Copiii din Centrul de Zi Oradea continuă seria de activități distractive și educative în vacanța de vară. Dacă în urmă cu câteva săptămâni au petrecut o zi de neuitat vizitând orașul cu autobuzul turistic, săptămâna aceasta au avut parte de multă distracție, dar și de activități cu caracter educativ.
Astfel, în cadrul unui frumos parteneriat alături de „Clovnii veseli” de la Asociația Caritas Eparhial Oradea, copiii au avut parte de o zi plină de veselie și culoare, intrând în lumea magică a jocului și a bucuriei.
Și pentru că în vacanță trebuie să și învățăm, cei care frecventează centrul de zi au participat, cu interes și curiozitate, la o activitate de dezvoltare emoțională, menită să formeze și să consolideze abilitățile emoționale, de conștientizare de sine, precum și rolul stimei de sine ca factor de protecție în prevenirea consumului de droguri.
Activitățile au fost posibile cu ajutorul Asociației Caritas Eparhial Oradea și a reprezentantei Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bihor, Ilinca Șandor, care s-au implicat în educarea şi crearea unei baze solide în dezvoltarea copiilor.
În Centrul de Zi Oradea, copiii beneficiază și în vacanțe, de diverse activități, atât de recreere, cât și educative, de trei mese pe zi, dintre care o masă caldă și, nu în ultimul rând, de toată atenția și grija educatorilor lor de aici.
august 04, 2021
Se pregătește asfaltarea carosabilului pe partea stângă a coridorului Nufărul - Cantemir. Muncitorii au decopertat zona, urmând să fie turnat stratul de geotextil, iar la...
august 05, 2021
Se instalează ambele puncte de transformare din Piața Ferdinand, astfel că în perioada imediat următoare municipalitatea va relua lucrările de reabilitare din zonă.Un transport agabaritic...