Începând cu data de 01.11.2024, Direcția de Asistență Socială Oradea va asigura distribuirea formularelor tipărite (cerere – declarație pe proprie răspundere) precum și preluarea documentelor necesare acordării ajutorului pentru încălzirea locuinței, sezonul rece 2024 – 2025.
Ca o noutate pentru sezonul rece 2024 – 2025, pensionarii care solicită ajutorul pentru încălzirea locuinței și suplimentul pentru energie trebuie să prezinte ultimul talon de pensie emis înainte de recalcularea acestora, mai precis talonul de pensie aferent lunii august 2024. Această măsură se aplică pe toată perioada cuprinsă între 01 noiembrie 2024 – 15 octombrie 2025.
Ajutorul pentru încălzirea locuinţei pentru perioada sezonului rece (01 noiembrie 2024 – 31 martie 2025) se acordă familiilor şi persoanelor singure, cetăţeni români sau străini cu domiciliul sau, după caz, reşedinţa în municipiul Oradea, în funcție de venitul net mediu lunar pe membru de familie, dar și în funcție de sistemul de încălzire a locuinței utilizat: energie termică, gaze naturale, energie electrică, combustibili solizi (lemne) și/sau petrolieri.
Cuantumul ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei se va raporta la valoarea de referință, în funcție de sistemul de încălzire și de venitul net pe membru de familie/persoană singură astfel:
Limite de venituri (lei) | Cuantum ajutor gaze naturale (lei) Valoarea de referință 250 lei/lună | Cuantum ajutor energie electrică (lei) Valoarea de referință 500 lei/lună | Cuantum ajutor combustibili solizi sau petrolieri (lei) Valoarea de referință 320 lei/lună |
Până la 200 lei (100%) | 250 | 500 | 320 |
200,1 – 320 (90%) | 225 | 450 | 288 |
320,1 – 440 (80%) | 200 | 400 | 256 |
440,1 – 560 (70%) | 175 | 350 | 224 |
560,1 – 680 (60%) | 150 | 300 | 192 |
680,1 – 920 (50%) | 125 | 250 | 160 |
920,1 – 1.040 (40%) | 100 | 200 | 128 |
1.040,1 – 1.160 (30%) | 75 | 150 | 96 |
1.160,1 – 1.280 (20%) | 50 | 100 | 64 |
1.280,1 – 1.386 (10%) – pe membru de familie | 25 | 50 | 32 |
1.280,1 – 2.053 (10%) – persoana singură | 25 | 50 | 32 |
Valoarea de referință a ajutorului pentru încălzirea locuinţei cu energie termică se stabilește, lunar, în limita consumului mediu, în funcție de prețul local al energiei termice facturate populației. Ajutorul pentru energie termică calculat nu poate depăşi, pe toată perioada sezonului rece, valoarea de referință stabilită lunar de către primar.
CONSUM MEDIU LUNAR DE ENERGIE TERMICĂ – ZONA TEMPERATĂ | |||||
Tip locuinţă/ consum lunar Gcal | Ianuarie | Februarie | Martie | Noiembrie | Decembrie |
1 cameră | 0,91 | 0,76 | 0,67 | 0,75 | 0,82 |
2 camere | 1,36 | 1,18 | 1,06 | 1,19 | 1,36 |
3 camere | 1,76 | 1,55 | 1,38 | 1,55 | 1,76 |
> 4 camere | 2,45 | 2,07 | 1,92 | 2,15 | 2,45 |
LIMITELE DE VENITURI ŞI PROCENTUL DE COMPENSARE STABILIT PENTRU FAMILIILE SAU PERSOANELE SINGURE CARE UTILIZEAZĂ ENERGIE TERMICĂ PENTRU ÎNCĂLZIREA LOCUINŢEI
Limite de venituri (lei) | Compensare energie termică |
Până la 200 lei | 100% |
200,1 – 320 | 90% |
320,1 – 440 | 80% |
440,1 – 560 | 70% |
560,1 – 680 | 60% |
680,1 – 920 | 50% |
920,1 – 1.040 | 40% |
1.040,1 – 1.160 | 30% |
1.160,1 – 1.280 | 20% |
1.280,1 – 1.386 (10%) – pe membru de familie | 10% |
1.280,1 – 2.053 (10%) – persoana singură | 10 % |
Suplimentul pentru energie se acordă lunar (01 noiembrie 2024 – 31 octombrie 2025), în sumă fixă în funcție de sursele de furnizare a energiei utilizate, în cuantum de:
și se acordă cu scopul de a acoperi integral sau o parte din cheltuielile cu: Iluminatul locuinței, susținerea facilităților de gătit și asigurarea apei calde în locuință și asigurarea continuității în alimentare a echipamentelor electrice de care depinde viața persoanelor, din motive de sănătate.
