Primăria Municipiului Oradea anunță sosirea primului tramvai dintr-un lot de 9 unități care vor fi livrate treptat până în februarie 2026. Tramvaiele sunt livrate de societatea Astra Vagoane Călători SA, în cadrul proiectelor „Modernizarea flotei de tramvaie la nivelul Municipiului Oradea – etapa 1” și „etapa 2”, implementate de Primăria Oradea prin Direcția Management Proiecte cu Finanțare Internațională.
Valoarea totală a contractului este de 78.750.000 lei fără TVA, cu un preț unitar de 8.750.000 lei fără TVA pentru fiecare tramvai, finanțarea fiind asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Tramvaiele vor fi livrate ritmic, câte unul pe lună, urmând ca întregul lot să fie recepționat până cel târziu în luna februarie 2026. Dintre cele 9 tramvaie, 3 sunt bidirecționale și 6 unidirecționale. Tramvaiele bidirecționale oferă flexibilitate crescută în exploatare, putând fi utilizate eficient chiar și în condiții de lucrări sau restricții de circulație.
Caracteristici tehnice ale tramvaielor:
Aceste tramvaie moderne se alătură celor 20 deja aflate în circulație, achiziționate din fonduri europene în perioada 2020–2022, consolidând astfel angajamentul municipalității pentru un transport public eficient, sigur și sustenabil.
Etichete:
iunie 12, 2025
În conformitate cu prevederile art. 133 alin. (2) lit. a) şi art. 134 alin. (4) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și...
iunie 12, 2025
Casa Darvas-La Roche a găzduit astăzi, 12 iunie, conferința de presă dedicată deschiderii celei de-a IV-a ediții a Sounds of Oradea Festival, care va debuta...