S-a încheiat recepția lucrărilor de modernizare a străzii Trotușului, respectiv a tronsonului cuprins între străzile Henrik Ibsen și Veteranilor.
Lucrările au fost efectuate de S.C Drumuri Bihor (executant) și S.C Proexco S.R.L (proiectant), prețul contractului fiind de 807.850 lei (fără TVA).
Strada are o lungime de 374 m și o lățime variabilă, din cauza conformației existente a drumului.
În cadrul lucrărilor s-a realizat canalizarea pluvială, s-au montat borduri, s-a executat fundația de balast, stratul de balast stabilizat și mixtura asfaltică pentru zona carosabilă și s-au amenajat trotuarele și accesele la proprietăți.
Pe lângă modernizare, la intrarea pe stradă, dinspre strada Henrik Ibsen se realizează podul de legătură cu cartierul Veteranilor. Noul pod peste Pârâul Peța va lega strada Radu Enescu și strada Trotușului, asigurând atât legătura auto, cât și cea pietonală și a bicicliștilor între cele două zone.
În atașament găsiți o galerie foto.
mai 23, 2022
Se lucrează intens în zona dintre intersecţia B-dul Nufărului cu str. Ciheiului până la capătul liniei de tramvai, pentru executarea lucrărilor la obiectivul „Creșterea mobilității...
mai 24, 2022
Termoficare Oradea anunţă că, pentru remedierea unei avarii, apărută la rețeaua termică primară, începând de azi, 24 mai 2022, ora 9:30, se întrerupe furnizarea apei...