Știri

septembrie 28, 2015

Share:

Demersuri în vederea preluării de la CFR a unui teren pentru drumul expres

news-image

Administrația Imobiliară Oradea a întocmit un proiect de hotărâre, care va fi prezentat mâine în cadrul ședinței de consiliu din luna septembrie, proiect care prevede preluarea în folosință prin închiriere sau prin subconcesiune de către muncipiul Oradea a suprafeței de 13.588 mp teren – proprietatea publică a statului – administrat de Ministerul Transporturilor și concesionat Companiei Naționale de Căi ferate CFR S.A, teren care va fi afectat de lucrările legate de Drumul expres.

Drumul expres se realizează prin proiectul intitulat „Decongestionarea traficului rutier și îmbunătățirea mobilității populației pe coridorul transfrontalier de legătură Oradea – Biharkeresztes”, în cadrul programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria – România 2007-2013.

Primarul Ilie Bolojan a explicat că este nevoie de această hotărâre pentru realizarea acestei investiții, deoarece s-a constatat că ampriza drumului expres pe unele porțiuni se suprapune cu zone deținute în concesiune de către CFR. Este vorba despre tronsonul cuprins între str. Făcliei și Gh. Doja, respectiv tronsonul dintre str. E. Teodoroiu și strada Izvorului.

Deoarece procedura transferului fără plată a suprafeței menționate necesită o pregătire îndelungată, care va depăși termenul prognozat pentru punerea în funcțiune a investiției, prin proiectul de hotărâre Consiliul Local Oradea va mandata primarul Ilie Bolojan pentru negocierea unui contract de închiriere sau subconcesiune între municipiul Oradea și Compania Națională de Căi Ferate pentru luarea în folosință a suprafeței de teren, respectiv darea acordului de principiu pentru preluarea în folosință prin chirie sau subconcesiune a terenului respectiv.

„Sper să putem rezolva această problemă juridică și această procedură pentru ca să putem închide cu succes proiectul drumului expres până la finalul anului 2015”, a spus primarul Ilie Bolojan.

Urmărește-ne pe Social Media:

CONSTRUIT CU IN ROMANIA
© Copyright 2023
Sari la conținut