Știri

știri

iulie 31, 2024

Share:

Consiliul Local a aprobat rectificarea bugetului Asociației Club Sportiv Fotbalistic Oradea pentru sezonul competițional 2024-2025

news-image

În ședința de azi a Consiliului Local a fost aprobată rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al Asociației Club Sportiv Fotbalistic Oradea pentru anul 2024. Decizia vine ca urmare a promovării echipei principale în Liga a 2-a, realizare ce impune adaptarea bugetului la noile cerințe și obiective sportive.

Având în vedere succesul echipei în sezonul competițional 2023-2024, care a culminat cu promovarea în Liga a 2-a, a devenit necesară reanalizarea bugetului pentru anul în curs, dar și pentru sezonul competițional 2024-2025. Noile obiective includ menținerea în Liga a 2-a și consolidarea unui nucleu de jucători care să permită, pe viitor, accederea în Liga Națională.

Astfel, în urma votului din ședința Consiliului Local de astăzi, bugetul total pentru sezonul competițional 2024-2025 va crește la 1.842.800 euro. La cota de finanțare acordată de Municipiul Oradea, care se ridică la suma de 642.800 euro, se mai adaugă sursa de finanțare pusă la dispoziție de Consiliul Județean Bihor, în valoare de 200.000 euro. Diferența până la 1.842.800 euro va fi acoperită din alte surse de venit, precum vânzările de bilete și abonamente, sponsorizări, vânzări de materiale promoționale și prestări servicii, alături de venituri de la FRF și TV.

Primarul Florin Birta a subliniat în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc astăzi, 31 iulie, importanța acestei rectificări bugetare: „Faptul că echipa noastră a promovat în Liga a 2-a este un motiv de mândrie și ne obligă să ne adaptăm noilor cerințe și obiective. Majorarea bugetului Asociației Club Sportiv Fotbalistic Oradea este esențială pentru a susține performanța echipei și pentru a continua dezvoltarea sportului în orașul nostru. FC Bihor este în acest moment un club fără datorii și care funcționează transparent, ceea ce cred că îl face atractiv pentru potențiali investitori privați. Pentru sănătatea unui club de fotbal este foarte important ca sursele de venit atrase din zona privată să fie mai mari decât cele obținute din surse publice.”

Etichete:

Urmărește-ne pe Social Media:

CONSTRUIT CU IN ROMANIA
© Copyright 2023
Sari la conținut