Lucrările de reabilitare a Podului Sf. Ladislau avansează în ritm susținut, după ce săptămâna trecută, pe 5 aprilie 2016, podul a fost închis circulației pietonale, tocmai pentru a se putea extinde aceste lucrări.
Astfel, până în acest moment s-au efectuat golurile de conlucrare în structura de rezistenţă a podului şi montarea conectorilor (barelor) în goluri, conectori care fac legătura dintre structura de rezistenţă a podului şi placa de suprabetonare.
Acum, se lucrează la armarea şi cofrarea plăcii de suprabetonare și armarea balcoanelor, urmând ca săptămâna viitoare să se execute turnarea betonului în placa de suprabetonare, iar la sfârșitul lunii să se monteze membrana de hidroizolație peste placa de suprabetonare.
Măsura închiderii podului este absolut necesară pentru realizarea lucrărilor de reabilitare a podului, a lucrărilor de betonare și hidroizolație a podului pe toată lățimea acestuia.
Primăria Oradea îşi cere scuze pentru disconfortul creat, rugând cetăţenii să folosească cele două pasarele pietonale existente în aval şi în amonte de Podul Sf. Ladislau:
– pasarela hobanată dintre Aleea E. Gojdu – str. Libertăţii
– pasarela dintre str. Plevnei – Szigligeti Ede.
aprilie 12, 2016
Fundaţia de Protejare a Monumentelor Istorice din judeţul Bihor se alătură programului "Şcoala Altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun", stabilit conform Ordinului...
aprilie 12, 2016
La finalul săptămânii trecute, în Piața Unirii a început testarea celor patru fântâni arteziene, care sunt amplasate în piața recent amenajată.Primele piese ale fântânilor au...