Lucrările la noul parc situat în zona străzilor Grigore Moisil și Ion Irimescu, în imediata vecinătate a Liceului Teologic Penticostal Betel și a noii creșe de pe strada Ion Irimescu, se apropie de finalizare.
Odată cu încălzirea vremii, lucrările au fost reluate, iar echipele de muncitori au început turnarea primului strat de tartan în zona locului de joacă, urmând ca în perioada următoare să fie realizate aceleași operațiuni pentru terenul de sport și zona de relaxare.
După aplicarea primului covor de tartan, va fi turnat încă un strat de tartan colorat. Ulterior, lucrările vor continua cu însămânțarea gazonului, finalizarea sistemului de irigații și montarea panourilor de gard la terenul de fotbal.
Prin acest proiect de regenerare urbană, un teren viran de 3.230 mp, aflat anterior într-o stare necorespunzătoare și utilizat ca parcare neamenajată, este transformat într-un spațiu verde modern, destinat tuturor categoriilor de vârstă.
Din suprafața totală a terenului, 2.121 mp vor fi ocupați de spații verzi. Până în prezent, au fost plantați 98 de arbori din speciile brad argintiu, mesteacăn pletos, castan, chiparos de California și magnolie, alături de arbuști, plante perene și graminee.
Dotările noului parc:

Executantul lucrărilor este SC STRATEGII DE VIITOR SRL, iar valoarea contractului se ridică la 1.656.254,83 lei fără TVA. Această sumă include atât proiectarea și execuția lucrărilor, cât și întreținerea parcului pe o perioadă de 5 ani de la recepția finală.






Etichete:
ianuarie 28, 2025
Viceprimarul Teofil Filimon a felicitat astăzi, 28 ianuarie, cele 28 de cupluri prezente în Sala Mare a Primăriei Oradea, cu ocazia evenimentului „Nunta de Aur”....
ianuarie 28, 2025
Astăzi, la Ministerul Energiei, primarul Florin Birta și ministrul Sebastian Burduja au semnat contractul pentru finanțarea Etapei IV a proiectului „Reabilitarea sistemului de termoficare urbană...