Știri

aprilie 26, 2016

Share:

Gala Campionii viitorului susține sportul de performanță

news-image

Peste 270 de tineri sportivi cu vârste cuprinse între 10 şi 19 ani, de la cluburi sau asociaţii sportive orădene, vor fi premiaţi miercuri, 27 aprilie 2016, de Primăria Municipiului Oradea, pentru rezultatele deosebite obţinute în anul 2015, în cadrul ediţiei a V-a a Galei ,,Campionii Viitorului”. Detalii legate de acest eveniment au fost prezentate de către viceprimarul Huszar Istvan și reprezentanții celor mai importante cluburi sportive din Oradea: dl. Ionel Bungău, Iacob Hanțiu și Dan Matei.

Viceprimarul Huszar a explicat că scopul acestui eveniment este recompensarea sportivilor orădeni care anul trecut au avut performanţe la nivel naţional, european sau mondial, precum și promovarea sportului în rândul orădenilor.

La premiere, sportivii vor fi însoţiţi de antrenorii şi preşedinţii cluburilor din care fac parte, fiind premiați în acest an 270 de sportivi, dintre care 198 de sportivi care practică sporturi olimpice și 72 de sportivi care practică sporturi neolimpice. Ca element de noutate, în acest an vor fi premiați și 12 antrenori de sporturi neolimpice și 29 antrenori de sporturi olimpice. Primăria Oradea îi așteaptă pe toți cei care sunt interesați de acest eveniment, în cadrul căruia vor fi și demonstrații de gimnastică acrobatică și ritmică, dans sportiv sau taekwondo.

Evenimentul are loc de la ora 17.00, în Sala Sporturilor Antonio Alexe, intrarea fiind liberă.

Legat de inițiativa administrației locale de a premia sportivii orădeni, reprezentanții cluburilor au declarat că este o inițiativă foarte binevenită, fiind un pas important în dezvoltarea și susținerea sportului și a sportivilor orădeni, o inițiativă prin care „comunitatea orădeană are doar de câștigat”.

Urmărește-ne pe Social Media:

CONSTRUIT CU IN ROMANIA
© Copyright 2023
Sari la conținut