Știri

ianuarie 18, 2016

Share:

Continuă lucrările din zona centrală

news-image

Primarul Ilie Bolojan a abordat în cadrul conferinței de presă de vineri, 15 ianuarie și continuarea lucrărilor din zona centrală, dar și demararea altor lucrări în perimetrul central.

Astfel, până în primăvară va fi integral finalizată Piața Unirii cu toate detaliile, momentan ea fiind finalizată în proporție de 99%.

În această vară se vor finaliza și lucrările la Podul Sfântul Ladislau, dar rămâne în lucru parcarea subterană de pe str. Independenței. Această parcare poate fi terminată în toamnă târziu sau cel mai târziu în primăvara anului următor.

“Trebuie totodată să lucrăm și la piațeta de deasupra parcării subterane. În aceste luni, ianuarie/februarie, trebuie să se pună de acord proiectantul inițial al parcării cu proiectanții piațeței, în sensul de a veni cu planul de amenajare a unei piațete care să conveargă în aceași direcție cu zona centrală și cu proiectul Pieței Unirii. O să prezentăm public proiectul la care se va ajunge. Cert este că trebuie să decidem în acestă primăvară și felul în care va arăta piațeta respectivă. La primăvară vom asfalta strada Independenței și în momentul în care se deschide circulația pe pod se va deschide și circulația pe strada Independenței”, a spus primarul Ilie Bolojan

Municipalitatea mai are în vedere încă o lucrare importantă, respectiv amenajarea Pieței Ferdinand, pentru care cel mai probabil anul acesta va fi derulată licitația.

Un alt obiectiv al Primăriei Oradea este pietonalizarea străzii Vasile Alecsandri. Proiectul pietonal există, este definitivat, mai rămâne de realizat doar înțelegerea cu proprietraii/chiriașii acelor clădiri. Primăria le oferă în acest sens un parteneriat: ei își reabilitează fațadele, iar Primăria se ocupă de realizarea pietonalului, de întocmirea proiectelor și tot ce înseamnă utilități, la fiecare clădire urmând să fie montat un modul de termoficare.

“Strada Vasile Alecsandri va fi un exemplu de stradă care se reabilitează cap-coadă”, a spus primarul Ilie Bolojan.

O altă lucrare importantă în centrul orașului este amenajarea malului stâng al Crișului Repede. “Vom avea parcarea executată, dar de la Podul Sf. Ladislau pe malul stâng în jos, trecând pe lângă primărie, spațiul nu arată cum trebuie. Pe malul celălalt urmează să înceapă amenajarea unui spațiu de alimentație publică, prin acea concesiune care a fost câștigată. S-a obținut autorizația de construcție, iar în primăvară vor începe lucrările. Dar malul stâng trebuie să îl reabilităm printr-un parteneriat cu Ministerul Mediului, cu cei de la Apele Române, pentru că ei sunt proprietarii acestor ziduri de susținere. Încercăm să definitivăm acest proiect cu o pistă pietonală și de biciclete, care să treacă pe sub Podul Sf. Ladislau și să continue pe malul stâng până la Podul Decebal”, a completat primarul Ilie Bolojan.

Urmărește-ne pe Social Media:

CONSTRUIT CU IN ROMANIA
© Copyright 2023
Sari la conținut