În acest an, se sărbătoresc 150 de ani de la moartea lui Avram Iancu, precum și 100 de ani de la încoronarea la Alba Iulia a Regelui Ferdinand și a Reginei Maria, actul final al Marii Uniri. Societatea Cultural-Patriotică Avram Iancu – Filiala Oradea va organiza, în zilele de 23 și 24 iunie, în colaborare cu Fundația pentru protejarea monumentelor istorice din județul Bihor, o serie de manifestări publice.
Astfel, astăzi, 23 iunie, între orele 17.30-19.30, la Cercul Militar, va avea loc un simpozion și lansarea revistei „Identitatea Națională”. Revista este redactată de lector univ. dr. Ioan Laza, responsabil de număr, profesor universitar emerit Mihai Drecin, care va prezida și simpozionul.
În ziua de 24 iunie, delegația filialei va face un tur istoric la principalele monumente și câteva așezări istorice ale orașului. În aceeași zi, se va desfășura un ceremonial militar religios la bustul lui Avram Iancu din Parcul Traian, între orele 13.00-14.00. Prin grija Fundației pentru protejarea monumentelor istorice din județul Bihor, bustul lui Avram Iancu a fost reabilitat.
În Oradea funcționează Școala Generală Avram Iancu, Spitalul Militar cu același nume, Școala Militară de Agenți de Poliție de Frontieră Avram Iancu, o stradă îi poartă numele, iar din turnul primăriei la ore fixe răsună Imnul său: „Astăzi cu bucurie românilor veniți!”.
iunie 22, 2022
Fiind necesară eliberarea domeniului public, Primăria municipiului Oradea anunță public că în cursul zilei de miercuri, 22 iunie, a fost ridicat și transportat pe str....
iunie 23, 2022
Unul dintre cele mai mari festivaluri medievale din Europa, Festivalul Medieval Oradea, readuce în fața noastră obiceiuri și tradiții, cavaleri și personaje medievale, care să...