20 aprilie este o zi de referință în istoria orașului Oradea. Este ziua în care, în anul 1919, trupele conduse de Generalul Traian Moșoiu au intrat în oraș, acest moment marcând intrarea sa în componența României Mari.

Pe 20 aprilie 1919, primarul Oradiei, Rimler Karoly, însoțit de câțiva consilieri municipali și de Coriolan Pop și Iustin Ardelean, îl întâmpină, cu pâine și sare, pe general la intrarea dinspre Cluj, lângă Uzina de Apă, și îi cer acestuia să ocrotească orașul de pe Criș, populația căruia fusese supusă la grele încercări de către regimul bolșevic al lui Bela Kun.

Generalul Moșoiu și comandanții săi urcă în sala Palatului Primăriei Oradea, unde are loc o primă discuție cu primarul Rimler Karoly, pe probleme administrative. La scurt timp, cu toții coboară în Piața Unirii, fiind întâmpinați de vicarul ortodox, Roman Ciorogariu.

După acest moment festiv din Piața Unirii, generalul Traian Moșoiu, urmat de suita sa, intră în Palatul Episcopal Greco-Catolic, al episcopului Demetrie Radu. În jurul orei 15 și jumătate, Traian Moșoiu și generalii săi, au descins la restaurantul „Sas” (Palatul Vulturul Negru), unde au luat masa. După ora 16.00, începe defilarea trupelor Armatei Române.

Generalul Traian Moșoiu a plecat în aceeași zi mai departe, cu automobilul său. Comandant al trupelor din Oradea a rămas generalul Holban.

Traian Moșoiu s-a născut într-o familie înstărită din zona Branului, jud. Brașov și a urcat, treaptă cu treaptă, în ierarhia militară, ajungând, în 1919, general de divizie. Acesta s-a bucurat de admirația deplină a Reginei Maria, care și-a notat în jurnalul său cele mai calde aprecieri la adresa generalului ardelean.

De-a lungul întregii cariere militare, care se întinde pe durata a trei decenii, generalul s-a dovedit a fi „un adevărat simbol al umanului, moralității și firescului în raport cu semenii”, înfruntând moartea, în tranșee, alături de cu soldații săi.
În Decembrie 1919, Traian Moșoiu „și-a băgat sabia în teacă” și a părăsit rândurile armatei, intrând în politică. Între anii 1924 și 1932, Moșoiu a ocupat funcția de președinte al filialei Bihor a PNL, luptându-se, de această dată, pe căi administrative și politice pentru a ajuta Bihorul.
Încă din 1919, se implică în gestionarea problemelor orașului Oradea. A contribuit la sistematizarea Pieței Unirii (1923), la ridicarea bustului M. S. Regele Ferdinand din fața Școlii Militare din Oradea, a bustului A. S. R. Principele Carol în fața Școlii de Jandarmi, a statuii Reginei Maria în fața Teatrului, în 1920, și a statuii ecvestre a Regelui Ferdinand, în Piața Unirii, în 1924.

În anul 1923, a pus bazele Asociației Plugarilor din Județul Bihor, al cărei președinte de onoare a fost. De asemenea, a sprijinit, în Bihor, înființarea mai multor cooperative și bănci populare.

Viața politică interbelică s-a dovedit a fi una foarte agitată, senatorul liberal implicându-se activ în toate campaniile pentru alegeri, susținându-și partidul care l-a propulsat.

Din păcate, nu va apuca să se mai bucure de roadele muncii sale, deoarece a decedat la 30 iulie 1932 la București, fiind înmormântat în Cimitirul Bellu.

În parcul Nicolae Bălcescu din Oradea se află statuia generalului Moșoiu, care a fost reabilitată de către Primăria Oradea prin Fundația de Protejare a Monumentelor Istorice din județul Bihor, ca administrator al monumentelor de for public, în urmă cu patru ani.

Tiberiu Moşoiu, fiul generalului, de profesie jurist, s-a născut la 23 iunie 1898 la Târgovişte. Studiile liceale le-a făcut la Ploieşti şi Câmpulung. A participat ca voluntar în Primul Război Mondial, la Divizia 1 Vânători de munte şi la artilerie, a fost un soldat curajos, pentru faptele sale a fost decorat.

După război, şi-a continuat studiile la universităţile din Viena şi Bruxelles în filosofie şi drept, iar în 1928 a obținut doctoratul în drept la Universitatea din Bruxelles, diploma fiind echivalată la Facultatea Juridică a Universității din Iași.

În 1928 profesorul Tiberiu Moșoiu a fost numit conferenţiar la Catedra de drept roman a Facultăţii de Drept din Oradea, din 1931 profesor agregat apoi din 1934 profesor titular, stabilindu-se la Oradea.

În urma alegerilor din iulie 1927 a fost ales deputat în Parlamentul României, din partea P.N.L. La alegerile electorale din luna iunie 1931 a candidat din partea partidului Uniunea Națională, fiind din nou ales deputat. După moartea tatălui său (la data de 15 august 1932), a fost numit în locul lui ca președinte al organizației județene Bihor a P.N.L.

La 29 noiembrie 1933, prefectura judeţului Bihor a fost înştiinţată telegrafic de către subsecretarul de stat de la Interne, că Tiberiu Moşoiu, profesor la Facultatea de Drept, a fost numit primar delegat al municipiului Oradea. Tânărul primar Tiberiu Moşoiu a preluat conducerea oraşului la 1 decembrie 1933, depunând jurământul în faţa prefectului Ion Picu Băncilă.
Chiar dacă n-a fost orădean de origine, cu timpul a devenit unul dintre cei mai apreciaţi primari ai oraşului Oradea.
Tiberiu Moşoiu a deţinut funcţia de primar, în calitate de preşedinte al Comisiei Interimare, în perioada 29 noiembrie 1933 – 2 noiembrie 1935. În timpul mandatului său a făcut eforturi pentru ridicarea orașului Oradea, făcând investiții majore. De numele lui se leagă construirea Ştrandului Municipal, dotarea Aeroportului Oradea cu hangare noi şi cu aerogară, un monument al generalului Traian Moşoiu și busturile lui Mihai Eminescu şi Barbu Ștefănescu Delavrancea.

A fost guvernator al Băncii Naționale a României în perioada 21.05.1946 – 08.11.1947, fiind un interval de timp important, din punct de vedere politic, cu multe transformări la Banca Națională a României (devalorizarea monedei naţionale, etatizarea Băncii Naţionale a României etc.).
După eliminarea liberalilor conduşi de Gh. Tătărescu din guvernul Petru Groza, Tiberiu Moşoiu a fost îndepărtat de la conducerea BNR. La sfârşitul anului 1947 i s-a impus domiciliu forţat.
Tiberiu Moșoiu a fost arestat la 5 mai 1950. A murit în închisoarea de la Sighet. Închisoarea de la Sighet avea un regim special, în intervalul 1950-1955 nu s-au întocmit acte de deces, data decesului este prezumată. Actele de deces ale celor decedați la Sighet au fost întocmite abia în anul 1957.

Urmărește-ne pe Social Media: