrări video semnate Biroul de Cercetări Melodramatice, Christian Jankowski și Diego Marcon. Proiecția pornește de la una dintre întrebările centrale ale expoziției: ce se întâmplă atunci când râsul și plânsul sunt privite nu ca simple reacții emoționale, ci ca forme culturale, coduri sociale și mecanisme de reprezentare? Evenimentul oferă publicului ocazia de a descoperi o altă dimensiune a unor practici artistice deja prezente la NOCA. Dacă Biroul de Cercetări Melodramatice participă în expoziție prin lucrarea dedicată plânsului în spațiul public, iar Christian Jankowski prin lucrarea Castle, proiecția aduce în atenție modul în care cei doi artiști folosesc filmul pentru a investiga convențiile emoției și ale spectacolului. Programul include pelicula Above the Weather (2015), un road movie realizat de Biroul de Cercetări Melodramatice în peisajul industrial al României contemporane, Crying for the March of Humanity (2012), în care Christian Jankowski reconstruiește un episod întreg al unei telenovele mexicane înlocuind dialogul cu plâns, și La Gola de Diego Marcon, o lucrare care transformă schimbul de scrisori dintre două personaje într-o meditație stranie asupra plăcerii, excesului și degradării. Reunite într-un singur program, cele trei filme propun perspective diferite asupra melodramei, asupra felului în care emoțiile sunt puse în scenă și asupra modului în care imaginile contribuie la construirea experienței colective. Programul este realizat cu sprijinul Institutului Italian de Cultură București și va fi proiectat integral de trei ori pe parcursul zilei, la orele 11:00, 15:00 și 17:00. Fiecare proiecție include toate cele trei filme și are o durată totală de aproximativ 60 de minute. Biletele pot fi achiziționate de la NOCA (strada Independenței 20), la prețul de 15 lei. Considerat cel mai emblematic monument Art Nouveau din Oradea și unul dintre reperele arhitecturale majore ale Transilvaniei, Palatul Vulturul Negru a fost conceput încă de la inaugurarea sa, în 1908, ca un spațiu dedicat întâlnirilor cultural-urbane. De-a lungul timpului, clădirea a găzduit săli de spectacole, hotel, cafenele, restaurante, ateliere și cinematografe, devenind unul dintre centrele culturale ale orașului, fiind momentan în conservare până la securizarea unei finanțări cu scopul reabilitării. Proiecția din 14 iunie reprezintă astfel atât o extensie a expoziției Tears That Laugh, Laughs That Cry, cât și o ocazie de a reactiva, chiar și pentru o zi, memoria cinematografică a acestui loc. Fostul cinematograf „Libertatea”, închis la începutul anilor 2000 și inaccesibil publicului de atunci, va putea fi redescoperit în cadrul acestui eveniment special. Tears That Laugh, Laughs That Cry poate fi vizitată la NOCA până pe 21 iunie 2026. Curatoriată de Cristina Vasilescu și Suzana Vasilescu, expoziția reunește 21 de artiști internaționali și urmărește felul în care râsul și plânsul circulă între spațiul intim și cel public, între experiența personală și imaginarul colectiv. În cele aproape două luni de la deschidere, expoziția a atras peste 4000 de vizitatori, devenind unul dintre cele mai vizitate proiecte prezentate până acum la NOCA.

