Știri

februarie 18, 2026

Share:

Autovehicul fără stăpân depistat pe domeniul public în Oradea

news-image

Polițiștii locali din cadrul Direcției Poliția Locală Oradea au depistat pe strada Sfântul Apostol Andrei, nr. 50, un autovehicul marca Opel Vivaro, de culoare neagră, fără număr de înmatriculare, presupus a fi fără stăpân.

În acest sens, a fost întocmit procesul-verbal de constatare și afișată somația pentru ridicarea vehiculului de către deținătorul legal, conform prevederilor Legii nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale.

În cazul în care autovehiculul nu va fi ridicat de către deținătorul legal, acesta va fi transportat pe strada Academiei nr. 3, în spațiu administrat de Direcția Patrimoniu Imobiliar a Primăriei Oradea.

Informații suplimentare pot fi obținute la sediul Direcției Poliția Locală Oradea, str. Iuliu Maniu, nr. 20, sau la numărul de telefon 0359.412.551, în intervalul orar 08:00 – 16:00.

Urmărește-ne pe Social Media:

CONSTRUIT CU IN ROMANIA
© Copyright 2023
Sari la conținut