Compania de Apă Oradea a sărbătorit azi, 9 octombrie 2015, împlinirea a 120 de ani de alimentare cu apă și a 105 ani de epurare a apelor uzate în Oradea.
La conferința de presă organizată la Hotel Internațional – Băile Felix, în cadrul Simpozionului „Apa în Oradea”, au participat primarul Ilie Bolojan, prefectul județului Bihor – Claudiu Pop, vicepreședintele Consiliului Județean – Ionel Avrigeanu, dar și alți invitați și colaboratori ai Companiei de Apă Oradea.
Primarul Ilie Bolojan a spus în deschiderea conferinței de presă: „Prezența mea aici este un semn de respect pentru serviciul pe care îl asigură Compania de Apă în Oradea. Le mulțumesc tuturor colegilor care lucrează în această companie pentru ceea ce au făcut. Mulțumesc d-lui Ioan Ciursaș și d-lui Ovidiu Gavra pentru investițiile importante care s-au făcut aici. Spre deosebire de celelalte companii din Romănia, Compania de Apă din Oradea are ca principal acționar Primăria Oradea, fapt care are atât avantaje, cât și dezavantaje. Îmi doresc să facem față împreună tuturor provocărilor, iar în anii următori, programul nostru de extindere a rețelelor să continue. La mulți ani, Compania de Apă!”
Prefectul Județului Bihor, dl. Claudiu Pop, a completat: „120 de ani de alimentare cu apă înseamnă mult, înseamnă o transformare uriașă a municipiului Oradea. S-a văzut în această perioadă, când se efectuează lucrări la rețele, ce înseamnă să nu poți beneficia de apă curentă. Mi-aș dori ca peste 6-7 ani, Compania de Apă să fie, ca operator unic, prezentă în toate localitățile județului.”
octombrie 09, 2015
Oradea se pregăteşte să-şi îmbrace luni, 12 octombrie, straiele de sărbătoare, pentru a marca alături de orădeni Ziua Oraşului Oradea.Orădenii vor sărbători atât data de...
octombrie 09, 2015
În conformitate cu prevederile art. 39 alin. 2 şi 3 din Legea nr. 215 /2001 privind administraţia publică locală, republicată, se convoacă şedinţa extraordinară a...