Știri

martie 02, 2018

Share:

Mai sunt 7 zile din etapa de vot online a procesului de bugetare participativă

news-image

Primăria Oradea reamintește că mai sunt doar 7 zile până când cele 42 de proiecte validate pentru participarea la procesul de bugetare participativă mai pot fi votate de orădeni.

Până în prezent au fost exprimate în total 12.818 voturi, primele 10 proiecte obținând peste 9.000 de voturi.

Proiectele validate de comisie mai pot fi votate până la data de 9 martie 2018, pe site-ulactiv.oradea.ro. Inițiatorii proiectelor, dar şi susţinătorii acestora le pot distribui de pe site-ul activ.oradea.ro și promova pe rețelele de socializare, în așa fel încât să adune cât mai multe voturi.

Selecția finală a proiectelor se va realiza după dezbaterea în cadrul întâlnirilor publice cu cetățenii, întâlniri care se vor desfășura în această lună. La aceste întâlniri vor fi prezentate proiectele cu numărul cel mai mare de voturi online, ocazie cu care cetățenii prezenți vor putea să își exprime prin vot direct opțiunile proprii. Selecția finală va fi realizată prin combinarea votului online (50%) și a votului exprimat în cadrul întâlnirilor publice (50%).

În luna aprilie, Primăria Oradea va anunța și va include în bugetul local pentru anul în curs cele zece proiecte care vor obține cel mai mare punctaj în urma votului online și a dezbaterii publice.

Propunerile de proiecte validate și care mai pot fi votate în următoarele 7 zile s-au încadrat în următoarele domenii: Infrastructură stradală: alei, trotuare, scuaruri, zone pietonale, Amenajare de spații verzi și locuri de joacă, Mobilitate, accesibilitate şi siguranţa circulaţiei, Amenajare spaţii publice (mobilier urban, iluminat public etc.), Infrastructură culturală, Infrastructură social, Infrastructură de sănătate, Digitalizare.

Atașat găsiți un document care conține numărul de voturi/proiect.

Pentru informaţii suplimentare cu privire la procesul de bugetare participativă accesați:

– platformă on-line:activ.oradea.ro;

– email:bugetareparticipativa@oradea.ro;

– telefon: 0259.437.000 interior 248

Urmărește-ne pe Social Media:

CONSTRUIT CU IN ROMANIA
© Copyright 2023
Sari la conținut