În cursul dimineții de luni, 20 iulie 2020, conducerea Administrației Domeniului Public Oradea a purtat discuții cu o mare parte dintre comercianții care își desfășurau activitatea în Hala Veche a Pieței Cetate, mistuită de un incendiu în noaptea de vineri spre sâmbătă.
În urma discuțiilor au fost identificate spații (mese, module) care să fie puse la dispoziția comercianților, astfel încât aceștia să își poată continua activitatea tot în Piața Cetate.
„S-a discutat cu cea mai mare parte a comercianților care vindeau în sectoarele Flori, Legume-Fructe, Alimente, Produse naturiste, Miere, Lapte și dorim să le oferim alte spații în piață, unde să își continue activitatea. De asemenea, suntem în căutarea unei soluții și pentru cei care comercializau produse din carne în Hala Veche”, precizează Liviu Andrica, directorul Administrației Domeniului Public Oradea.
În cursul nopții de vineri spre sâmbătă, 18 iulie a.c., pompierii orădeni au fost solicitaţi pentru stingerea unui incendiu produs la hala agroalimentară din Piața Cetate. Incendiul a distrus hala veche, pe o suprafață de aproximativ 1600 de metri pătrați. Cauza probabilă de producere a incendiului este în curs de stabilire.
iulie 20, 2020
Potrivit art. 3 alin. 3 și 18 din Legea nr.115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, cu modificările şi completările ulterioare: „Dreptul de vot se...
iulie 21, 2020
Au început lucrările de reabilitare energetică a Spitalului Clinic Județean de Urgență din Oradea, urmând ca si Spitalul Municipal să intre în reabilitare în perioada...