Târgul Produselor Bihorene, inițiat de Primăria Oradea, Consiliul Județean Bihor și Asociația Agriculturilor din Valea Ierului, își schimbă programul începând din această săptămână.
Astfel, de sâmbătă, 4 noiembrie, târgul din Piața Unirii îi așteaptă pe orădeni începând cu ora 9:00, față de ora 8:00, cum era programul inițial. Se modifică, de asemenea, ora închiderii pieței volante, de la 13:00 la ora 14:00.
Orarul pieței volante din cartierul Nufărul rămâne neschimbat. Cumpărătorii sunt așteptați în fiecare miercuri, între orele 14:00 și 18:00.
Târgul Produselor Bihorene este locul în care micii producători din județul nostru pot oferi cetățenilor produse locale autentice: legume, fructe, brânzeturi, mezeluri, siropuri, produse apicole etc. Prima ediție a târgului a avut loc în 15 iulie.
Proiectul „Târgul Produselor Bihorene” se desfășoară în cadrul unui parteneriat încheiat între Primăria Municipiului Oradea, Consiliul Județean Bihor, Asociația Agricultorilor din Valea Ierului, Asociația Pentru Promovarea Turismului din Oradea și Regiune (APTOR) și Agenția de Dezvoltare Durabilă a Județului Bihor (ADD). Municipiul Marghita și Municipiul Beiuș s-au alăturat proiectului, urmând să găzduiască, la rândul lor, astfel de târguri.
noiembrie 01, 2023
La sediul Direcției de Asistență Socială Oradea a avut loc prima întâlnire din acest an școlar din cadrul programului ABC pentru mămici și tătici, dedicat...
noiembrie 01, 2023
Piațeta de deasupra rețelei de pasaje rutiere din Piața Emanuil Gojdu începe să prindă viață. În aceste zile, muncitorii plantează arborii, 36 la număr, din...