Știri

decembrie 18, 2015

Share:

Casa Darvas – La Roche va deveni primul Muzeu Art Nouveau din România

news-image

În ședința Consiliului Local de luni, 21 decembrie 2015, va fi supus aprobării proiectul de hotărâre privind administrarea, conservarea și promovarea ca obiectiv turistic a imobilului monument istoric Casa Darvas – La Roche, situat în Oradea, str. Iosif Vulcan nr. 11.

Astfel, administrarea, conservarea și promovarea ca obiectiv turistic a imobilului monument istoric Casa Darvas – La Roche, situat în “Ansamblul Urban – Centrul Istoric Oradea”, se va face de la 1 ianuarie 2016 de către Fundația pentru Protejarea Monumentelor Istorice din Județul Bihor. Totodată, vor fi alocate fonduri financiare în bugetul fundației, în vederea prevenirii degradării, precum şi a conservării și restaurării monumentului istoric Casa Darvas – La Roche, urmând ca fundația să stabilească măsurile tehnice și administrative necesare.

“Ne bucurăm că Municipiul Oradea, prin Fundația pentru Protejarea Monumentelor Istorice, realizează un proiect în premieră națională, și anume amenajarea unui Muzeu Art Nouveau la Oradea. Sperăm să avem concursul tuturor instituțiilor de specialitate și a Ministerului Culturii”, a spus d-na Adriana Lipoveanu, presedinta Fundatiei pentru Protejarea Monumentelor Istorice..

Imobilul Casa Darvas – La Roche are o importanță patrimonială deosebită, fiind clasat ca monument istoric. Clădirea este unul dintre cele mai frumoase exemple de arhitectură stil Art Nouveau din Oradea, care datorită felului în care a fost proiectată, reprezintă o valoare europeană recunoscută.

În urma aprobării acestui proiect de hotărâre, se va încheia un contract de administrare între Municipiul Oradea și Fundația pentru Protejare a Monumentelor Istorice.

“Primul eveniment care va avea loc, la începutul lunii martie 2016, în Casa Darvas – La Roche va fi expoziția internațională “Art Nouveau și Ecologia”, expoziție intinerantă a rețelelor orașelor Art Nouveau Bruxelles. În acest sens, imobilul va intra într-un proces de amenajare a spațiilor interioare și de conservare și supraveghere a patrimoniului mobil existent. În continuare, vom dezvolta în colaborare cu Ordinul Arhitecților din România și cu alți parteneri proiectul de reabilitare a întregului imobil și vom pregăti documentația pentru viitorul muzeu Art Nouveau”, a declarat d-na Angela Lupșea, director executiv al Fundației pentru Protejarea Monumentelor Istorice.

Urmărește-ne pe Social Media:

CONSTRUIT CU IN ROMANIA
© Copyright 2023
Sari la conținut