news-image

28.05.2026

Află poveștile orașului! Mâine, 29 mai, încep tururile ghidate gratuite

Află poveștile orașului! Mâine, 29 mai, încep tururile ghidate gratuite Știrivisitoradea Începând de vineri, 29 mai, Visit Oradea organizează, în fiecare weekend, tururi ghidate gratuite dedicate atât turiștilor, cât și orădenilor care doresc să descopere orașul și principalele sale atracții turistice alături de ghizi specializați. Prin această inițiativă, Visit Oradea își propune să ofere participanților o experiență autentică de explorare a patrimoniului arhitectural, istoric și cultural al orașului, punând în valoare atât cele mai cunoscute obiective turistice, cât și poveștile mai puțin știute care contribuie la farmecul Oradiei. După succesul ediției precedente, tururile nocturne revin și în acest sezon. Atmosfera spectaculoasă din Piața Unirii, completată de iluminatul arhitectural care evidențiază detaliile fațadelor Art Nouveau, transformă fiecare plimbare într-o experiență culturală și vizuală aparte. Tururile tematice se desfășoară în limba română, au o durată de aproximativ 2,5 – 3 ore și pornesc din Piața Unirii, de lângă statuia Regelui Ferdinand, unul dintre cele mai reprezentative puncte ale orașului. La cerere, pot fi organizate și tururi în limba engleză sau maghiară. Totodată, sunt invitați să participe și tinerii interesați de domeniul turismului, pentru a înțelege mai bine această profesie și pentru a descoperi detalii mai puțin cunoscute despre arhitectura și istoria clădirilor incluse în trasee. Tururile sunt realizate de ghizi de turism acreditați, cu experiență în organizarea de tururi outdoor și indoor. Orarul tururilor ghidate gratuite 29 mai 2026 – 20 septembrie 2026: Traseul include următoarele obiective: Piața Unirii, strada Vasile Alecsandri, Palatul Vulturul Negru, Sinagoga Sion (exterior), Podul Sfântul Ladislau, Casa Darvas-La Roche (exterior), Piața Ferdinand, Strada Republicii, Cetatea Oradea. Proiectul își propune să ofere o experiență cu valențe educative și sociale, adresată atât vizitatorilor din întreaga țară, cât și orădenilor interesați să descopere detalii relevante despre istoria, cultura și arhitectura orașului. Proiect realizat cu sprijinul Primăriei Oradea și Visit Oradea.

news-image

12.05.2026

Sounds of Oradea Festival V – 12 – 14 iunie 2026

Sounds of Oradea Festival V – 12 – 14 iunie 2026 Știrivisitoradea Cea de-a cincea ediție a festivalului internațional Sounds of Oradea va avea loc în perioada 12-14 iunie și va încânta publicul cu trei spectacole de excepție, în spații culturale consacrate din oraș, Cetatea Oradea și Teatrul Regina Maria. Ediția din acest an aduce pe scenă artiști de renume internațional și un program care traversează universul operetei vieneze, muzica de film și recitalul clasic de pian, transformând Oradea într-o veritabilă capitală culturală regională. Festivalul debutează la Cetatea Oradea cu spectacolul „O seară de operetă vieneză”, o incursiune în atmosfera elegantă și romantică a Vienei imperiale. Publicul va avea ocazia să asculte celebre arii și duete interpretate de orchestra Filarmonicii din Oradea, sub bagheta apreciatului dirijor catalan David Giménez Carreras (Spania), alături de soprana Martina Zadro (Croația) și tenorul Rafał Bartmiński (Polonia). Concertul promite o experiență muzicală spectaculoasă. Cea de-a doua seară aduce un tribut unuia dintre cei mai mari compozitori ai cinematografiei mondiale, Ennio Morricone. Celebrul flautist italian Andrea Griminelli, recunoscut pentru colaborările sale cu Luciano Pavarotti și pentru aparițiile pe marile scene internaționale, va interpreta, alături de orchestra și corul Filarmonicii de Stat Oradea muzica inconfundabilă din filme precum The Mission, Cinema Paradiso și alte capodopere care au marcat istoria filmului. Concertul va combina sensibilitatea muzicii de film cu atmosfera unică a Cetății Oradea, sub bagheta apreciatului dirijor Vladimir Lungu. Gabriela Montero este una dintre marile personalități ale muzicii clasice contemporane, o pianistă de excepție aplaudată pe cele mai prestigioase scene ale lumii, de la Carnegie Hall și Berlin Philharmonie până la Sydney Opera House și Vienna Konzerthaus. Celebră pentru combinația rară dintre virtuozitate, intensitate emoțională și talentul extraordinar de a improviza live, artista venezueleană a impresionat publicul internațional prin interpretări considerate electrizante și profund autentice. Laureată a premiului Latin Grammy® și a International Beethoven Award, Gabriela Montero este apreciată ca pianistă și compozitoare remarcabilă. Prin Sounds of Oradea Festival, orașul își consolidează poziția de destinație culturală importantă și oferă publicului experiențe artistice de înalt nivel, într-un cadru care pune în valoare patrimoniul și atmosfera vibrantă a Oradiei. Programul festivalului Vineri, 12 iunie 2026, ora 20.30 Cetatea Oradea O seară de operetă vieneză Bilete: https://www.entertix.ro/events/37933/vienese-operetta-evening-12-june-2026-cetatea-oradea-oradea.html Sâmbătă, 13 iunie 2026, ora 20.30 Cetatea Oradea Coloane sonore celebre: muzica lui Morricone Bilete: https://www.entertix.ro/events/37935/the-music-of-morricone-13-june-2026-cetatea-oradea-oradea.html Duminică, 14 iunie 2026, ora 20.30 Teatrul Regina Maria Recital de pian Gabriela Montero Bilete: https://www.entertix.ro/events/37936/gabriela-montero-piano-recital-14-june-2026-teatrul-regina-maria-oradea.html Concertele din prima și a doua seară vor avea loc în curtea interioară a Cetății Oradea. Accesul este general, fără locuri rezervate, iar participanții își pot alege locul în funcție de momentul sosirii la eveniment. În această perioadă, biletele sunt disponibile la preț Early Bird, urmând ca tarifele să crească gradual pe măsură ce ne apropiem de data evenimentului. Sounds of Oradea Festival (SO Festival) este un eveniment conceput și organizat de către Visit Oradea (Asociația pentru promovarea turismului din Oradea și regiune) și Primăria Municipiului Oradea. Directorul artistic al acestui festival este dirijorul catalan David Giménez Carreras, nepotul și dirijorul celebrului tenor José Carreras. Parteneri locali: Autosiena, Filarmonica de Stat Oradea, Teatrul Regina Maria. Facebook: https://www.facebook.com/soundsoforadea E-mail: office@visitoradea.com

