Știri

mai 18, 2016

Share:

Mașini abandonate, fără stăpân

news-image

Pentru identificarea proprietarilor sau detinătorilor legali ai vehiculelor pentru care agenții constatatori din cadrul Primăriei municipiului Oradea-Poliția Locală Oradea, au întocmit procese verbale de constatare și somații care au fost afișate pe carosieriile vehiculelor menționate în anexă sunt presupuse a fi abandonate sau fără stăpân conform prevederilor Legii nr.421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale.

Fiind necesară eliberarea domeniului public, vehiculele vor fi ridicate, transportate și depozitate în spațiul special destinat depozitării vehiculelor abandonate sau fără stăpân.

In situația în care vehiculele nu vor fi revendicate de proprietari sau de deținătorii legali, după expirarea unui termen de 5 zile de la data anunțului, acestea vor trece în proprietatea Municipiului Oradea și vor fi valorificate în condițiile legii.

Informații suplimentare la Serviciul Parcări str. Piața Unirii, nr.1, tel: 0259/449.331.

Urmărește-ne pe Social Media:

CONSTRUIT CU IN ROMANIA
© Copyright 2023
Sari la conținut