Viceprimarul Florin Birta a susţinut azi, 23 noiembrie 2016, o conferinţă de presă cu ocazia finalizării lucrărilor la trecerea denivelată pe sub liniile de cale ferată Oradea – Episcopia Bihor, din zona străzii Secarei.
„Lucrările la pasajul denivelat pe sub liniile de cale ferată, care asigură accesul din zona străzii Secarei, respectiv din Cartierul Oncea spre Bdul Ştefan cel Mare şi invers, a fost finalizat zilele trecute. Accesul pietonal se va face de acum înainte în siguranţă, cetăţenii nemaifiind nevoiţi să traverseze liniile de cale ferată, punându-şi viaţa în pericol”, a spus viceprimarul Florin Birta.
Lucrările la pasaj au început în luna iunie a anului în curs, fiind finalizate cu patru luni mai devreme decât termenul prevăzut prin contract.
Lungimea totală a pasajului pietonal este de 55 m, acesta având o lăţime de 3 m şi o înălţime de 2,40 m. Valoarea lucrărilor a fost de 1.252.572, fără TVA. Lucrările au fost executate de SC Abed Nego SRL iar proiectantul lucrării a fost SC Aquacons SRL.
Pasajul este iluminat, instalația electrică fiind prevăzută cu senzori de mișcare pentru a economisi curentul. De menţionat că corpurile de iluminat din interiorul pasajului sunt protejate cu un grilaj metalic, deoarece chiar de a doua zi de la montare, acestea au fost sparte de nişte necunoscuţi.
„În continuare, Primăria Oradea doreşte să amenajeze pentru locuitorii din zona Ştefan cel Mare un spaţiu verde şi un spaţiu de joacă pentru copii. În acest sens, Direcţia Patrimoniu va închiria terenul din zonă de la Căile Ferate Româneil, după care, anul viitor va începe amenajarea efectivă a spaţiului verde şi a locului de joacă”, a încheiat viceprimarul Florin Birta.
noiembrie 23, 2016
Pentru finanţarea producerii în cogenerare a energiei termice şi electrice şi pentru asigurarea continuităţii serviciului de termoficare pentru sezonul de încălzire, Termoficare Oradea SA a...
noiembrie 23, 2016
Cu prilejul Zilei Naţionale a României, Primăria Municipiului Oradea invită orădenii să se bucure de sărbătoarea tuturor românilor, atât prin participarea la manifestările oficiale dedicate...