news-image

30.04.2026

Robotics Championship revine la Oradea! Ediția a XIV-a are loc pe 8–9 mai

Robotics Championship revine la Oradea! Ediția a XIV-a are loc pe 8–9 mai Știrivisitoradea Ediția a XIV-a a competiției Robotics Championship va avea loc în perioada 8–9 mai 2026, la Sala Polivalentă „Antonio Alexe” , aducând la Oradea unul dintre cele mai mari evenimente de robotică din regiune. Competiția va reuni peste 700 de participanți, organizați în aproximativ 140 de echipe, care vor concura cu peste 400 de roboți. Participanții provin din instituții, organizații educaționale și cluburi de robotică din România, Filipine, Egipt, Polonia, Austria, China, Ungaria, Bulgaria, Estonia, Algeria, Grecia, Lituania, Maroc, Ucraina, Liban și Georgia. Robotics Championship își consolidează prezența în rândul competițiilor internaționale de robotică și își extinde vizibilitatea la nivel global, reunind în prezent participanți din trei continente: Europa, Asia și Africa. Competiția se adresează elevilor și studenților, dar și publicului larg, familii, pasionați de tehnologie sau persoane curioase care vor să descopere mai multe despre domeniul roboticii. În cadrul ediției din acest an vor fi introduse două probe noi: ●      Robot Football – unde roboți umanoizi vor juca fotbal într-un format competitiv. Robotics Championship devine astfel singura competiție din România care organizează o astfel de probă și a doua din Europa care aduce robot football cu roboți umanoizi în fața publicului. ●      Robot Combat – o probă intensă, în care roboții se confruntă într-o cușcă securizată, oferind un spectacol plin de adrenalină și strategie. Pe lângă aceste noutăți, competiția include încă 17 probe captivante, pe care spectatorii sunt invitați să le descopere pe parcursul celor două zile de competiție. În paralel cu întrecerile, vizitatorii vor avea ocazia să participe la workshopuri interactive, organizate în mai multe zone ale sălii, unde pot experimenta direct tehnologia și pot învăța concepte de bază din robotică și programare. Accesul publicului este gratuit, iar programul pentru vizitatori este: ●      vineri, 8 mai: 10:00 – 17:00 ●      sâmbătă, 9 mai: 10:00 – 21:00 În cadrul evenimentului va fi amenajată și o zonă dedicată servirii de mâncare și băuturi, unde participanții și spectatorii se pot relaxa între probe. Ediția din acest an continuă colaborările internaționale importante. Filipine va fi reprezentată, ca și în anii anteriori, de echipe selectate în urma competiției Robolution, iar Egiptul participă după organizarea celei de-a doua ediții Robotics Championship Egypt. Totodată, colaborarea cu compania chineză ZM Robot continuă, Robotics Championship fiind prima competiție din Europa care a adaptat proba Super AI Track în cadrul unui concurs. De asemenea, parteneriatul cu Robotex International, o rețea globală de competiții prezentă în peste 30 de țări, contribuie la consolidarea dimensiunii internaționale a evenimentului. Evenimentul este organizat de comunitatea de voluntari Robotics Championship, alături de Primăria Oradea prin Visit Oradea în calitate de co-organizator și Universitatea din Oradea în calitate de organizator onorific, alături de parteneri precum Asociația Studenților Ingineri din Oradea (ASIO) și Parcul Științific și Tehnologic Bihor. Ediția din acest an este susținută de parteneri și sponsori precum Golde Oradea, Celestica, Plastor, Octaser, Agros, și Plexus care contribuie la dezvoltarea și creșterea acestui eveniment.

