În urma verificărilor efectuate de către Poliția Locală Oradea, a fost depistat autovehiculul marca Ford, de culoare gri, înmatriculat în străinătate, aflat pe str. Aluminei, nr. 33, presupus a fi fără stăpân.
În acest sens, a fost întocmit procesul-verbal de constatare și somația, în vederea ridicării autovehiculului de către deținătorul legal, care a fost afișată pe caroserie, conform prevederilor Legii nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului, ori al unităților administrativ-teritoriale.
În situația în care autovehiculul nu va fi ridicat de către deținătorul legal, acesta va fi ridicat și transportat pe str. Academiei, nr. 3, spațiu administrat de către Direcția Patrimoniu Imobiliar din cadrul Primăriei Oradea.
Informații suplimentare se pot obține la sediul Direcției Poliția Locală Oradea – str. Iuliu Maniu, nr. 20, sau la numărul de telefon 0359.412.551, în intervalul orar 08-16.
martie 21, 2024
În perioada 29-31 martie, sărbătorim Paștele Catolic cu o ediție dedicată a Târgului de Paști, în Cetatea Oradea! În cele trei zile de eveniment, vizitatorii...
martie 21, 2024
Campania „În 2024, Online câștigi mai mult decât Dublu”, care a demarat în 18 ianuarie și prin care Primăria dorește să-i motiveze pe cetățeni să...