În urma verificărilor efectuate de Poliția Locală Oradea, au fost depistate următoarele autovehicule presupuse a fi fără stăpân:
În acest sens, au fost întocmite procese-verbale de constatare și somații, în vederea ridicării autovehiculelor de către deținătorii legali. Acestea au fost afișate pe caroseria fiecărui autovehicul, conform prevederilor Legii nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale.
În cazul în care autovehiculele nu vor fi ridicate de către deținătorii legali, acestea vor fi ridicate și transportate pe str. Academiei nr. 3, într-un spațiu administrat de Direcția Patrimoniu Imobiliar din cadrul Primăriei Oradea.
Informații suplimentare se pot obține la sediul Direcției Poliția Locală Oradea – str. Iuliu Maniu nr. 20 sau la numărul de telefon 0359.412.551, în intervalul orar 08:00 – 16:00.































iulie 24, 2025
Valoarea contractului este de 22.839.000,00 lei fără TVA, iar termenul de execuție a lucrărilor este de 12 luni de la emiterea ordinului de începere. Contractul...
iulie 24, 2025
În cursul zilei de ieri, 23 iulie, primarul Florin Birta, alături de reprezentanți ai Primăriei Municipiului Oradea, s-a întâlnit cu locuitorii din zona străzilor Veteranilor...