news-image

24.04.2026

„Oradea ne unește”: Orădenii, de la mic la mare, sunt așteptați sâmbătă seara în Piața Unirii la un concert de excepție

„Oradea ne unește”: Orădenii, de la mic la mare, sunt așteptați sâmbătă seara în Piața Unirii la un concert de excepție ȘtirivisitoradeaOradea marchează 107 ani de la instaurarea administrației românești, un moment definitoriu în istoria orașului, consemnat la 20 aprilie 1919, odată cu intrarea trupelor române conduse de generalul Traian Moșoiu. Cu această ocazie, evenimentul „Oradea ne unește” va avea loc mâine, 25 aprilie, în Piața Unirii, începând cu ora 19:00. Publicul este invitat să ia parte la un concert de excepție, conceput pentru a aduce împreună comunitatea locală într-o atmosferă plină de energie și emoție. Prima parte a serii va fi susținută de Orchestra și Ansamblul de Dansuri al Ansamblului Folcloric Național Transilvania din Baia Mare, sub conducerea dirijorului Eduard Albina. Spectacolul va fi completat de participarea unor invitați speciali, Ionuț Bledea și Florica Zaha, care vor oferi un moment artistic autentic, dedicat tradițiilor românești. În încheiere, pe scenă va urca Ștefan Hrușcă, unul dintre cei mai apreciați artiști ai muzicii folk românești. Recitalul său, intitulat „Un copac cu flori”, va include unele dintre cele mai îndrăgite piese din repertoriul său, precum „Nunta de flori”, „Fostele iubiri”, „Fuga din rai”, „Vara promisă” și „Rugă pentru părinți”. Accesul la eveniment este liber. Evenimentul este organizat de Visit Oradea și Primăria Municipiului Oradea.

news-image

21.04.2026

Au început înscrierile pentru comercianții dornici să participe la Festivalul Copiilor Oradea

Au început înscrierile pentru comercianții dornici să participe la Festivalul Copiilor Oradea Știrivisitoradea Copiii din județul Bihor sunt invitați, și în acest an, la unul dintre cele mai îndrăgite evenimente dedicate lor, Festivalul Copiilor Oradea, un eveniment plin de culoare, energie și momente de bucurie. Ediția din acest an a festivalului dedicat Zilei Internaționale a Copilului, se desfășoară, în premieră, pe parcursul a două zile: duminică, 31 mai, în Cetatea Oradea, și va continua luni, 1 iunie, în trei locații: Cetatea Oradea, Orășelul Copiilor și Parcul Barcăului. Evenimentul este deschis tuturor celor care vor să petreacă o zi plină de distracție și energie, unde cei mici vor fi în centrul atenției. Cele trei locații vor prinde viață prin spectacole de teatru și magie, plimbări cu mașinuțe, baloane colorate, activități interactive, ateliere creative, dulciuri și multe alte surprize delicioase. Astăzi, 21 aprilie, s-a dat startul perioadei de înscriere pentru comercianții din cadrul Festivalului Copiilor Oradea. Astfel, toți cei care doresc să se alăture evenimentului în calitate de expozanți sau furnizori de atracții, activități, sunt invitați să completeze formularul de înscriere disponibil pe site-ul www.festivalulcopiilororadea.ro până la data de 10 mai 2026. Formularul de înscriere conține câmpuri specifice pentru informații despre companie, produsele comercializate, informații cu privire la persoana de contact și documentele necesare. De asemenea, doritorii trebuie să furnizeze informații cu privire la tipul de amplasament vizat și puterea instalată necesară funcționării. Pentru informații suplimentare despre festival și înscriere, vizitați site-ul https://festivalulcopiilororadea.ro/, pagina de Facebook https://www.facebook.com/festivalulcopiilororadea/ sau contactați-ne la adresa de e-mail office@visitoradea.com. ______________________________ Festivalul Copiilor Oradea este organizat de Asociația pentru promovarea turismului din Oradea și regiune (Visit Oradea) cu sprijinul Primăriei Municipiului Oradea.

