Știri

martie 12, 2015

Share:

Acţiuni ale Poliţiei Locale pe linie de circulaţie

news-image

În perioada 09.03. – 11.03.2015, poliţiştii locali din cadrul Poliţiei Locale Oradea, în paralel cu monitorizarea aspectelor legate de respectarea legalităţii privind ordinea şi liniştea publică, control comercial şi protecţia mediului, au intensificat acţiunile de verificare a conducătorilor auto care nu respectă prevederile H.G. 1391 din 2006 şi ale O.U.G. 195/2002, republicată şi actualizată.

Astfel, au fost aplicate 15 sancţiuni contravenţionale conducătorilor auto care nu au respectat semnificaţia indicatorului rutier ACCES INTERZIS, aceştia fiind sancţionaţi cu amenzi în valoare de 1.950 lei, iar 27 de conducători auto au fost surprinşi în timp ce au oprit voluntar autovehiculul, aflându-se în raza de acţiune a indicatorului rutier OPRIREA INTERZISĂ, aplicându-se amenzi în valoare de 2.730 lei. Alţi 15 conducători auto au fost suprinşi în timp ce staţionau voluntar pe trecerile de pietoni sau în staţiile mijloacelor de transport în comun, aplicându-se amenzi în valoare de 1.365 lei.

Prin urmare, au fost aplicate un număr de 57 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 6.045 lei.

Pe viitor, poliţiştii locali vor continua verificările pe linie de circulaţie, vizaţi fiind conducătorii auto care nu respectă semnificaţia indicatoarelor rutiere (oprirea interzisă, staţionarea, parcarea şi accesul interzis), încalcă normele legale privind masa maximă admisă şi accesul pe anumite sectoare de drum, precum şi pietonii, bicicliştii şi vehiculele cu tracţiune animală, conform prevederilor OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile public, republicată şi actualizată.

Urmărește-ne pe Social Media:

CONSTRUIT CU IN ROMANIA
© Copyright 2023
Sari la conținut