Direcţia Economică informează că unui număr de 845 persoane juridice și 350 de persoane fizice le expiră termenul de 3 ani, respectiv 5 ani de la data ultimei modificări a valorii de impunere a clădirilor deţinute în proprietate care stă la baza stabilirii impozitului pe clădiri pentru anul 2018.
În acest sens, persoanele în cauză au fost înștiințate asupra posibilității efectuării evaluării/reevaluării clădirilor în conformitate cu prevederile legale în vigoare, pentru a evita cota majorată de impozitare aplicată pentru anul 2018.
Pentru clădirile la care nu se prezintă rapoartele de reevaluare/evaluare până la 31 martie 2018, conform prevederilor legale pentru anul 2018, impozitul pe clădire se va calcula prin aplicarea cotei de impozitare de 7,5% pentru persoane juridice, respectiv 2% pentru persoane fizice, la valoarea de impozitare înregistrată în evidenţa fiscală.
În cazul în care vor proceda la actualizarea valorii clădirilor din proprietate printr-un raport de reevaluare întocmit de către un expert evaluator, cota de impozitare propusă spre aprobare consiliului local, începând cu data de 01.01.2018, va fi:
– 0,3 % în cazul clădirilor rezidenţiale
– 0,12 % în cazul clădirilor rezidenţiale.
Precizăm că Direcţia Economică a înștiințat contribuabilii în cauză cu privire la efectuarea operațiunilor de reevaluare/evaluare pentru clădirile a căror cotă de impozitare se va majora.
Demersul instituţiei noastre vine în virtutea rolului activ al organului fiscal conferit de prevederile art. 7 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.
decembrie 05, 2017
Academia Civică Bihor și Primăria Municipiului Oradea vă invită joi, 7 decembrie 2017, de la ora 17.30, în Sala Mare a Primăriei Oradea, la o...
decembrie 06, 2017
Termoficare Oradea a transmis un comunicat pe care îl redăm mai jos.Pentru corelarea lucrărilor de modernizare a intersecției străzilor Oneștilor - Barcăului cu realizarea unor...