news-image

03.04.2026

Ștefan Hrușcă și Ansamblul Transilvania, în concert la ”Oradea ne unește”

Ștefan Hrușcă și Ansamblul Transilvania, în concert la ”Oradea ne unește” Știrivisitoradea Celebrăm împreună 107 ani de la instaurarea administrației românești în Oradea, moment istoric înscris în memoria orașului odată cu intrarea trupelor române, la 20 aprilie 1919, sub comanda Generalului Traian Moșoiu. Evenimentul „Oradea ne unește” are loc sâmbătă, 25 aprilie, în Piața Unirii începând cu ora 19:00. Concertul promite să fie unul extraordinar, plin de energie, care va aduce împreună comunitatea orădeană. Prima parte a serii aduce pe scenă Orchestra și Dansatorii Ansamblului Folcloric Național Transilvania din Baia Mare, sub bagheta dirijorului Eduard Albina, alături de invitații speciali Ionuț Bledea și Florica Zaha, într-un spectacol de autentică emoție românească. Finalul serii îi aparține celui care a transformat muzica folk în poezie trăită: Ștefan Hrușcă. Într-un recital intitulat „Un copac cu flori”, artistul va urca pe scenă în stilul său inconfundabil, oferind publicului o călătorie prin cele mai iubite piese ale sale: „Nunta de flori”, „Fostele iubiri”, „Fuga din rai”, „Vara promisă” și „Rugă pentru părinți”. Intrarea este liberă. „Oradea ne unește” este o invitație adresată tuturor celor care vor să marcheze împreună un moment de istorie, prin muzică, dans și emoție autentică. Evenimentul este organizat de Visit Oradea și Primăria Municipiului Oradea.

