Primăria Municipiului Oradea anunţă organizarea acţiunii lunare privind colectarea deşeurilor de echipamente electrice şi electronice, care va avea loc sâmbătă, 3 martie 2018.
În municipiul Oradea, punctele de colectare fixe stabilite de Primăria Municipiului Oradea sunt:
1. Cartierul Rogerius – zona Parcare Spital Municipal „Dr. Gavril Curteanu”;
2. Cartierul Rogerius – zona str. Sovata, în dreptul Punctului Termic 109;
3. Cartierul Ioşia – zona str. Oneştilor, parcare supermarket Penny;
4. Cartierul Nufărul – zona ultimei staţii de tramvai;
5. Calea Clujului – zona Staționar 3 – Obstetrică-Ginecologie Oradea.
Containerele vor fi disponibile sâmbătă, 3 martie 2018, între orele 8.00-18.00.
Deşeurile de echipamente electrice şi electronice colectate în punctele fixe de colectare vor fi preluate de S.C. Bene Internaţional S.R.L. Oradea.
Pentru cantităţi mari de DEEE persoanele fizice şi/sau juridice, asociaţiile de locatari pot contacta S.C. Bene Internaţional S.R.L. Oradea la tel. fix: 0259 406276; tel. mobil: 0731372103, firma asigurând preluarea şi transportul gratuit pentru deşeurile de echipamente electrice şi electronice.
Organizatorii acestor campanii de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice mulţumesc orădenilor pentru felul în care au răspuns până în prezent acestor acţiuni.
februarie 23, 2018
Viceprimarul Mircea Mălan a susținut azi, 23 februarie 2018, o conferință de presă în cadrul căreia a vorbit despre amendamentele aduse Proiectului de lege privind...
februarie 26, 2018
Luni, 26 februarie, la sediul Primăriei Municipiului Oradea a avut loc o primă întâlnire a grupului de lucru pentru construcţia noii săli de sport din...