Știri

februarie 26, 2018

Share:

Comisia consultativă a avizat lucrările de tăiere și/sau intervenție în coroana arborilor amplasați în spațiile verzi din Municipiul Oradea, pentru luna martie 2018

news-image

În data de 26.02.2018, între orele 10:00 și 12:00, în Sala Mare a Primăriei Municipiului Oradea a avut loc întâlnirea comisiei consultative privind lucrările de tăiere și/sau intervenție în coroana arborilor amplasați în spațiile verzi. La această ședință au participat membrii comisiei consultative: Gheorghe Sarca – dr. ing. horticol, Facultatea de Protecția Mediului, Orlando Balaș – inginer peisagist, lect. univ. dr. la Universitatea Oradea și Smit Ildico – inginer silvic, doctor în silvicultură. Din partea Direcției Tehnice au participat următorii: Emil Bențan – director executiv adjunct, Direcția Tehnică, Mircea Stejeran – şef serviciu Lucrări și Servicii Publice, Gabriel Dobre – consilier, Loreta Mălăin – inginer horticol, Ramona Bakk – inginer horticol, Lucian Fărăgău – inginer silvic.

În cadrul acestei întruniri au fost analizate 41 de solicitări și sesizări privind lucrări de tăieri și intervenții cu tăieri în coronamentul arborilor (toaletări), primite de la cetățeni din Municipiul Oradea. Din cei 41 de arbori propuși spre tăiere, 17 au primit un punct de vedere favorabil cu privire la aprobarea cererilor analizate, majoritatea arborilor fiind uscați și afectați biologic. Din cele 362 de intervenții cu tăiere în coronamentul arborilor (toaletări) au primit aviz favorabil 319, majoritatea pentru eliminarea crengilor uscate și echilibrare.

Urmărește-ne pe Social Media:

CONSTRUIT CU IN ROMANIA
© Copyright 2023
Sari la conținut