Știri

noiembrie 24, 2016

Share:

Ambasadorul Republicii Slovenia în vizită la Primăria Oradea

news-image

Ambasadorul Republicii Slovenia, Excelența Sa Mihael Zupancic și consulul onorific al Consulatului Republicii Slovenia, dna Lucia Nora Morariu au efectuat azi, 24 noiembrie 2016 o vizită la Oradea. Cu această ocazie, delegația a vizitat și Primăria Oradea, unde au fost primiți de city-managerul Dacian Palladi.

În cadrul întâlnirii s-a discutat despre oportunitățile de investiții, despre dezvoltarea mediului economic și social din cele două state. Totodată, Dacian Palladi le-a prezentat oaspeţilor politica de atragere a investitorilor în Oradea și în parcul industrial, precum și avantajele pentru investitori. În cadrul vizitei s-a discutat și despre funcționarea Consiliului Local și a Primăriei Oradea, precum și despre oportunitățile turistice ale municipiului.

„Membrii delegației s-au arătat încântați de felul în care Primăria Oradea gestionează raporturile cu cetățenii, de serviciile oferite de către administrația locală locuitorilor prin centrul de informare din sala ghișeelor (piramidă), dar și de dezvoltarea urbană pe care a cunoscut-o orașul în ultimii ani, precum și de ofertele variate pentru turiști. Cei doi oficiali au promis că vor reveni în Oradea și în calitate de turiști”, a menționat Dacian Palladi la finalul vizitei.

Urmărește-ne pe Social Media:

CONSTRUIT CU IN ROMANIA
© Copyright 2023
Sari la conținut