Primăria Municipiului Oradea anunță aprobarea finanțării pentru proiectul de reabilitare a Grădiniței nr. 5, situată pe strada Călimăneștilor nr. 10. Prin acest demers, administrația locală continuă investițiile în sistemul educațional, oferind condiții moderne și sigure pentru copiii din unitățile de învățământ preșcolar.
Proiectul a fost depus spre finanțare de Primăria Municipiului Oradea, prin Direcția Management Proiecte cu Finanțare Internațională și Direcția Patrimoniu Imobiliar, la Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest, în cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021-2027, apelul PRNV/2023/621.A/1 – „Infrastructura educațională la nivelul educației timpurii – educație antepreșcolară (creșe) și preșcolară (grădinițe)”.
Obiectivele proiectului vizează modernizarea și dotarea corespunzătoare a grădiniței, reabilitarea clădirii și a instalațiilor aferente, creșterea eficienței energetice și implementarea unor soluții inteligente de gestionare a energiei. Astfel, clădirea va beneficia de spații moderne, curate și multifuncționale, iar fațada degradată va fi curățată și renovată.
Valoarea totală a investiției este de 6.079.468,72 lei, din care suma nerambursabilă este de 4.470.604,85 lei. Durata estimată pentru execuția lucrărilor este de 14 luni de la semnarea contractului de lucrări. Proiectul tehnic de execuție este finalizat.
Etichete:
iunie 18, 2025
Comisia tehnică de circulație, coordonată de viceprimarul Teofil Filimon, s-a întrunit astăzi, 18 iunie 2025, pentru a analiza mai multe solicitări privind instituirea unor restricții...
iunie 19, 2025
Fiind necesară eliberarea domeniului public, Primăria Oradea anunță public că în cursul zilei de miercuri, 18 iunie 2025, Direcția Poliția Locală Oradea a dispus ridicarea...