Municipiul Oradea anunță publicarea în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SICAP) a anunțului de participare nr. CN1091566 din data de 09.04.2026, aferent procedurii de licitație deschisă pentru atribuirea contractului de execuție lucrări privind obiectivul de investiții „Reabilitarea și refuncționalizarea clădirii Manejului din cadrul Ansamblului «Cazarma Husarilor», Oradea”.
Proiectul a fost depus de Municipiul Oradea, prin Direcția de Management Proiecte cu Finanțare Internațională, în cadrul Programului Interreg VI-A România–Ungaria, program gestionat de Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Oradea (BRECO).
Valoarea estimată a contractului de lucrări este de 9.075.563,39 lei, fără TVA, iar codul unic de identificare al achiziției este 4230487/2026/17. Operatorii economici interesați pot depune oferte prin intermediul platformei SICAP până la data de 19.05.2026, ora 15:00, în conformitate cu cerințele documentației de atribuire.
Proiectul vizează restaurarea și punerea în valoare a clădirii Manejului, parte a Ansamblului „Cazarma Husarilor”, prin realizarea unor lucrări de restaurare fizică în conformitate cu standardele de conservare a patrimoniului, precum și gestionarea tuturor aspectelor logistice aferente procesului de renovare.
După finalizarea intervențiilor, clădirea va fi refuncționalizată și va găzdui o sală multifuncțională, o sală multimedia și o sală de expoziții permanente. Spațiile create vor permite organizarea unei game variate de activități culturale și educaționale, precum evenimente tematice, ateliere de creație artistică, lecții de istorie a orașului, lansări de carte, reuniuni interdisciplinare pe teme de istorie, artă și cultură, spectacole de teatru, operă și concerte, conferințe de specialitate, întâlniri ale mediului de afaceri și expoziții de artă.
Prin această investiție, administrația locală urmărește valorificarea patrimoniului arhitectural al orașului și integrarea acestuia în circuitul cultural contemporan, contribuind la dezvoltarea durabilă a municipiului și la consolidarea cooperării transfrontaliere.
Informații suplimentare privind procedura de achiziție pot fi consultate pe platforma www.e-licitatie.ro, accesând anunțul de participare nr. CN1091566/09.04.2026.


aprilie 22, 2026
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Oradea (ZMO) anunță implementarea primelor etape ale proiectului „Pădurea Urbană Mobilă”, o inițiativă inovatoare care contribuie la dezvoltarea infrastructurii...
aprilie 22, 2026
Municipiul Oradea anunță demararea lucrărilor de modernizare a străzii Nicolae Beldiceanu – tronsonul nemodernizat, o investiție care vizează îmbunătățirea infrastructurii rutiere și creșterea confortului pentru...