Valoarea ajutorului efectiv pentru încălzirea locuinței cu energie termică, gaze naturale sau energie electrică și a suplimentului pentru energie se regăsește în facturile emise de furnizori. Ajutorul pentru încălzirea locuinței și suplimentul pentru energie cu combustibili solizi și/sau petrolieri se achită pe bază de stat de plată.
Distribuirea formularelor tipărite (Cerere – declarație pe proprie răspundere), se va face la sediul Direcției de Asistență Socială Oradea – str. Primăriei, nr. 42 – Serviciul Relații cu Publicul și Evaluare Inițială, în următorul interval orar:
Luni – Miercuri 07:30 – 16:30
Joi 07:30 – 18:30
Vineri 07:30 – 16:00.
Pentru a veni în sprijinul cetățenilor, distribuirea formularelor se va face și la Centrele Sociale Multifuncționale Rogerius ll (str. Ep. Ioan Suciu nr. 1, bl. ZP1), Ioșia II (Aleea Călinului, nr. 9) și Nufărul (str. Nufărului, nr. 47, bl. D111), de Luni până Vineri, în intervalul de funcționare a acestora.
Toate informațiile cu privire la acest ajutor pot fi găsite și pe site-ul nostru daso-oradea.ro
Cererea însoțită de documentele doveditoare privind componența familiei și veniturile realizate de către membrii acesteia, precum și celelalte documente necesare se pot transmite către instituția noastră și on-line, pe adresa contact@daso-oradea.ro
Ajutorul pentru încălzirea locuinţei se acordă pentru întregul sezon rece 01.11.2024 – 31.03.2025 sau pentru o fracțiune din această perioadă în funcție de data depunerii documentației.
Consumatorii vulnerabili care îndeplinesc condițiile sunt așteptați să-și depună solicitările în vederea accesării ajutorului începând cu data de 01.11.2024 până cel târziu în data de 20.11.2024 inclusiv. Ajutorul și suplimentul se pot solicita și ulterior datei menționate mai sus, urmând ca dreptul să se stabilească conform prevederilor legale.
Consumatorii vulnerabili care utilizează pentru încălzirea locuinţei energie termică, gaze naturale, energie electrică sau combustibili solizi și/sau petrolieri beneficiază de ajutor lunar pentru încălzirea locuinţei, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie este de până la 1.386 lei în cazul familiilor şi 2.053 lei în cazul persoanelor singure. Pentru acordarea suplimentului de energie solicitanții trebuie să îndeplinească aceleași condiții (privind veniturile și bunurile aflate în proprietate).
Titularii ajutoarelor pentru încălzire și a suplimentului pentru energie sunt obligați să comunice orice modificare intervenită în situația locativă, componența familiei și a veniturilor acesteia, în termen de 5 zile de la data de la care a intervenit modificarea. Comunicarea modificărilor se face prin depunerea unei noiCereri și declarații pe propria răspundere însoțită de documentele doveditoare care justifică modificarea.
În atașament regăsiți opisul cu acte necesare, cererea – declarația pe propria răspundere și lista bunurilor ce conduc la excluderea acordării ajutorului pentru încălzirea locuinței.
octombrie 28, 2024
Agenția de Dezvoltare Locală Oradea S.A. și Primăria Oradea au decis relocarea (devierea) acestui tronson prin intubare pe zonele sudică și vestică ale parcului, pentru...
octombrie 28, 2024
Primăria Oradea vă reamintește că miercuri, 30 octombrie 2024, la ora 16.00, va avea loc dezbaterea publică privind proiectele de hotărâri referitoare la stabilirea impozitelor,...