Știri

decembrie 04, 2024

Share:

Autovehicule fără stăpân, depistate pe domeniul public  

news-image

În urma verificărilor efectuate de Poliția Locală Oradea, au fost depistate următoarele autovehicule presupuse a fi fără stăpân:

– autovehiculul marca Ford de culoare albastră, fără număr de înmatriculare, aflat pe str. Nicolae Șova, nr. 3A.

– autovehiculul marca Opel de culoare gri, fără număr de înmatriculare, aflat pe str. Sfântul Apostol Andrei, nr. 69.

 – autovehiculul marca BMW de culoare neagră, fără număr de înmatriculare, aflat pe str. Alexandru cel Bun, nr. 11.

–  autovehiculul marca Volkswagen de culoare gri, cu numere de înmatriculare străine  – DH 272T, aflat pe str. Berdard Shaw, nr. 23A.

În acest sens, au fost întocmite procese-verbale de constatare și somațiile în vederea ridicării  autovehiculelor de către deținătorul legal, care au fost afișate pe caroseria autovehiculului, conform prevederilor Legii nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului, ori al unităților administrativ-teritoriale.

În situația în care autovehiculele nu vor fi ridicate de către  deținătorul legal, acestea vor fi ridicate și transportate pe str. Academiei nr. 3, spațiu administrat de către Direcția Patrimoniu Imobiliar din cadrul Primăriei Oradea.

Informații suplimentare se pot obține la sediul Direcției Poliția Locală Oradea – str. Iuliu Maniu, nr. 20 sau la numărul de telefon 0359.412.551, în intervalul orar 08:00 – 16:00.

Urmărește-ne pe Social Media:

CONSTRUIT CU IN ROMANIA
© Copyright 2023
Sari la conținut