Știri

august 30, 2016

Share:

Expoziţie în Casa Darvas – La Roche

news-image

Fundaţia de Protejare a Monumentelor Istorice din Judeţul Bihor organizează în data de 1 septembrie 2016, ora 15.00, la Casa Darvas – La Roche, expoziţia intitulată „Semne în spaţiu” a celui mai cunoscut artist din România, Ion Pop, care creează lucrări grafice în fier forjat.

Sculptorul Ion Pop s-a născut în 20 septembrie 1948, în localitatea Căpîlna, judeţul Sălaj. După câteva încercări abandonate de sculptură în lemn sau piatră, artistul şi-a descoperit adevărata pasiune pentru realizarea lucrărilor de artă din metal abia la 55 de ani. Ion Pop a reuşit să realizeze aproximativ 400 de lucrări de acest gen, în cei 10 ani scurţi de atunci, cea mai dificilă lucrare fiind realizată în 6 luni. Lucrările pot fi admirate agăţate pe un perete, dar la fel de bine prind contur şi expresie pe un birou sau chiar în aer liber.
Expoziţia „Semne în spaţiu”, în organizarea Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor, împreună cu Centrul de Cultură şi Artă al judeţului Sălaj, va rămâne în Casa Darvas – La Roche din 1 până în 20 septembrie. Vernisajul va avea loc în 1 septembrie, la ora 15:00, fiind prezentat de criticul de artă Ramona Novicov.

Urmărește-ne pe Social Media:

CONSTRUIT CU IN ROMANIA
© Copyright 2023
Sari la conținut