Campania derulată de Direcția de Asistență Socială Oradea „Nu muncești, nu primești”, începută în urmă cu un an, prin care se verifică și monitorizează zilnic activitatea de curățenie desfășurată la blocurile situate pe str. Voltaire şi străzile adiacente, continuă.
Astfel, beneficiarii de ajutor social şi de servicii de servire a hranei în regim de cantină socială din municipiul Oradea, care au stabilită prin lege obligativitatea efectuării unor ore şi acţiuni în folosul comunităţii, au efectuat şi continuă să efectueze, zilnic, acţiuni de igienizare a spaţiului public din vecinătatea zonei în care locuiesc şi inclusiv pe malul Crişului Repede, sub coordonarea consilierilor din cadrul Serviciului Social, în colaborare cu reprezentanţii R.E.R. Ecologic şi ai Primăriei Municipiului Oradea.
Efectuarea curăţeniei în zonă se realizează cu materiale specifice (mături, lopeţi, saci etc), puse la dispoziţie de către Primăria Municipiului Oradea, cu respectarea măsurilor de protecţie a muncii.
Cu toate că dinamica beneficiarilor nu a suferit modificări majore ca urmare a monitorizării de către DAS Oradea a efectuării orelor şi acţiunilor în folosul comunităţii, deprinderile de a realiza şi menţine curăţenia în spaţiul public din vecinătatea locuinţei sunt vizibile, dar, din păcate, doar în cazul celor care prestează acțiunile de curățenie. Ceilalți locatari nu sunt în stare să mențină curățenia, ceea ce produce multe nemulțumiri din partea celor care muncesc în folosul comunității.
În dorința de a schimba mentalități și în această zonă defavorizată, consilierii DAS Oradea sunt prezenți zilnic în zona Voltaire pentru a încuraja această categorie socială să înțeleagă că au și obligații, nu doar drepturi.
Numărul dosarelor de ajutor social în Oradea a scăzut în fiecare an. Astfel, dacă în anul 2014 am avut o medie de 235 de dosare, în anul 2019 Oradea înregistrează un număr de 142 de dosare de ajutor social.
Campania „Nu muncești, Nu primești!”, se adresează beneficiarilor noștri care au capacitatea deplină de muncă, rolul asistenței sociale fiind acela de a-i sprijini pe cei care nu pot munci din diverse motive (boală, dizabilitate, persoane vârstnice, copii).
august 13, 2019
Luni, 12 august 2019, tramvaiele au staţionat în mai multe intervale orare, din cauza unor accidente produse în municipiul Oradea și a ruperii unui stâlp...
august 14, 2019
OTL informează publicul călător că în 15 august mijloacele de transport în comun vor circula conform programelor aprobate pentru zilele de duminică şi sărbători legale,...