Astăzi, la matinalul Zu, Mihai Morar a dezvăluit în exclusivitate lista completă a artiștilor care vor urca pe scena din Piața Unirii, într-o serie de spectacole extraordinare, desfășurate între 16 și 22 decembrie.
Cu 27 de artiști consacrați, Orașul Faptelor Bune promite să fie un adevărat festival al bucuriei.
„Pentru mulți oameni, acest sfârșit de an va fi un nou început de viață. Pentru că atunci când dăruiești, schimbi vieți. Atunci când faci parte din Orașul Faptelor Bune, ai parte de o minune,” afirmă organizatorii.
Artiștii invitați în acest an sunt Smiley, Loredana, The Motans, Andra, Guess Who, Andia, Alina Eremia, Spike, Mira, Irina Rimes, Andrei Bănuță, Alexia, Nicole Cherry, Cabron, Lora, Raluka, Juno, The Urs, AMI, Adi Istrate, Holly Molly, Misha Miller, Raresh, Zodier, DJ Project, Jo și Marios Fresh.
Programul concertelor va fi anunțat începând de vineri, gradual pentru ziua următoare, pe platformele Radio Zu. Pe 16 decembrie la ora 14:00, Mihai Morar, Daniel Buzdugan, Adi Mihăilă „The Hitman”, Răzvan Popescu, Cuza, Raluca Benavides, Emma și Tea Teodorescu vor deschide porțile Orașului Faptelor Bune, moment foarte apreciat de public pentru că vine însoțit de o sesiune de poze cu Dj-i preferați.
Orașul Faptelor Bune poate fi ascultat live 24 de ore din 24 pe frecvențele Radio ZU, online pe https://radiozu.ro/live și pe canalul YouTube Radio ZU. Cele mai captivante momente vor fi distribuite pe conturile oficiale de Instagram și Facebook ale Radio ZU, Visit Oradea și Târgul de Crăciun Oradea.
Evenimentul Orașul Faptelor Bune, ediția cu numărul patru, este organizat de Radio ZU și Visit Oradea, cu sprijinul Primăriei Municipiului Oradea.
Partenerii Târgului de Crăciun Oradea sunt: Duval Furniture, Selgros Cash & Carry, Auto Bara Oradea.
decembrie 13, 2023
Până la data de 29 decembrie 2023, persoanele înscrise în Programul „Casarea autovehiculelor uzate" (Rabla Local) trebuie să prezinte la Primărie documentele justificative și să...
decembrie 13, 2023
Lucrările de transformare a Pieței Cetate într-un centru de afaceri cu produse agricole și nu numai, după modelul Pieței Rogerius, au avansat în ultima lună,...