Trei străzi din cartierul Oncea sunt în prezent în curs de modernizare, respectiv Aurel Pavel Bănuț, Brumei și Nordului, lucrările urmând să fie finalizate în cursul lunii septembrie.
În această săptămână a fost turnat primul strat de asfalt, urmând apoi amenajarea intersecției cu strada Ion Bogdan, ridicarea la cotă a capacelor, asfaltarea trotuarelor și turnarea stratului de uzură.
Prin proiectul de modernizare au fost efectuate lucrări de canalizare pluvială, au fost săpate șanțurile și introduse tuburile aferente canalizării și căminelor. Totodată, s-au pregătit terasamentele necesare amenajării trotuarelor și accesurilor la proprietăți. Au fost montate bordurile care încadrează carosabilul și trotuarele, au fost realizate accesurile la proprietăți.
Înainte de modernizare, cele trei străzi, în lungime totală de aproape 400 de metri, se aflau într-o stare tehnică improprie, fiind doar pietruite, prezentând gropi şi denivelări, cu trotuare şi șanțuri de scurgere a apelor necorespunzătoare.
Lucrările sunt executate de S.C Porr Construct S.R.L, valoarea acestora fiind de 796.485 lei.
septembrie 01, 2023
Trei oferte au fost depuse pentru achiziționarea celor 30 de autobuze electrice de 12 metri, 7 stații de încărcare lentă și 2 stații de încărcare...
septembrie 01, 2023
Din cauza lucrărilor care se vor executa la calea de rulare pe str. Transilvania intersecție cu B-dul Dacia, circulația tramvaielor va fi întreruptă pe tronsonul...