Urmând principiul Kaizen „Armonizarea dintre mine şi organizaţia mea aduce valoare şi mă dezvoltă”, o parte dintre angajaţii Administraţiei Sociale Comunitare Oradea au participat, pentru a doua oară, la o acţiune de voluntariat.
Pentru două ore, şi-au îmbrăcat echipamentul de lucru şi au vopsit grilajele de la uşile şi ferestrele Creşei nr. 5 Voinicel, pentru ca micuţii care vor începe creşa în toamnă să se bucure de o casă primitoare.
Acţiunea este a doua dintr-un şir de acţiuni menite să dezvolte munca în echipă, autodisciplina şi nu în ultimul rând, conştientizarea importanţei îmbunătățirii continue la locul de muncă şi în toate aspectele vieții.
august 04, 2017
În urma controalelor efectuate de către polițiștii locali din cadrul Compartimentului Control Comercial al Poliției Locale Oradea la societățile comerciale care desfășoară activități de alimentație...
august 07, 2017
În data de 17 iulie 2017, pe SEAP a fost publicat anunțul privind procedura de achiziție lucrări pentru Restaurarea Casei Darvas - La Roche. Până...
Instrumente de accesibilitate