Până la finalul verii, unul dintre cele mai impozante palate din Oradea, Palatul Rimanóczy Kálmán Senior (Casa Venețiană), aflat la intersecţia străzilor Republicii şi Parcul Traian, va străluci în toată splendoarea sa, în urma reabilitării începute anul trecut.
După un proces de reabilitare complexă, la mai puțin de un an de la începerea lucrărilor, în cursul acestei săptămâni constructorul demontează schela de pe fațada principală dinspre str. Republicii, cu termen de finalizare până la sfârșitul acestei săptămâni.
Lucrările la fațada principală vor continua la balconul de la intersecția străzii Republicii cu Parcul Traian, urmând ca și această schelă să fie demontată după remontarea balconului recondiționat. Lucrările de reabilitare la fațadele exterioare vor fi finalizate în cursul lunii iulie, inclusiv montarea ornamentelor de tablă de la acoperișul clădirii.
În continuare se lucrează la fațadele din curțile interioare, la pavaje, la decoraţiuni, la trotuarele și la dalele înierbate de la acesul principal.
Clădirea a fost selectată în anul 2018 pentru a fi reabilitată în cadrul Programului Multianual pentru realizarea lucrărilor de protejare și intervenție asupra clădirilor cu valoare cultural-arhitecturală situate în Ansamblul Urban – Centrul Istoric Oradea. Proiectul se realizează ca urmare a stării avansate de degradare a clădirii, atât în ceea ce privește tâmplăria și acoperișul, cât și la nivelul învelitorilor și al tencuielilor.
Valoarea investiției este de 2.982.175,84 lei fără TVA, iar durata de execuție a lucrărilor conform contractului este de 18 luni. Lucrările sunt executate de asocierea Drum Asfalt SRL – SC Trameco SA.
iulie 11, 2019
Primăria Oradea a început la finalul lunii mai lucrările de amenajare de locuri de parcare și accese auto în zona străzii Morii, lângă blocurile X13-X14-AN11,...
iulie 11, 2019
Direcția de Asistență Socială Oradea anunță finalizarea evaluării dosarelor depuse în sesiunea de înscriere a copiilor la creșe, pentru anul școlar 2019-2020.În conformitate cu prevederile...