Municipalitatea solicită asociațiilor de proprietari efectuarea activității de cosit a ierbii – etapa a II-a, până la sfârșitul lunii aprilie 2018.
În conformitate cu Hotărârea Consiliului Local nr. 429 din 28 mai 2009, privind aprobarea Regulamentului privind organizarea, dezvoltarea şi întreţinerea spaţiilor verzi din Municipiul Oradea și a Protocolului de transmitere în folosinţă gratuită a terenurilor cu destinaţia de spații verzi, asociațiile de proprietari au obligația de a cosi iarba, de a tunde gardul viu și de a colecta deșeurile de pe spațiile verzi din cvartalele de locuit, în conformitate cu protocolul încheiat cu municipalitatea.
Asociațiile de proprietari au obligația de a efectua cosirea ierbii lunar, în perioada martie – octombrie 2018, concomitent cu activitatea de cosit a ierbii pe care municipalitatea o realizează prin prestatorii de servicii contractați în acest sens.
Astfel, efectuarea activității de cosit a ierbii etapa a II-a trebuie finalizată până la sfârșitul lunii aprilie 2018.
În perioada 2 – 4 mai, Poliția Locală și reprezentanții Compartimentului Spatii Verzi din cadrul Direcției Tehnice vor face verificări în teren privind activitățile de cosit a ierbii desfășurate în baza Protocoalelor de transmitere în folosinţă gratuită a terenurilor cu destinaţia de spații verzi, încheiate între părți.
În caz de neconformare se vor aplica sancțiuni contravenționale potrivit art. 8, alin. 1, lit. e din Hotărârea Consiliului Local nr. 429 din 28 mai 2009, cu amenzi cuprinse între 2000-2500 lei.
aprilie 17, 2018
Asociația "Euro Foto Art" a pregătit, în parteneriat cu Fundația de Protejare a Monumentelor Istorice din Județul Bihor, Comunitatea Evreilor din Oradea și Clubul Fotografic...
aprilie 18, 2018
Săptămâna trecută s-a finalizat semnarea contractului pentru restaurarea clădirii Muzeului Francmasoneriei, urmând ca joi, 19 aprilie 2018, să se predea amplasamentul constructorului pentru începerea lucrărilor.Proiectul...