news-image

02.04.2026

Cetatea Oradea găzduiește, începând de mâine, Târgul de Paști

Cetatea Oradea găzduiește, începând de mâine, Târgul de Paști Știrivisitoradea Cetatea Oradea va găzdui, începând de mâine, 3 aprilie, de la ora 16:00, cel mai așteptat eveniment al primăverii: Târgul de Paști Oradea. Ediția din acest an se desfășoară în perioada 3-13 aprilie, sărbătorind atât Paștele catolic, cât și cel ortodox. Pe parcursul celor 11 zile de eveniment, cetatea orașului se va transforma într-un spațiu dedicat bucuriei, adresându-se deopotrivă familiilor, copiilor și tuturor celor care doresc să trăiască atmosfera autentică a Paștelui. Vizitatorii vor putea explora o selecție diversă de produse și bunătăți locale, vor savura preparate delicioase și se vor bucura de un parc de distracții pentru cei mici, un labirint și numeroase experiențe interactive, într-o ambianță festivă specifică acestei perioade a anului. Programul evenimentului cuprinde întâlniri cu Iepurașii, reprezentații de teatru, ateliere meșteșugărești, pictură pe față, spectacole de magie,  vânătoare de comori și numeroase alte activități pentru toate vârstele. Programul Târgului de Paști Oradea 3 aprilie – 13 aprilie 2026, Cetatea Oradea 3 aprilie, vineri Program târg: 16:00-21:00 16:00-17:00 – Întâlnire cu Iepurașii – povești, surprize și fotografii 16:00-18:00 – Easter Hunt 16:00-20:00 – Ateliere meșteșugărești – tâmplărie 16:00-20:00 – Pictură pe față 16:00-20:00 – Pictură pe asfalt 16:00-20:00 – Baloane modelate 16:00-20:00 – Atelier cu ipsos 16:00-20:00 – Jocuri interactive 16:00-21:00 – MiniART – Atelier de pictură pe pânză – Living Art Studio 17:00-18:00 – Povești cu urechi de iepuraș – Seară de lectură 17:00-18:00 – Pictează oul gigantic cu Prietenii Veseliei 17:00-18:00 – Atelier de încondeiat ouă – Centrul de Cultură al Județului Bihor 17:00-19:00 – Ateliere meșteșugărești – pielărie 17:00-19:00 – Atelier „Ouă de Paști – colaj pe carton cu semințe și flori” – Copilărie printre ierburi 18:00-19:00 – Întâlnire cu Iepurașii – povești, surprize și fotografii 18:00-19:00 – Atelier de sculptat în lemn – Centrul de Cultură al Județului Bihor 4 aprilie, sâmbătă Program târg: 12:00-21:00 12:00-13:00 – Atelier de încondeiat ouă – Centrul de Cultură al Județului Bihor 12:00-13:00 – Sesiune de yoga în aer liber 12:00-13:00 – Întâlnire cu Iepurașii – povești, surprize și fotografii 12:00-16:00 – Atelier origami – Flori de lotus – Petalele Păcii 12:00-16:00 – Ateliere meșteșugărești – vitralii 12:00-16:00 – Borcanul cu grâu – Copilărie printre ierburi 12:00-20:00 – Ateliere meșteșugărești – tâmplărie 12:00-20:00 – Jocuri interactive 12:00-20:00 – Pictură pe față 13:00-14:00 – Pictează oul gigantic cu Prietenii Veseliei 15:00-16:00 – Atelier de încondeiat ouă – Centrul de Cultură al Județului Bihor 15:00-18:00 – Educație pentru siguranță – Inspectoratul de Poliție Județean Bihor 15:00-19:00 – Atelierul Salvatorilor ISU – ISU Crișana Bihor 16:00-17:00 – Întâlnire cu Iepurașii – povești, surprize și fotografii 16:00-18:00 – Easter Hunt 16:00-18:00 – Ateliere meșteșugărești – modelarea lutului 16:00-20:00 – Baloane modelate 16:00-20:00 – Pictură pe asfalt 16:00-21:00 – MiniART – Atelier de pictură pe pânză – Living Art Studio 17:00-18:00 – Găina care nu voia să renunțe – Teatrul Szigligeti Színház, Trupa Lilliput 17:00-19:00 – Ateliere meșteșugărești – pielărie 18:00-19:00 – Întâlnire cu Iepurașii – povești, surprize și fotografii 18:00-19:00 – Atelier de încondeiat ouă – Centrul de Cultură al Județului Bihor 18:00-20:00 – Atelier de creație cu nisip kinetic 18:30-19:30 – Povești cu urechi de iepuraș – Seară de lectură 19:00-20:00 – Atelier de sculptat în lemn – Centrul de Cultură al Județului Bihor 5 aprilie, duminică Program târg: 12:00-21:00 12:00-13:00 – Atelier de încondeiat ouă – Centrul de Cultură al Județului Bihor 12:00-13:00 – Sesiune de yoga în aer liber 12:00-13:00 – Întâlnire cu Iepurașii – povești, surprize și fotografii 12:00-16:00 – Atelier origami – Flori de lotus – Petalele Păcii 12:00-16:00 – Ateliere meșteșugărești – vitralii 12:00-16:00 – Flori de primăvară din… nasturi – Copilărie printre ierburi 12:00-20:00 – Ateliere meșteșugărești – tâmplărie 12:00-20:00 – Jocuri interactive 12:00-20:00 – Pictură pe față 13:00-14:00 – Pictează oul gigantic cu Prietenii Veseliei 13:00-14:00 – Show magie „Alice în țara magică” – Teatro Blu Magic 15:00-16:00 – Atelier de încondeiat ouă – Centrul de Cultură al Județului Bihor 16:00-17:00 – Întâlnire cu Iepurașii – povești, surprize și fotografii 16:00-17:00 – Piesă de teatru pentru copii – Pe aripile aerului – Asociația culturală Teatrul de copii 16:00-18:00 – Easter Hunt 16:00-18:00 – Ateliere meșteșugărești – modelarea lutului 16:00-20:00 – Baloane modelate 16:00-20:00 – Pictură pe asfalt 16:00-21:00 – MiniART – Atelier de pictură pe pânză – Living Art Studio 16:00-21:00 – Povestea simbolurilor ouălor încondeiate transpuse în pictură – Living Art Studio 17:00-18:00 – Povești cu urechi de iepuraș – Seară de lectură 17:00-19:00 – Ateliere meșteșugărești – pielărie 18:00-19:00 – Întâlnire cu Iepurașii – povești, surprize și fotografii 18:00-19:00 – Atelier de încondeiat ouă – Centrul de Cultură al Județului Bihor 18:00-20:00 – Atelier de creație cu nisip kinetic 19:00-20:00 – Atelier de sculptat în lemn – Centrul de Cultură al Județului Bihor 6 aprilie, luni Program târg: 16:00-21:00 16:00-17:00 – Întâlnire cu Iepurașii – povești, surprize și fotografii 16:00-18:00 – Easter Hunt 16:00-18:00 – Ateliere meșteșugărești – împâslirea lânii 16:00-20:00 – Ateliere meșteșugărești – tâmplărie 16:00-20:00 – Baloane modelate 16:00-20:00 – Jocuri interactive 16:00-20:00 – Pictură pe asfalt 16:00-20:00 – Pictură pe față 16:00-21:00 – Atelier de pictură pe sticlă cu tematică pascală – Living Art Studio 17:00-18:00 – Pictează oul gigantic cu Prietenii Veseliei 17:00-18:00 – Atelier de încondeiat ouă – Centrul de Cultură al Județului Bihor 17:00-19:00 – Atelier „Ouă de Paști – colaj pe carton cu semințe și flori” – Copilărie printre ierburi 18:00-19:00 – Întâlnire cu Iepurașii – povești, surprize și fotografii 18:00-19:00 – Atelier de sculptat în lemn – Centrul de Cultură al Județului Bihor 18:00-20:00 – Ateliere meșteșugărești – modelarea lutului 7 aprilie, marți Program târg: 16:00-21:00 16:00-17:00 – Întâlnire cu Iepurașii – povești, surprize și fotografii 16:00-18:00 – Easter Hunt 16:00-18:00 – Ateliere meșteșugărești – împâslirea lânii 16:00-20:00 – Ateliere meșteșugărești – tâmplărie 16:00-20:00 – Baloane modelate 16:00-20:00 – Jocuri interactive 16:00-20:00 – Pictură pe asfalt 16:00-20:00 – Pictură pe față 16:00-21:00 – Atelier de pictură pe sticlă cu tematică pascală – Living Art Studio 17:00-18:00 – Pictează oul gigantic cu Prietenii

