Știri

martie 21, 2016

Share:

Acțiuni ale poliţiştilor locali privind respectarea prevederilor legii antifumat

news-image

Săptămâna trecută, respectiv în data de 17.03.2016, poliţiştii din cadrul Poliției Locale Oradea au desfăşurat acţiuni cu privire la respectarea și aplicarea Legii nr. 349/2002 actualizată, pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun. Acțiunea s-a derulat pe două direcții:

– la nord de râul Crișul Repede, unde au fost verificaţi 28 agenți economici (baruri, restaurante și cafenele).

– la sud de râul Crișul Repede, unde au fost verificaţi 26 agenți economici (baruri, restaurante și cafenele).

În cadrul acestei acțiuni au fost avertizate verbal persoanele juridice care nu dețineau în faţa punctelor de lucru recipienți metalici pentru stingerea țigaretelor, iar în trei dintre locații au fost suspiciuni că nu s-ar fi respectat în totalitate legea antifumat. Totodată, celor verificați li s-au readus la cunoștință prevederile Legii nr. 349/2002 (a), H.C.L. nr. 207/2015 și H.C.L. nr. 725/2006 modificată, cu privire la interzicerea fumatului în spații închise, obligația deținerii în fața punctelor de lucru a unui recipient metalic pentru colectarea și stingerea țigaretelor, precum și menținerea curățeniei în jurul unității.

Pe viitor polițiștii locali vor continua acțiunile de verificare a agenților economici de pe raza municipiului Oradea.

Urmărește-ne pe Social Media:

CONSTRUIT CU IN ROMANIA
© Copyright 2023
Sari la conținut