În urma verificărilor efectuate de Poliția Locală Oradea, a fost depistat autovehiculul presupus a fi fără stăpân marca Opel, de culoare albastră, cu numărul de înmatriculare BH 12 HRB, al cărui proprietar este decedat, aflat pe str. Redutei, nr. 6.
În acest sens, a fost întocmit procesul-verbal de constatare și somația, în vederea ridicării autovehiculului de pe domeniul public, care a fost afișată pe caroseria autovehiculului, conform prevederilor Legii nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului, ori al unităților administrativ-teritoriale.
În situația în care autovehiculul nu va fi mutat de pe domeniul public, acesta va fi ridicat și transportat pe str. Academiei, nr. 3, spațiu administrat de către Direcția Patrimoniu Imobiliar din cadrul Primăriei Oradea.
Informații suplimentare se pot obține la sediul Direcției Poliția Locală Oradea – str. Iuliu Maniu, nr. 20, sau la numărul de telefon 0359.412.551, în intervalul orar 08-16.
noiembrie 06, 2023
S.C. COMPANIA DE APĂ ORADEA S.A. anunţă consumatorii că în vederea facturării consumurilor de apă rece pentru luna noiembrie 2023, citirea contoarelor de branşament se...
noiembrie 06, 2023
Lucrările la parcarea de tip Park and Ride amenajată în jurul Catedralei Ortodoxe au ajuns la un stadiul fizic de 71%, constructorul având ca termen...