news-image

30.03.2026

Oradea și Băile Felix, promovate pe piața din Ungaria printr-o vizită de studiu cu 20 de agenții de turism

Oradea și Băile Felix, promovate pe piața din Ungaria printr-o vizită de studiu cu 20 de agenții de turism Știrivisitoradea Vineri, 27 martie, a avut loc la Primăria Oradea prezentarea oficială a destinației Oradea și a zonei balneare Băile Felix – Băile 1 Mai, în cadrul unei vizite de studiu dedicate agențiilor de turism din Ungaria. În cadrul prezentării, au fost evidențiate principalele direcții de dezvoltare și atuuri turistice ale orașului și regiunii. Vizita a fost organizată de Visit Oradea, în parteneriat cu Asociația Ospitalității Bihor, în perioada 26–28 martie, și a reunit 20 de agenții de turism din mai multe orașe din Ungaria, interesate să descopere oferta turistică a regiunii și să dezvolte parteneriate cu operatorii locali. Evenimentului a beneficiat de sprijinul Asociației Agențiilor de Turism din Ungaria – MUISZ (Magyar Utazási Irodák Szövetsége). Programul a debutat joi, 26 martie, cu sosirea participanților și primele activități de familiarizare cu destinația, incluzând vizite la Aquapark Nymphaea și Templul Francmasoneriei, urmate de o cină de networking alături de reprezentanți ai industriei ospitalității din Oradea. În continuarea, participanții au luat parte la tururi ghidate ale orașului, vizite în unități de cazare și un workshop B2B dedicat întâlnirilor dintre agențiile din Ungaria și operatorii locali din turism. Vizita s-a încheiat sâmbătă, 28 martie, cu explorarea zonei balneare Băile Felix și Băile 1 Mai, una dintre principalele atracții turistice ale regiunii. Prin organizarea acestei vizite de studiu, Visit Oradea și Asociația Ospitalității Bihor își propun să consolideze prezența destinației pe piața din Ungaria și să faciliteze includerea Oradiei și a Băilor Felix în pachetele turistice internaționale, contribuind astfel la creșterea numărului de vizitatori străini.

CONSTRUIT CU IN ROMANIA
© Copyright 2023
Sari la conținut