În cadrul ședinței Comisiei tehnice pe probleme de circulație și transport rutier în municipiul Oradea, care a avut loc azi, 31 mai, s-a luat decizia închiderii circulației rutiere pe strada Dunărea începând de mâine, 1 iunie până pe data de 26 iunie, din cauza lucrărilor de înlocuire a conductei termice primare pe strada Dunărea, sectorul cuprins între str. Republicii – Victor Babeș și Bicazului – Victor Babeș.
În această perioadă nu se vor putea folosi locurile de parcare în fața Spitalului Militar și vor fi suspendate și locurile de taximetrie.
Tot azi, Comisia tehnică pe probleme de circulație și transport rutier a avizat închiderea circulației rutiere pe strada Daliei între străzile Hack Halasi Gyula și joncțiunea cu pasajul suprateran zona Ciheiului până în data de 30 iunie, din cauza lucrărilor de modernizare (canalizare pluvială și lucrări de infrastructură) a tronsonului menționat.
De asemenea, la solicitarea SC Drum Construct s-a aprobat închiderea circulației pe strada Barcăului pe tronsoanele str. Lipovei – str.Greierului și str. Greierului – str. Meșteșugarilor, începând de mâine, 1 iunie, timp de o lună, pentru modernizarea străzii Barcăului pe tronsonul str. Lipovei – str. Oneștilor.
Vă mulțumim pentru înțelegere.
mai 31, 2017
Pasionații de machete şi miniaturi, dar şi iubitorii automobilelor în general, sunt invitaţi să viziteze un inedit eveniment găzduit de Muzeul cetăţii și orașului Oradea,...
mai 31, 2017
Ziua Copilului se sărbătorește anul acesta în Cetatea Oradea, și nu este doar o zi, sunt 4 zile de veselie și bucurie dedicate atât celor...