Arina Moș, directorul Administrației Sociale Comunitare Oradea, a susținut azi, 21 aprilie 2015, o conferință de presă în care a vorbit despre demararea campaniei de informare „Singuri acasă – Ai grijă de copiii tăi oriunde te afli!”. Acest proiect se adresează copiilor rămași singuri în țară, care se află în grija bunicilor sau a familiei extinse, ca urmare a plecării în străinătate a ambilor părinți, dar și copiilor din familii monoparentale.
La conferința de presă a fost prezentă și dr. Anca Frățilă – medic școlar, specialist în psihiatrie pediatrică. Aceasta a vorbit despre ce se întâmplă la nivel afectiv cu copiii care sunt separați de părinți, descriind stările de abandon, anxietate și tristețe pe care le resimt aceștia.
„Prin această campanie dorim să venim în sprijinul părinților care merg să muncească în străinătate. Într-o lume ideală, copiii cresc alături de copiii lor, dar condițiile socio-economice îi obligă pe mulți părinți să meargă să muncească în afara țării. La data de 30 iunie 2014, numărul cazurilor în care părinții erau plecați în străinătate era de 1044 pe județul Bihor, conform datelor statistice centralizate de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție. Din păcate, ne confruntăm cu reticența părinților din Oradea în a anunța plecarea din țară. Nu dorim să sancționăm, dorim să urmărim interesul superior al copilului prin oferirea de consiliere și suport psihologic gratuit familiilor și copiilor rămași singuri acasă”.
Părinții care pleacă în străinătate sunt rugați să notifice plecarea din țară, cu cel puțin 40 de zile înainte, la Centrul de informare pentru cetățeni din cadrul ASCO. Notificarea va conține, în mod obligatoriu, desemnarea persoanei care se ocupă de întreținerea copilului pe perioada absenței părintelui sau tutorelui, iar confirmarea acestei persoane se efectuează de către instanța de tutelă (Judecătoria Oradea – Registratură).
Consultațiile vor fi oferite de către Anca Frățilă – medic școlar, specialist psihiatrie pediatrică la cabinetul de pe str. Mihai Viteazul nr. 12, în mod gratuit, în baza unui bilet de trimitere de la medicul de familie.
Dr. Anca Frățilă a ținut să precizeze: „Atașamentul e o nevoie biologică a oricărei ființe umane. În absența unui atașament securizat, copilul, indiferent de vârstă, trăiește sentimentul de abandon și tristețe. Trebuie să știți că depresia la copil există și ea se manifestă cel mai adesea prin tulburări de somn, tulburări de alimentație, agitație, irascibilitate. De obicei avem un copil căruia nimeni nu îi intră în voie. La copilul de vârstă școlară apar tulburările de conduită, tulburări de atenție, rezultate slabe la școală. Prin sprijin specializat, acești copii pot fi ajutați să depășească aceste momente, când sunt lipsiți de figura părintească timp îndelungat.”
În încheiere, Arina Moș, directorul ASCO a făcut un apel public și a mulțumit tuturor instituțiilor care doresc să colaboreze pentru un rezultat cât mai bun al campaniei.
aprilie 21, 2015
Reprezentanții Direcției Tehnice din Primăria Oradea împreună cu dna Florica Cherecheș, deputat în Parlamentul României, sau întâlnit în acest sfârșit de săptămână cu reprezentanții Fundației...
aprilie 21, 2015
În cursul săptămânii trecute, firma executantă a început lucrările aferente obiectivului de investiţie ,,Reabilitare faţadă şi casa scării, înlocuire ţiglă la acoperiş la Palatul Poynar,...