Primăria municipiului Oradea reaminteşte celor interesaţi că în data de 4 iulie 2018, ora 16:00, va avea loc în sala mare a Primăriei Oradea o dezbatere publică despre „Regulamentul privind aplicarea unor cote adiționale de impozitare pentru clădirile care nu respectă încadrarea în frontul stradal construit și/sau regimul de înălțime stabilit”.
Regulamentul a fost supus dezbaterii publice începând cu data de 31 mai 2018, fiind postat pe site-ul Primăriei Oradea, la secţiunea Dezbateri publice.
Obiectivul principal al acestui regulament îl constituie punerea în valoare a fondului construit și îmbunătățirea aspectului urbanistic al Centrului Istoric și al principalelor artere rutiere din Municipiul Oradea, prin atingerea următoarelor ținte:
Obiectul regulamentului îl constituie elaborarea măsurilor fiscale privind aplicarea unor cote adiționale de impozitare pentru clădirile care nu respectă încadrarea în frontul stradal construit și/sau regimul de înălțime stabilit pentru Centrul Istoric și arterele principale din Municipiului Oradea.
Toţi cetăţenii interesaţi sunt aşteptaţi să participe la dezbatere.
iunie 26, 2018
Primarul Ilie Bolojan a prezentat marți, 26 iunie, într-o conferință de presă, unul dintre proiectele importante care se află pe ordinea de zi a ședinței...
iunie 27, 2018
Aquaparkul Nymphaea Oradea se află în plin sezon estival. În fiecare zi, complexul este vizitat de sute de vizitatori, în weekend și sărbătorile legale numărul...